
Nimeni nu știe ce se ascunde sub fardul fațadelor din centrul vechi. Unele coșcovite, altele sulemenite țipător, încărcate de reclame pestrițe și inestetice, zidurile orașului vechi stau cumva sprijinite unele de altele, decor pentru pozele turiștilor încîntați de minunățiile din fața lor. Au și de ce. Brașovul, ca aspect, și, în special, zona veche, poate concura cu orice bijuterie arhitecturală. Închizi ochii și cînd îi deschizi te poți transpune în Viena, Bruxelles sau Strasbourg. Dar asta-i imaginea, senzația care pune Brașovul pe harta turismului mondial, aducînd turiști tot mai numeroși an de an. Ce nu se vede este Brașovul de sub fard, Brașovul de dincolo de gangurile superbe despre care scriam zilele trecute, din curțile orașului vechi unde, prin repartiție, au ajuns Dumnezeu știe cîte familii, acum marea majoritate în vîrstă. N-au bani de reparații majore. Și, chiar de-ar avea, delimitările proprietăților sînt extrem de discutabile și nimeni nu s-ar arunca să facă investiții majore în consolidarea clădirii. Nu s-au găsit încă soluții pentru repararea fațadelor, pe motiv că sînt proprietate privată și nu pot fi folosite fondurile publice. Se discută despre o soluție de trecere forțată a lor în domeniul public pentru a putea fi reparate. Nici măcar acest lucru nu s-a reușit încă. Prăbușirea clădirii din Piața Sfatului poate fi începutul. Începutul unui proces temeinic de expertizare a clădirilor și de stabilire de soluții pentru care să fie atrase proiecte de finanțare. De sute de ani zidurile acelea au stat în picioare, fără să le pese cine le sînt proprietarii. E posibil să mai stea tot atîția, fără reparații capitale. Nimeni nu poate garanta însă asta. E timpul să vedem ce se ascunde și dincolo de fardul gros și crăpat al zidurilor cetății atîta timp cît, locuite sau nu, le mai avem în picioare.