Între 12 ºi 15% dintre români muncesc ºi trãiesc în afara þãrii. Aproximativ 5% dintre români trãiesc bine în interiorul þãrii. ªi cînd zic „bine“ am în vedere ceea ce se vînturã prin aproape întreaga media româneascã: salarii de peste suta de milioane lunar, evident din bani publici (pentru cã în economia concurenþialã rar vezi lefuri care sã se ridice la peste 2.500 de euro lunar, dar ºi acelea exclusiv pentru oameni care efectiv crapã muncind, nu frecîndu-ºi turul nãdragilor de scaune) ori pensii mergînd, pentru varii ºmecheraºi, spre 300 milioane lei (tot vechi, se înþelege) lunar. Mai existã ºi aproximativ 20% dintre români care au plaja de confort material undeva în zona normalului. Adicã nici prea-prea, nici foarte-foarte. Suficient cît sã îºi plãteascã facturile ºi sã îºi cumpere pîinea zilnicã, dar insuficient pentru mãcar un concediu decent. Nu de o lunã, ci de zece zile amãrîte. Datele nu sînt inventate de gazetar, sînt cifre oficiale ale INS. ªi, dacã acum ne apucãm sã adunãm ºi sã scãdem vedem cã vreo 60% dintre români trãiesc ca vai de fundul lor. Asta sare cu precãdere în ochi. Dar aritmetica de mai sus relevã încã un aspect, cu mult mai grav aº zice eu. În timp ce cîteva milioane de români au plecat în strãinãtate, lãsînd mai tot în urma lor, în timp ce cîteva sute de mii sug banul public mai abitir decît nu mai ºtiu eu cine ori ce lipitori, zdrobitoarea majoritate îi priveºte pe cei ce-ºi bat joc de ea. Nu pot spune dacã privesc cu nepãsare – pentru cã omul mîrîie ºi înjurã înfundat, pe la colþuri – ori cu neputinþã – pentru cã nici nu încearcã sã îi spunã mitocanului parvenit pe ban public „ho!“, dar pot spune fãrã a greºi cã aceste milioane de români asistã cu pasivitate la modul în care cîteva sute de mii de derbedei, de ºnapani, spoliazã o întreagã þarã. Ceea ce mã duce cu gîndul spre spusele unui vechi prieten, vorbe rostite prin ’87-’88: „Ar trebui înlocuitã stema de pe drapelul naþional. În locul spicelor ºi sondelor ºi munþilor ºi a ce mai este pe ea sã punem capul de oaie. Pentru cã sîntem ca oile în turmã, mergem unde ºi cum vrea ciobanul...” De atunci practic nu s-a schimbat mare lucru, în afarã de ciobani. Noi, cei mulþi, nu facem altceva decît sã mergem, asemeni oilor, unde vor ciobanii zilei de azi. Indiferent cine ar fi ciobanii ãºtia...
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!