Regretatul scriitor Guță Băieșu lansase în nemuritorul lui cuplu, Tanța și Costel, acea sintagmă ce avea a face carieră: iubirea e un lucru foarte mare. Nimic mai adevărat, inclusiv sau mai ales atunci cînd este vorba despre politica cu specific strict românesc. Adică despre iubirea de putere. Căci la așa ceva se reduce totul în cultura română. Sau, mai elegant spus, la dialectica lui Vodă. Pe de o parte, noi, ca popor, sîntem obișnuiți a ne raporta tot timpul la un personaj central. Un personaj care este fie întruchiparea binelui, este cel care ne dă, este cel care ne apără, fie este întruchiparea răului. Adică este cel datorită căruia viața este mai amară, sărăcia mai mare, e ăla care face să stăm în frig sau care scumpește gazul. Nu mecansimele contează, nu cauzele ori principiile care guvernează aceste întîmplări percepute ca bine sau rău, ci personificarea. Noțiunea de vodă. Pe de altă parte și aici este iarăși una dintre marile noastre tare, această noțiune de vodă îi apasă cumplit și pe exponenții politicului, mai cu seamă din momentul în care încep să atingă un nivel ce le dă dreptul la un scaun, oricît de mic ar fi acela. Vodă-politicianul se autopercepe nemuritor în funcție. Veșnic și de neînlocuit. Atotputernic. De aici și legătura cu burlescul din Tanța și Costel. Asta pentru că Vodă-politicianul este înamorat de putere. O iubește atît de mult încît ar face orice pentru a-și păstra această iubită. Cea mai recentă găselniță a acestui vodă contemporan - și, evident, dîmbovițean - a ieșit acum la iveală: amînarea alegerilor, întîi a celor locale, apoi a celor legislative, măcar pînă în 2009. Evident, din motive economice, pentru a nu se mai risipi atîta bănet cu secțiile de votare, comisiile aferente, cabinele de vot, tușiere și ștampile. Dincolo de caraghiosul-penibil al unei asemenea argumentații apare însă atenție la pericol! - manifestarea spiritului Vodă. Tipic iubitorului de putere, celui ce asemenea unui Ceaușescu pentru a da un recent exemplu își dorește să înșface puterea la care a ajuns și să o păstreze pe viață. De unde și concluzia: nu este vorba despre o amînare dinspre cabinetul Tăriceanu, ci de o mînăreală. Numai și numai pentru ca ei, cei acum la putere, să își conserve puterea.
O putere care deloc metaforic înseamnă păstrarea pozițiilor din care își umflă băieții mațul. Și încă la greu.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!