Sigur că fenomenul violenței în școli este îngrijorător. Sinistru mi s-a părut că gestul de curaj al unui elev, care a sărit să-și apere colegul, a fost taxat cu o tăietură de sabie. Sinistre sînt și alte și alte întîmplări, cu fete care-și trag pumni pentru inima alesului. Chiar marginale în școală, astfel de întîmplări au darul să îngrijoreze. Într-o dimineață, pe la 7 și ceva, la începutul toamnei trecute, vreo patru elevi beți sau drogați se grăbeau să ajungă la liceu după ce umpluseră de repulsie un întreg autobuz.
Ce mi se pare important este că aceste fenomene nu pot fi stăvilite fără aportul familiei, al școlii și al autorităților, al tuturor celor trei forțe obligatoriu conjugate. Degeaba cheamă televiziunile inspectorii școlari să le ceară imperios socoteală. Profesorul nu este nici polițist, nici părinte. Competențele, ca și forțele sale, sînt limitate. Este nedrept și ineficient să tot clamăm vina școlii cînd copiii, mulți, sînt lăsați de familiile lor pur și simplu de izbeliște. Cîți nu au fost lăsați cu bunicii sau chiar singuri de părinții plecați la lucru în străinătate?
Ce o fi contînd pentru bătăușii fără creier un 2 la purtare? Frecție la un picior de lemn, fără ca familia și chiar poliția să intervină. Pentru asta e nevoie de programe și proiecte pe termen mediu și lung pentru a pierde cît mai puțini copii. Astăzi, elevi-problemă, mîine, pușcăriași de frunte.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!