Ca nație sîntem fundamental inventivi așa că, garantat, nu avem nicio șansă a ne plictisi vreodată. Și cum am putea-o face, atîta timp cît punem la cale premiere peste premiere? Cea mai recentă moțiunea de cenzură de la PD-L citire. O moțiune de cenzură vîrîtă cu o lună înainte de alegerile legislative, desigur, frizează absurdul. Este din punct de vedere al jocului democratic inutilă. Sau cel puțin așa ar părea. Dar nu aceasta este premiera: moțiunea de cenzură în start de campanie electorală. Nu, pentru că această moțiune nici nu are măcar scopul (sensul) de a ajunge în dezbaterea Parlamentului. Nu, moțiunea și iată premiera! - este dezbătută și votată în stradă. Nu este nevoie de parlamentari și ai altor partide pentru a semna documentul. Apriori moțiunea este semnată de circa 350.000 de cadre didactice. Lor li se mai adaugă încă pe-atîta (plus-minus cîțiva) membri de familie cu drept de vot. Apoi mai sînt și ceilalți bugetari, la rîndul lor dornici de acest 50% al dihoniei naționale. Și cifra se îngroașă substanțial, ducîndu-se mult peste milionul de semnatari ai moțiunii de cenzură. Dar mult de tot.
De altminteri, acesta a și fost scopul manevrei inițiate din subteranele de la Cotroceni și din Modrogan. PSD-ul, instigator (se poate spune) al majorării lefurilor cadrelor didactice, s-a pronunțat deja împotriva moțiunii, lovindu-se temeinic cu ciocanul în... diverse părți. PNL-ul, logic, este pe partea... țintei. Iar UDMR-ul nu ar tăia niciodată craca pe care stă, nici măcar dacă ar fi vorba să coboare de pe dînsa doar trei minute. Or, în acest context, este mai mult decît limpede: PD-L se identifică a fi singurul partid de opoziție din România. Polul în jurul căruia, firesc, se strîng nemulțumiții actualei guvernări. Și de aici consecințele: votul redevine de-a dreptul vot pe listă de partid, vagile izuri de uninominal estompîndu-se complet în războiul celor 50%. Iar discursul electoral care se arăta a fi unul subțire spre jenant revine în forță în cîmpul atragerii votului negativ, emoțional. Adică ne ancorăm cît mai adînc în ceea ce ne pricem mai bine: judecata cu viscerele, nu cu creierul, aprecierea subiectivă, nu calculată și, bineînțeles, eterna listă de partid. Că d-aia au și mutat moțiunea în stradă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!