
Scriam zilele trecute cã mai este o ºansã atîta timp cît oamenii ies în stradã, în frig pentru o idee ºi împotriva unei posibile nedreptãþi uriaºe. Cînd am aflat despre mîrºãvia guvernanþilor fãcutã, pe furiº, la ceas de noapte, prin care ºi-au graþiat corupþii, ba chiar ºi-au modificat ordonanþa pentru a nu putea fi traºi la rãspundere, am simþit cã nu mai am aer. Ca ºi cum aº fi fost lovit puternic în plex în timp ce nu eram atent. Într-o primã fazã am fost tentat sã-mi cer iertare de la cei trei copii ai mei cã nu am plecat din þarã, din ’90, oricîte ocazii aº fi avut, pentru a-i pune la adãpost de astfel de mizerii ºi a le asigura un viitor. Am preferat sã mã lupt toþi aceºti ani, cu armele mele modeste, pentru a schimba ceva în aceastã þarã astfel încît copiii mei sã aibã un viitor mai bun într-un stat democratic, european ºi, mai ales, acasã. Dupã regrete, a existat un moment în care, cu pumnii ºi ochii strînºi, am înjurat cu obidã ºi mi-a pãrut rãu cã am fãcut asta. M-am scuturat rapid ºi am scris primele rînduri: „Ordonanþele lui Dragnea au fost publicate în Monitorul Oficial! Violul democraþiei a fost consumat pînã la capãt! Ar mai fi Avocatul Poporului, dacã am avea unul... Sau presiune pe ei sã îºi retragã mizeria. Avem 10 zile pînã prevederile intrã în vigoare. Mã tem cã un nou decembrie ’89 e pe cale sã se întîmple. Sper ca de aceastã datã fãrã victime. Nu ºtiu dacã elicopterul poate scãpa în acest caz pe cineva. Vorbim de un atac neconstituþional la adresa statului, a cetãþenilor; un abuz care nu poate fi scuzat în niciun fel!“
M-am întrebat ce-ar fi fost dacã Ponta ne-ar fi fost preºedinte, vãzînd turul de forþã pe care Preºedintele nostru, caracterizat drept lent, l-a fãcut ieri dimineaþã, începînd cu declaraþiile publice, prezidatul CSM-ului ºi mersul peste incalificabilul aºa-zis avocat al poporului.
Nu sînt prea multe variante. Nu i-au oprit 100 de mii? Atunci trebuie sã fim în stradã 200! Apoi 400, 800 ºi apoi cîte milioane vom reuºi sã scoatem în stradã în aceste zece zile, nouã acum, pînã la intrarea în vigoare a ordonanþei. Într-o þarã normalã, nu în Teleormanland, un guvern nu ar fi adoptat aºa ceva. Un guvern normal ar fi demisionat în 5 minute dacã ar fi fãcut acest lucru, recunoscînd cã a greºit. Cum nu ne aflãm într-o astfel de situaþie, nu ne rãmîne decît sã punem presiune pe ei ºi, fãrã violenþã, fãrã distrugeri, sã le arãtãm cîþi sîntem cei pe care, în miez de noapte, ne-au trezit.