
Ori de câte ori aud câte un profesor după vreun examen spunând „a fost ușor. Un elev care a învățat, putea lua lejer examenul cu doar ce i s-a predat la clasă”, îmi vine să turbez. Nu înțeleg cui folosesc aceste afirmații care nu mai conving, de ceva timp, pe nimeni. Dovezile sunt procentele scăzute ale copiilor care reușesc să treacă de câte un examen, și nu de azi de ieri. Faptul că subiectele la Bac la matematică au fost ceva mai grele decât la celelalte materii a condus la eșecuri în masă la acest examen. Unde sunt cunoștințele acelea suficiente din clasă? Până la urmă nu este corect ca totul să se reducă la meditațiile absolut necesare pentru promovarea examenelor. Sunt părinți care nu-și permit. Alții pe care nu-i interesează. Asta nu ar trebui să însemne că acei copii sunt condamnați din start la un rezultat prost. Undeva trebuie să existe o explicație pentru această stare de lucruri. Sunt sigur că există și profesori dedicați care încearcă să facă tot ce depinde de ei și care, în final, chiar și ei sunt dezamăgiți. Care-i soluția câștigătoare atunci pentru copiii care nu-și permit sau nu sunt susținuți? Ce șansă au să reușească să depășească nivelul clasei în care primele examene i-au adus? Cum să învețe când toți ceilalți nu o fac? Sunt întrebări, care mă tem, rămân fără răspuns.
Am toată stima pentru cei care reușesc, chiar dacă pleacă cu a doua sau a treia șansă. Care înțeleg că școala este singura șansă de a-și depăși condiția, de a-și împlini visurile și de a face într-o zi ceea ce și-au dorit. Pentru marea majoritate a lor, dacă nu sunt suficient de dornici și de puternici, un eșec le poate frânge aripile. Greu se vor mai putea aduna în viitor, într-o nouă încercare de a zbura. Am tremurat la fiecare examen al copiilor mei, dorindu-mi ca nu cumva să ajungă vreodată să aibă acel sentiment al aripilor frânte. Dumnezeu i-a ajutat! Și faptul că ei și-au dorit și au tras, iar noi i-am susținut.