De multă vreme am renunțat să mai ascult ce spune Cristian Tudor Popescu pentru că mă enerva stilul lui de cocoș opărit. E drept că din galeria de jurnaliști care au ieșit din mantaua lui nu știu cum se face dar tot el rămîne cît de cît frecventabil. Privindu-i pe ceilalți, ai senzația că tot poporul le e dator că ei există. L-am văzut pe domnul Popescu citîndu-se cu fervoare la emisiunea lui Stelian Tănase. Acuza acolo publicul care s-a degradat, cu timpul, foarte mult. Spunea domnul Popescu că românii cer manele & telenovele mediatice.
Să nu fie cu păcat, dar eu știu televiziuni, de exemplu, care au aplicat cu cinism manelizarea spunînd că dau ce cere bizonul. De multe ori însă ce cerea bizonul era după chipul și măsura intelectuală a celor care ofereau: mari specialiști în tehnici, dar oameni funciarmente needucați și fără idei.
Așa că noua dictatură mediatică a proletariatului e așa, o nouă înțelepciune jurnalistică a domnului Popescu. Publicul, marele public își are exact jurnaliștii pe care îi merită. Și viceversa.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!