
Păcat de efortul depus de inițiatorul legii dării în plată, deputatul Daniel Zamfir. Nu exclud faptul că a fost, probabil, bine intenționat. Totuși, dacă aș fi știut că există cineva apropiat mie care are un interes direct în adoptarea unei astfel de legi, m-aș fi abținut. Nefăcînd asta, s-a expus atît pe el, cît și legea la paternitatea căreia a contribuit. Nu a făcut decît să dea apă la moară băncilor, care sînt disperate ca această lege să nu fie promulgată și să nu se aplice. Nu poți invoca faptul că n-ai știut că fratele tău are un credit restant de 720.000 de euro și nici că el nu va beneficia de prevederile legii.
Mai trist este faptul că nu pare a fi singurul parlamentar aflat într-o stare de conflict de interese. O sumă bunicică se pare că a fost împrumutată de o serie de deputați ce au avizat în comisia juridică legea cu pricina. Deputați care n-au putut nici măcar să se abțină de la votul în care aveau clar un interes direct. Făcînd asta, au contribuit, la rîndul lor, la înarmarea băncilor cu argumente în combaterea legii.
Cu astfel de argumente, toate bunele intenții - invocate în sprijinul zecilor de mii de împrumutați care sînt pe punctul să-și piardă casa - riscă să nu mai valoreze nimic în ochii opiniei publice. Există riscul ca nici măcar dramele celor care, aflați în imposibilitatea achitării creditelor din cauza aprecierii francului elvețian, s-au sinucis, să nu mai conteze în ochii nimănui.
La fel de adevărat este faptul că nu este corect ca de această lege să profite și dezvoltatorii imobiliari sau speculatorii acelei perioade care să restituie doar o locuință în locul sutelor de mii sau milioanelor de euro împrumutați.
Cum legea se află la președinte la promulgare, o retrimitere a sa în Parlament, pentru completarea cu clarificări legate de cuantumul sumelor, numărul de proprietăți și potențialii beneficiari, ar elimina posibilitatea unor abuzuri și ar permite rezolvarea strict a cazurilor dramatice ale celor care au visat la o casă pe credit și s-au ales doar cu un coșmar.