
Era firesc ca scandalul scriitorilor care și-au descoperit acest talent în pușcărie să izbucnească mai devreme sau mai tîrziu. Nu pentru că ar fi ilegal ce au făcut respectivii, ci pentru că au reușit să sară calul într-o asemenea măsură speculînd portița din lege. Portiță care, într-o țară ca România, nu are ce să caute acolo. O țară în care fostul premier a fost dovedit că și-a plagiat teza de doctorat. O țară în care ministrul de Interne este acuzat de același lucru și în care corupția este departe de a fi eradicată.
Publicarea listei scriitorilor de penitenciar a generat un alt fenomen: a devoalat o listă întreagă de universitari care au girat cu semnătura lor lucrările științifice din pușcărie. De la majoritatea, nu te-ai fi așteptat să-i găsești într-o asemenea postură de coautori, îndrumători ai acestor lucrări. Sigur, ei pot invoca diverse motive. Pînă la urmă este problema lor, întrucît fiecare dintre ei știe de ce a făcut-o. Pot fi motive umanitare. Părinții unora dintre condamnați au fost universitari. Ba chiar unii dintre condamnații-scriitori le-au fost studenți sau chiar colegi. Nu știu însă cît le va apăra acest lucru imaginea publică sau cît disconfort le va crea noua postură.
De reținut ar fi faptul că, fără recomandarea lor scrisă asupra importanței pentru domeniul respectiv a demersului deținutului, nu s-ar fi întîmplat nimic. Cererea de scriere a respectivei lucrări nu ar fi putut fi aprobată, articolul probabil n-ar mai fi fost scris și pedeapsa condamnatului n-ar mai fi putut fi redusă cu o lună.
A pretinde că ai scris acele lucrări fără să ai acces suficient la computer, internet, biblioteci universitare nu sună prea convingător. Pentru unii dintre ei chiar și copierea de mînă a cărții primită gata redactată din exterior mi se pare o veritabilă aventură. Nu înțeleg cum i-au convins pe judecătorii care au luat decizii în aceste cazuri, dar asta probabil va verifica cine trebuie.
Publicarea, vineri noapte, a listei universitarilor brașoveni aflați în această situație a încins apele, chiar dacă protagoniștii s-au abținut de la comentarii, iar weekend-ul nu a permis obținerea de poziții oficiale. A existat un singur cititor care, din această postură, a răbufnit sîmbătă pe pagina de Facebook a ziarului nostru cu comentariul ,,Articol de rahat, scris de un autor frustrat, în cel mai de rahat ziar!. Numele său este Mihai Bîrsan și este președinte al organizației municipale a UNPR. Mă întreb de atunci: oare ce să-l fi supărat?