
„Scoateþi o foaie de hîrtie ºi scrieþi!“ Profesoara mãrunþicã ne-a dictat în vitezã 10 verbe, indicînd la fiecare timpurile la care trebuiau conjugate. Paralel la acea orã cu limba francezã, m-am strãduit din rãsputeri sã rezolv fiecare punct, dupã cît m-am priceput. Surpriza a venit ora urmãtoare cînd ni s-au adus lucrãrile. Am luat doi. Da! Doi! ªi nu numai eu, ci peste jumãtate din clasã. N-a fost singura surprizã a zilei sau a orei. Din nou am auzit replica terifiantã: „Scoateþi o foaie ºi scrieþi!“ Alte 10 verbe. ªi ora urmãtoare, o altã notã redutabilã: trei! Îmbunãtãþirea cu 50% a performanþelor mele ºcolare nu a fost nici pe departe suficientã pentru a mã salva de corigenþã la francezã pe primul trimestru. Media trei m-a buimãcit de-a dreptul. La orice mã aºteptam, mai puþin la aceasta. Asta ca sã nu vorbesc de pãrinþii mei, care nu mai înþelegeau nimic. M-am perpelit zile în ºir cãutînd o soluþie. Am gãsit-o cîteva zile mai tîrziu. Profesoara noastrã de francezã, Luci Vasiliu, organiza pentru anii mari din liceu tabãrã de schi în Bucegi, la Babele, în vacanþa de iarnã. M-am rugat cu cerul ºi pãmîntul sã mã accepte în expediþie, chiar dacã eram doar în clasa a noua ºi, într-un final, am învins: timp de douã sãptãmîni am conjugat verbe în francezã pe pîrtie, urcînd pantele cu schiurile în spate, seara înainte de culcare din priciul dormitorului în care dormeau îngrãmãdiþi cei peste 20 de elevi. Sau în serile în care dansam fox în sala de mese a cabanei, încãlþaþi cu clãpari. Sau cînd ne spãlam cu zãpadã trupurile adolescentine în spatele cabanei ºi dinþii care clãnþãneau cu accent cînd îi clãteam cu apã mineralã. Recunosc cã nu puþine au fost dãþile în care m-am bombãnit pentru ideea „genialã“ de a încerca sã îmi rezolv corigenþa în acest mod.
Cu cele acumulate în materie de francezã în vacanþa pe schiuri am reuºit trimestrele urmãtoare sã iau note suficient de mari încît sã nu rãmîn pe toamnã. Dar nu asta e totul. Scriam ieri cã se fãcea cã trãiam într-o þarã în care copiii învãþau cu plãcere lucruri pe care le vor folosi cînd vor fi mari, fãrã sã le fie teamã de profesori. Eu am trãit ºi într-o astfel de þarã... Franceza pe care o ºtiu astãzi o datorez celei care a fost profesoara mea de francezã Luci Vasiliu. Din pãcate, nu o sã ne vedem vineri la întîlnirea legatã de 30 de ani de la terminarea liceului ºi a lecþiilor de francezã. Sper însã ca Dumnezeu sã o odihneascã acolo în ceruri în momentele în care se opreºte sã mai predea francezã în timp ce
schiazã.