
Peste 424.000 de contracte de muncã au încetat de la intrarea în starea de urgențã. Alte 600.000 sunt încã suspendate. Grosul celor concediați vine din comerțul cu amãnuntul și reparațiile autovehiculelor și sunt peste 75.000 la numãr. Tot cam atât din industria prelucrãtoare, dar și din construcții. Peste 100.000 din cele suspendate provin din Horeca și, poate numãrul lor va scãdea simțitor dupã 1 iunie, odatã cu deschiderea teraselor, pentru început, și urmãtoarele mãsuri de relaxare anunțate.
Ce facem, însã, cu ceilalți? Greu de crezut cã foștii angajați din industria prelucrãtoare vor avea prea curând de lucru. Vânzãrile de autoturisme s-au dus în cap în întreaga lume, în unele locuri chiar cu 98% și nimeni nu-și permite sã mai producã pe stoc. Cum mare parte a fãbricuțelor și fabricilor de pe lângã Brașov sunt specializate pe automotive, producând diverse piese sau subansamble, pentru aceastã industrie viitorul, cel puțin cel imediat, se anunțã extrem de sumbru. Unele dintre ele, la care nici nu te-ai fi gândit, au ajuns în situația de a cere sprijin la autoritãțile locale pentru o reducere a taxelor, într-o tentativã disperatã de a-și pãstra angajații și a nu face concedieri. Cine poate absorbi toatã aceastã forțã de muncã și cum? Din ce vor trãi acești oameni și familiile lor?
Înghețarea consumului, pe fondul spaimei de viitor, va afecta sectoare la care nici nu ne gândim în prezent. În fapt, tot ce nu este esențial, precum hranã, medicamente, utilitãți, riscã sã cunoascã un recul în vânzãri și încasãri, gestionarea unei afaceri devenind o întreprindere extrem de riscantã și anevoioasã în contextul impredictibilitãții evoluțiilor și provocãrilor ce vor urma. Practic, nimic nu va mai fi la fel.
Mai mult ca oricând, cei care conduc ar trebui sã ia în calcul sprijinirea realã a angajatorilor, în special prin mãsuri concrete și rapide de reducere a taxelor pe angajați, mai ales pentru cei cu un nivel redus de salarizare. Știu cã e greu pe un deficit bugetar cum este cel de astãzi sã nu te uiți la fiecare bãnuț care poate fi încasat. Dar trebuie fãcut, oricât de sinucigaș ar putea pãrea. Cred cã o astfel de mãsurã de reducere a taxelor pe salarii, sau subvenționarea lor, poate salva joburi care altfel vor dispãrea, iar cei care încã le ocupã vor ajunge tot în grija statului, costându-l în final mult mai mult decât ajutorul pe care l-ar fi putut da. Ajutoarele concrete acordate mediului de afaceri sunt momentan praf în ochi. Numãrul celor care au reușit sã acceseze credite prin programul IMM Invest este insignifiant, ceilalți doritori izbindu-se de cerbicia bãncilor care par sã nu fie cointeresate de acest program. Modificarea, în aceste zile, a ordonanței prin eliminarea garanțiilor suplimentare cerute de bãnci și extinderea programului la tot mediul economic, nu doar la firmele afectate de Covid, ar trebui sã înlesneascã accesarea creditelor. Nu înseamnã cã se va și întâmpla, dacã bãncile nu vor dori.
Un milion de oameni în acest moment nu lucreazã. Și asta vorbind doar de cei prinși în cifrele oficiale. Nu vorbim de cei care s-au întors în aceastã perioadã din toate colțurile lumii. Sunt mult mai mulți și vor fi și mai mulți dacã nu se iau mãsuri urgente și concrete pentru sprijinirea angajatorilor. Vestea cu cele 35 de miliarde de euro care vor veni de la UE este una formidabilã. Rãmâne însã de vãzut când, cum vor fi folosiți și la cine vor ajunge banii. Ei trebuie sã ajungã în investiții publice, în oameni, permițând accesul la sãnãtate, educație și combaterea sãrãciei, dar și în sprijinirea mediului privat. Pânã atunci, dragi antreprenori, suntem pe cont propriu. Doamne ajutã sã supraviețuim!