Pactul pentru educație e bun în mă sura în care, cum s-a comentat, poate asigura măcar o continuitate a măsurilor și deciziilor care se iau în acest domeniu. Sau cel puțin așa ar trebui. Eu unul sînt sceptic în ce privește consecvența oamenilor politici români. În educație nu s-a dus la bun sfîrșit niciuna dintre reformele începute. Fiecare ministru a avut ambiții de ctitor, s-a văzut în scaunul lui Spiru Haret cu aceeași vocație de reformator. Experimentele pe elevi, studenți și profesori s-au ținut lanț. S-au tot introdus legi, ordine și măsuri și nu s-a așteptat nici măcar ca un ciclu de educație să se termine pentru a se vedea dacă rezultatele sînt bune sau nu. Toți miniștrii și echipele lor au considerat că aceia de dinaintea lor n-au făcut nimic bun și că reforma trebuie luată mereu și mereu de la capăt. Sigur, inițiativa președintelui e bună, dar, din experiența de pînă acum, se prea poate să rămînă după obiceiul pămîntului. Iar obiceiul pămîntului spune: Una vorbim, alta fumăm.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!