După ce a tăcut cîteva zile ca mortu-n păpușoi, ministrul de externe a reacționat. Aflat el în deșertul care leagă Cairo de Alexandria, s-a gîndit, cu voce tare, că ar fi cazul să deschidă, acolo, o tabără pentru toți răufăcătorii români.
Istoric fiind, domnul Cioroianu ar fi putut ști că spune o mare prostie. Dar domnul Cioroianu e atît de plin de sine, că plesnește. Din această suficiență grețoasă se nasc și problemele sale. În materie de politică externă pare ageamiul perfect. E absent cînd e nevoie de el și lovește cu toroipanul prostiei cînd ți-e lumea mai dragă.
Dacă n-ar fi minstru ci, în continuare, publicist, domnul Cioroianu ar putea să scoată din preaplinul gîndirii sale orice. Așa însă, ar trebui să aibă responsabilități. Dar el - El - se crede atît de bun, de deștept, de valoros încît se vede, din ce în ce mai des, cît de găunos e. Mi-e profund antipatic acest gen de individ, cocoțat în funcții publice cu convingerea că nu e niiiimeni mai bun ca el. Pînă una-alta, domnul Cioroianu se poartă exact ca țața Safta din Craiova ceea ce e penibil nu pentru un ministru de externe, ci pentru un intelectual.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!