Din 2005 bugetul educației a crescut continuu. Niciodată ca, mai ales în 2006 și 2007, educația românească nu a primit atîți bani pentru dotări, pentru renovări, pentru construcții. După experiența cu PSD care a lăsat educația pe pragul sufocării, Alianța, și apoi guvernarea liberală au menținut un buget bun pentru învățămînt.
Ceva a rămas încă pe mai departe nerezolvat. Este vorba de nivelul de salarizare a majorității cadrelor didactice. Pentru colegi, pentru majoritatea, dar mai ales pentru cei tineri salariul a rămas foarte mic în raport cu evoluția generală a societății. Absolvenții au salarii de mizerie și pleacă, uneori, fără regret în mijlocul anului școlar pentru că își găsesc altceva. Colegii pensionari se luptă, mulți, să mai prindă ici-colo niște ore cu care să-și completeze pensia și ea mică.
Dacă din punctul de vedere al creșterii bugetului s-au făcut pași concreți, salariile majorității cadrelor didactice sînt cumplit de mici. E o iluzie să crezi că poți cere calitate, și se cere tot mai imperativ, păstrîndu-i pe profesori într-o stare de mizerie materială sau, pomenind, ca premierul Tăriceanu meditațiile ca motiv de bătut obrazul dascălilor. Și asta de parcă meditațiile se fac așa, de drag, de bucurie și pentru că viața cadrelor didactice e înfloritoare.
Vom trăi paradoxul ca, deși bugetul educației va fi unul bun, cadrele didactice să mai facă greve. O fi avînd asta vreo legătură cu reformarea continuă a sistemului?
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!