
„Cum îºi permite cetãþeanul acesta (adicã io) sã scrie la Punctul critic - televiziunile vidanjã? Este posibil aºa ceva? ªtie ce înseamnã asta? Cum sã foloseascã astfel de cuvinte? Mai sînt copii care citesc ziarul...“ Este un citat din apostrofarea telefonicã primitã de la un domn care s-a recomandat drept abonatul nostru de mulþi ani. Am încercat sã-i explic politicos faptul cã este o opinie personalã ºi cã am ales aceastã formulã pentru a ilustra mai bine mizeria pe care o varsã televiziunile respective zi de zi spre telespectatori ºi nu am gãsit ceva mai sugestiv decît o maºinã care transportã rahatul. N-am avut nicio ºansã sã-l calmez pe domnul care dorise sã vorbeascã musai cu dom’ director. „Un cetãþean care scrie asta nu are voie sã trãiascã în þara noastrã!“ mi-a stabilit domiciliul cetãþeanul revoltat. L-am aprobat, întrucît chiar nu avea niciun rost sã mã contrazic cu el, spunîndu-i cã este adevãrat cã n-am ce sã caut în aceastã þarã dacã nu reacþionez în niciun fel, moment în care, indignat, mi-a închis. N-a fost destul. Un sfert de orã mai tîrziu individul a revenit cu aceeaºi vehemenþã ºi acelaºi discurs pe telefonul fix al redactorului-ºef, negînd cã ar fi una ºi aceeaºi persoanã cu predecesorul ºi susþinînd cã vorbeºte în numele unui grup de pensionari indignaþi ºi au aceeaºi problemã: vidanja
din editorialul meu.
Dupã acest episod mã vãd silit sã fac cîteva precizãri: nu toate televiziunile sînt veritabile vidanje. Doar unele, care nu-ºi respectã misiunea de a-ºi informa publicul, iar singurul motiv pentru care sînt þinute în viaþã este acela de a-ºi sluji stãpînul aflat în sau în drum spre puºcãrie. N-am nimic cu sutele de mii de telespectatori ai acestor posturi. Ei sînt stãpînii telecomenzilor ºi pot comuta oricînd pe canalele unde se regãsesc. Dacã sînt dependenþi de ura care se revarsã de pe aceste ecrane, e dreptul lor de a-ºi lua doza zilnicã de adevãruri trunchiate. Nu-i va muta nimeni din faþa acestor ecrane. Nici mãcar nu mi-am propus asta. Deºi, dacã aº avea pe cineva apropiat pe care sã-l vãd zi de zi fãcînd doar asta, probabil l-aº forþa sã se uite ºi la altceva. Mãcar la Eurosport ºi la National Geographic. Pentru a-i arãta cã este ºi o altã lume în care personajele nu scrîºnesc decît cînd returneazã mingea în terenul advers, iar mugetele pot fi doar strigãte de împerechere ale cerbilor.