
De fiecare dată cînd se apropia 15 septembrie și urma să mă reîntorc la școală mi se punea un nod în gît și simțeam un gol în stomac. Îmi doream pe de-o parte să-mi revăd colegii, dar gîndul că vom reintra în cadența trezitului de dimineață și mersului la școală, temele și spaima că voi fi ascultat mă făceau să-mi doresc să nu se sfîrșească niciodată vacanța de vară. Cred că este visul oricărui copil, care ar face orice altceva în locul temelor care-l așteaptă. Învățăm prea tîrziu că acele clipe sînt unele din cele mai frumoase din viață și că nu se vor întoarce niciodată, chiar dacă atunci cînd sîntem în școală, și în clasă, ne dorim ca timpul să treacă cu viteza luminii. Copii fiind, ne doream să devenim cît mai devreme adulți. Să scăpăm de statutul acesta neserios de copil și să fim băgați în seamă. Și nu credeam pe nimeni dintre cei care ne spuneau: ai să regreți într-o zi timpul acesta cînd ești în școală să nu ai nimic altceva de făcut decît să înveți. Nici eu nu i-am crezut pe cei care-mi spuneau asta. Îmi doream să fiu mare. Să ajung într-un liceu bun și să scap de școala aceea de pici. Am urît materii.
Am urît profesori.
Îmi doream să fiu cît mai în spatele clasei, pentru a fi invizibil, și mă gîndeam că numele meu- pe care nu l-aș schimba pentru nimic în lume- ar fi putut începe cu o litera mai aproape de mijlocul catalogului unde, în opinia mea de atunci, profesorii deschideau mai rar în căutarea victimei ce urma să fie scoasă la tablă. N-aveam, pe vremea aceea, 1000 de prieteni pe Facebook. N-aveam nici Instagram și nici snapchat sau whatsapp! Nu eram disperați că mai avem doar 1% la baterie și că nu ne-am făcut un număr suficient de likeuri. Nu ne făceam selfiuri și nu ne uitam nici măcar la televizorul care nu avea program. În schimb citeam. Pe 15 septembrie ne revedeam în curtea școlii. Curioși trăgeam cu coadă ochiului la colegele care parcă mai crescuseră cu cîteva șchioape peste vară. Ne înghionteam cu colegii în așteptarea partidelor de fotbal cu scîntei de la orele de sport. Și mai ales așteptăm vremea pauzelor. Iubeam fiecare pauză. Asta chiar dacă tot timpul am crezut că s-a făcut o greșeală prin inversare în privința duratei pauză-oră. Și sînt sigur că nu sînt singurul care încă mai crede asta...