Cu ceva ani în urmă, sintagma din titlu devenise un clișeu de presă. Cu timpul a intrat în uitare. Dar nu și-a pierdut veridicitatea. Totul este să te oprești o clipă pentru a privi în jurul tău. Olimpiada e un bun pretext de reflecție. Paralela e perfectă: la Beijing, România a reușit cele mai proaste rezultate din ultimele trei decenii; în țară, în viața de fiecare zi, e cam tot pe-așa. Deși jocurile olimpice nu s-au gătat, e clar, pentru noi lucrurile merg prost de tot. Dar nu contează, știm să prezentăm totul triumfalist: locul 16 în clasamentul pe națiuni - adică mai mult decît modest - este arătat a fi nemaipomenit de bun, că doar participă peste o sută de state. Bronzul de la gimnastică fete este o mare victorie, cu toate că ne spurcaserăm aici la aurul olimpic de decenii bune. Faptul că un sportiv de-al nostru a întîrziat cu peste o oră la startul cursei - și, firește, a fost descalificat - este o vină a organizatorilor, că nu i-au trimis un valet cu o invitație pe tavă de argint. Ș.a.m.d. În viața noastră de fiecare zi e tot ca-n sport. Primim zilnic doza de mesaje triumfaliste: producția industrială a României a crescut cu 5%. Dar noi nu o ducem cu 5% mai bine. Decît, eventual, prin reprezentanții noștri aleși ori numiți. Deși nici aici nu e cazul, după alegere (numire) ei o duc nu cu 5% mai bine, ci cu 500%. Sau: salariul mediu pe economie a crescut. Dar cîți dintre angajații din țară se bucură de salariu mediu? Majoritatea clasei muncitoare este încadrată la nivelul salariului minim. Sau pe acolo. Dar dacă aduni una bucată salariu maxim (cîștigat de un director de la o regie cu capital public) cu un salariu minim, îți dă taman acel mediu de care se bucură statistica. Am făcut - vorba aia - ... praf la natație, gimnastică băieți, atletism. Tot așa e și în viața de fiecare zi unde, dincolo de hîrtiile care arată cît de tare strălucește soarele, totul este din ce în ce mai mai cenușiu, mai trist. Iar românul de rînd - tot mai amărît. Și atunci cum să nu spui - încă o dată - că în sport e exact ca-n viață? Adică, la noi, prost. Chiar foarte prost. Dar, să nu uităm: Citius, Altius, Fortius...*
*) Citius, Altius, Fortius - aceasta este deviza jocurilor olimpice și înseamnă: Mai repede, mai sus, mai puternic (lb. latină)
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!