(...) Din cuvîntul Evangheliilor au crescut nenumãrate legende ºi credinþe, care deºi au fost numite „apocrife“ au hrãnit totuºi viaþa sufleteascã a creºtinãtãþii veacuri de-a rîndul. Valoarea simbolicã a acestor texte este considerabilã. Citindu-le, îþi dai seama ce capacitate spiritualã aveau strãmoºii noºtri, necãrturarii. Ghiceºti ce adîncimi simbolice ºi ce vaste perspective metafizice se ascund în umilele „cãrþi populare“ care delectau pe creºtinii simpli. Cãci valoarea teoreticã a acelor „apocrife“ întrece cu mult semi-cultura omului modern. Pãrinþii noºtri, ca ºi cei din vechime, erau însetaþi ºi cãutau într-o lecturã sau într-o legendã simbolul atotcuprinzãtor, „teoria“ cosmicã.
Iatã, bunãoarã, legenda lemnului Crucii, aºa cum ni se pãstreazã ea în atîtea manuscrise vechi româneºti. „În legenda lui Adam ºi Eva, se pomeneºte cã, în clipele de agonie ale lui Adam, Sit, spre a uºura chinurile tatãlui sãu, s-a dus la Rai, de unde a primit printr-un înger, o ramurã de mãslin. Din aceastã ramurã, Sit ºi Eva fac o cununã pe care o aºazã pe capul lui Adam. Dupã ce Adam a fost îngropat cu cununa pe cap, din cununã a crescut un pom înalt ºi minunat, care, din tulpinã s-a despãrþit în trei crãci mari. Acestea s-au împreunat, pentru a se despãrþi ºi a se împreuna iarãºi din nou; ºi aceasta pînã în ºapte rînduri. Din acest pom s-a fãcut crucea pe care a fost rãstignit Mîntuitorul“ (Cartojan, Cãrþile populare în literatura româneascã, vol. I, p. 123).
În alte pãrþi se spune cã ramura adusã de Sit a fost ruptã chiar din Pomul Vieþii, acela care a fost pricina cãderii lui Adam ºi a neamului omenesc întreg. Simetria ºi simbolismul sînt de o perfectã coerenþã: de acolo de unde a venit cãderea omului, vine ºi mîntuirea lui. Arborele Vieþii ºi al ispitirii omului, de o parte; Crucea Reînvierii, instrumentul de torturã al Fiului Omului, de altã parte.
Dar, se mai spune într-un alt loc, Crucea a fost ridicatã tocmai deasupra mormîntului lui Adam, ºi sîngele Mîntuitorului a stropit, dupã expresia textelor noastre, însãºi „cãpãþîna lui Adam“. Astfel, Mîntuitorul rãscumpãrã prin sîngele Sãu pãcatul lui Adam, ºi alungã blestemul de pe întreg neamul omenesc. Iisus nu mîntuieºte, prin Sfintele Sale Patimi, numai omenirea contemporanã Lui ºi pe cei ce se vor naºte din ea — ci mîntuieºte pe însuºi strãmoºul neamului omenesc. De aceea, dupã Înviere, se pogoarã în Iad ºi smulge pe Adam: Trasseci l’ombra del primo parente...
Dupã cartea siriacã Peºtera Comorilor, Adam a fost creat în centrul pãmîntului, în acelaºi loc unde mai tîrziu s-a ridicat crucea lui Iisus. Totul a fost „fãcut“ într-un centru. Cãci lumea a fost creatã începînd de la „centru“, întocmai dupã cum primul om, Adam, a fost creat începînd de la „buric“ (simbol al centrului), chiar în centrul pãmîntului. Golgotha, un simbol al Muntelui Sacru, deci al Centrului Lumii, este de mai multe ori sacrã: pentru cã lumea a început sã fie creatã de aici, pentru cã Adam a fost alcãtuit aici ºi pentru cã tot aici a fost îngropat, pentru cã Mîntuitorul a pãtimit aici ºi a mîntuit prin sîngele Sãu pe strãmoºul Adam ºi întreg neamul omenesc...
Toate acestea nu sînt speculaþii „personale“ ale cîtorva cãrturari obsedaþi de corespondenþe oculte, de analogii, simboluri ºi simetrii. Toate acestea se gãsesc în cele dintîi texte creºtine, ºi se mai gãsesc ºi aiurea în literaturile sacre ale Orientului Apropiat. Ele nu sînt invenþii „individuale“. Aparþin unei tradiþii simbolice ºi metafizice, care a fructificat magnific gîndirea creºtinã. Toatã teoria strãveche a fost adîncitã ºi „justificatã“ prin Patimile lui Iisus (...) (Mircea ELIADE, Morfologia religiilor)
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!