Doamnă, nici nu știți cît vă invidiez. Dimineața, veniți cînd vreți, deschideți cînd vreți. Dacă intră vreun client în lactobar, e bine. Dacă nu... iarăși e bine. Dacă intră cineva și vrea un sandwich, luați chifla, o tăiați ușor cu cuțitul, o ungeți frumos cu unt, puneți cașcavalul, șunca și apoi o încălziți la cuptorul cu microunde și i-o dați. Luați banii, îi puneți în casă sau în buzunar, dacă vreți. Așteptați apoi următorul client, dacă mai vine vreunul. Nu aveți de acoperit nici cecuri și nici bilete la ordin. Închideți și mergeți acasă cînd vreți și dormiți noaptea liniștită și fără de griji. O luați a doua zi de la capăt. Doamnă, nici nu știți cît vă invidiez pentru o viață așa de fericită.
Cele de mai sus erau spuse, cu ani în urmă, de un tînăr om de afaceri care, după ce a crescut din mai nimic o firmă de distribuție birotică și papetărie, ajunsese la disperare, întrucît nu mai reușea să împrumute banii de care ar fi avut nevoie. Lucrurile nu mai mergeau tocmai bine așa că a ajuns, luni în șir, să alerge zilnic de la o bancă la alta, într-o competiție fără milă cu timpul, pentru a-și acoperi biletele la ordin și cecurile emise pentru achitarea furnizorilor. Asta pînă într-o zi, cînd, un cont poprit și, implicit, un bilet refuzat, au năruit întreaga construcție, ca un castel de cărți de joc, și l-a făcut să piardă totul. La propriu.
Unul dintre furnizori, pentru a-și recupera măcar o parte din pagubă, a venit cu camionul și a încărcat tot ce a găsit la firmă, punîndu-l să le factureze în compensare. Inclusiv biroul, scaunul managerial și pixul celui care se trezise brusc fără nimic. Nu-i de mirare, în acele condiții de stres, cînd nu mai găsea de unde să împrumute bani, ca să-și acopere datoriile la bănci, că a ajuns, la un moment dat, să invidieze proprietara fără de griji a unui lactobar. Faptul că a pierdut totul l-a făcut să cîștige totuși ceva neprețuit: liniștea. Brusc, nu mai avea de plătit nici furnizori, nici taxe, nici măcar angajați. Nu știu cum a rezolvat cu acoperirea debitelor. Nici nu-i treaba mea. Știu doar că din acel moment nu l-am mai văzut vreodată cu acea privire hăituită pe care o avea întipărită zilnic pe chip. Șeful de partid, cu care era de mult prieten, i-a înțeles necazul și l-a ajutat să ajungă, rînd pe rînd, consilier județean, apoi vicepreședinte al CJ, ba chiar senator, iar atunci cînd nu a mai prins un mandat, deși schimbase între timp partidul, a ajuns director bine plătit al unei regii importante. De ieri, domnul despre care vorbesc a fost numit prefect al Brașovului. Ce nu știu este dacă acum ar intra într-un lactobar, ar mai invidia-o pe doamna din spatele tejghelei pentru viața pe care o duce, în caz că aceasta s-ar apuca să ungă, la fel de tacticos, felia de pîine înainte de a-i așeza, meticulos și liniștit, cașcavalul și apoi șunca.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacă precizați sursa și dacă inserați vizibil
link-ul articolului:
Cotidianul omului sănătos