Salvatorii anonimi ai căţeilor de pripas

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Emilia şi fiica ei, Thea, şi-au dedicat viaţa salvãrii cîinilor vagabonzi

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 28.03.2014

• Zeci de braşoveni miloşi adună maidanezii bolnavi de pe străzi, îi duc la veterinar şi, după ce îi însănătoşesc, le caută stăpîni iubitori în România sau în străinătate

Există adăposturi pentru cîini, ONG-uri şi instituţii care adună cîinii comunitari din oraşe, îi sterilizează, îi vaccinează şi îi pregătesc pentru adopţie. Dar tot nu e suficient. Pe străzi apar alţi şi alţi maidanezi, problema pare una fără sfîrşit. Braşovul a gestionat bine situaţia, nu sîntem invadaţi de haite, nu ne ferim la tot pasul de cîini, cum e prin alte oraşe, iar adăposturile nu sînt nevoite să trimită cîini la eutanasiere. Dar cine ştie că meritul nu este doar al organizaţiilor de protecţie a animalelor şi a municipalităţii, ci şi al salvatorilor anonimi? N-a auzit nimeni de ei, fiindcă nu sînt constituiţi în asociaţii, nu apar la televizor, nu se plîng că le e greu şi, mai ales, nu cer nimic în schimb. Ţin legătura unii cu alţii, dar se descurcă pe cont propriu. Salvează doar cazurile disperate, cîinii bolnavi, pe care nu-i vrea nimeni şi care n-ar avea nicio şansă, nici în libertate, nici în adăposturi. Sînt vreo 30 aceşti braşoveni miloşi, care cheltuie timp şi bani doar din bunătate. Îi vindecă, le oferă hrană şi cămin, mîngîiere şi companie, apoi îi ajută să-şi găsească stăpîni. Sînt modeşti şi nu vor să fie lăudaţi. Emilia Gheorghe, însă, a acceptat să povestească, pentru prima oară, despre ei, binefăcătorii neştiuţi ai maidanezilor.

Salvaţi de la moarte sigură

Salvatorii anonimi ai cîinilor fără stăpîn îşi dedică o bună parte din viaţă pentru ceea ce majoritatea dintre noi am considera-o o cauză pierdută. Acolo unde găsesc un patruped pribeag, suferind, bătrîn, bătut, flămînd sau chinuit de oameni, ei îi iau acasă. Uneori, cîinele e speriat şi nu se lasă ademenit. Nu-i nimic, salvatorul lui revine şi a doua, şi a treia zi, pînă îi cîştigă încrederea. De aici, e dus la medicul veterinar, unde e deparazitat, sterilizat şi, de cele mai multe ori, diagnosticat cu cîte-o boală urîtă, nu degeaba a ajuns aruncat în stradă. Unii sînt orbi, alţii şchiopi, cu răni deschise sau pur şi simplu sînt căţeluşe gestante, de care nimeni nu mai are nevoie. Absolut toţi au paraziţi. După tratament, căţelul stă în carantină, apoi are voie să iasă în curte şi să se joace cu ceilalţi cîini şi cu oamenii. E din nou un căţel normal. Sare, aleargă, latră şi e fericit şi recunoscător. Poate pentru că simte că a scăpat de la moarte sigură. În general, salvatorii anonimi nu cresc doar un cîine, ci cu zecile. Unde mănîncă o gură, e loc pentru mai multe. Totul e pe cheltuiala lor. Şi nu costă puţin să întreţii un cîine, dacă te îngrijeşti să aibă hrană bună şi suficientă. Îşi vor recupera banii doar atunci cînd apar adoptatorii. Dacă apar. Noul stăpîn trebuie să achite tratamentul căţelului salvat şi transportul. Vă întrebaţi de ce ar vrea cineva un maidanez care a avut probleme de sănătate? Pentru că şi adoptatorii sînt tot oameni cu suflet. De la salvatori la stăpîni adoptivi, e un circuit al omeniei despre care ne e greu să credem că există, atîta timp cît nici pe vagabonzii de rasă oamenii nu-i mai vor. E o poveste cu happy-end întotdeauna. Cea mai mare bucurie a salvatorilor e atunci cînd primesc fotografii şi filmuleţe cu cîinii care-şi trăiesc noua viaţă. Nicio asemănare cu cei cîndva trişti şi jigăriţi.

Tratamente pentru răni şi suflete

Emilia are 34 de ani şi e inginer. De cînd se ştie, în curtea ei au zburdat cîini şi pisici adunaţi de pe străzi. „Cînd mama găsea cîte un căţel, îl aducea acasă şi-l hrăneam, iar cînd se întrema, îl dădeam pe la vecini, iar dacă nu-l voiau, îl păstram noi. Anul trecut, mi-am făcut primul meu cont de Facebook. Aşa am aflat că există o comunitate a braşovenilor care salvează cîini, i-am întrebat cum procedează, fiindcă tocmai găsisem o căţeluşă cu parvoviroză, o boală mortală. După tratament, am pus poze pe Internet şi un ONG din Braşov i-a găsit stăpîn“. Lisa a fost primul caz al Emiliei, care a încurajat-o să continue. Şi-a transformat în adăposturi garajul şi şopronul, a construit ţarcuri, iar căţeii plăpînzi sînt ţinuţi în casă. „Nu-i aleg. Iau orice căţel singur care îmi iese în cale, care are nevoie de ajutor, mai ales pe cei vulnerabili, pe care nu-i vrea nimeni. Am găsit căţei îngheţaţi în zăpadă, în tomberoane, mă bag după ei pe sub maşini, prin hale. Aveau răni urîte, paraziţi interni şi externi, enterocolite hemoragice, jigodie, carenţe de vitamine şi calciu, micoze, probleme cu inima sau cu articulaţiile. Cu tot tratamentul, nu toţi supravieţuiesc, uneori îi găsesc prea tîrziu“, spune salvatoarea cu amărăciune. La veterinar, cîinii sînt deparazitaţi, microcipaţi şi sterilizaţi. Dacă sînt bolnavi, rămîn internaţi. Cînd se fac bine, vin acasă la Emilia şi se împrietenesc cu confraţii lor. Nu lîncezesc, Emilia lucrează zilnic cu ei, îi învaţă să nu se mai teamă de oameni, să asculte, să se poarte frumos şi drăgăstos, ce mai, devin nişte căţei educaţi, în aşteptarea familiilor de adopţie.

Stăpîni iubitori din Marea Britanie

Uneori, căţeii îşi găsesc repede stăpîn, alteori aşteaptă cîte 4-5 luni. Cei de talie mică sînt cei mai căutaţi. Cel mai vechi locatar al ţarcului are un an şi trei luni de cînd a fost salvat, dar Emilia nu şi-a pierdut speranţa că, într-o bună zi, va apărea stăpînul potrivit. Cum se poate ajunge la el? Fiecare salvator postează pe Internet poze cu căţelul găsit şi vindecat. „Pozele se plimbă de la un salvator la altul, fiecare fiind în contact cu ţările în care se vorbeşte limba pe care o cunosc. Eu am 250 de persoane de contact, alţii cîte 2.000. Numărul lor tot creşte, pentru că, deseori, stăpînii adoptivi devin, la rîndul lor, salvatori. De căţeii mei se interesează mai ales ONG-urile britanice. Voluntarii de la ei au obligaţia să facă homecheck-ul, adică să verifice persoana care vrea să adopte: ce spaţiu are, dacă are voie să crească animale, cîte, dacă are situaţie financiară corespunzătoare. Cîinele nu merge oriunde, în orice condiţii, ci numai acolo unde e iubit şi îngrijit“, explică braşoveanca. Se încheie apoi un contract internaţional, iar adoptatorul trebuie să primească facturile de la veterinar. Le achită, plăteşte şi transportul (cam 200 de lire sterline) şi adopţia este încheiată. Căţelul ajunge la noua lui casă ori cu avionul, ori cu maşina, ori stăpînul vine personal să-l ia. „Am avut o singură adopţie ratată, din 15. Era cineva care a ţinut căţelul doar un an, apoi l-a trimis la adăpost. Dar în România, rateurile sînt mult mai multe, cam 80% din adoptaţi ajung în stradă. Adoptatorul trebuie să-mi trimită poze cu căţeii, să-i văd că sînt bine. Cîinele ţinut la curte, în lanţ, cu mămăligă la două zile, trebuie luat de acolo“.

Trei generaţii de salvatoare

De situaţia cîinilor eutanasiaţi din România au auzit toţi britanicii, astfel că mulţi vor să adopte aceste suflete condamnate. Sînt oameni cu venituri medii, care locuiesc la apartament sau la casă, de toate vîrstele. „Sînt foarte mulţumiţi de căţei, maidanezii noştri sînt foarte deştepţi. Cei doi ai mei participă la competiţii de agilitate. Şi o să mai am unul pe care l-am găsit cu o tăietură urîtă. O lună mi-a luat să-l prind şi încă trei luni pînă m-a lăsat să-l mîngîi. Acum e internat, iar după ce se vindecă, nu-l mai dau. Ne despărţim cu greu de cei pe care îi îngrijim, uneori plîngem. Dar ne împăcăm cu gîndul că pleacă spre mai bine. După două-trei luni, cînd primim poze cu ei, ne creşte inima. E o transformare de la cer la pămînt“, mărturiseşte Emilia. În curtea ei sînt acum 16 cîini. În fiecare zi, le acordă cîte cinci ore pentru hrănire, curăţenie şi dresaj. Plus drumul la veterinar. Alte cinci ore, face promovare pe Internet, în căutare de stăpîni. „N-am fost la un spectacol de nu mai ştiu cînd. Norocul meu e că lucrez pe computer de acasă. Şi că o am pe fiica şi pe mama mea, care mă ajută şi mă susţin“, spune salvatoarea. Cea mică, Thea, are 9 ani, face cursuri de călărie, actorie, pictură, învaţă de nota 10, dar are grijă şi de căţei. „De foarte mică, în loc de desene animate, se uita la documentare cu animale. N-o interesau păpuşile. Acum este o expertă în cîini. Ştie să se apropie de ei, e ca un magnet. Niciodată nu m-a muşcat niciun cîine, trebuie să ştii cum să te împrieteneşti cu ei, sînt cîini dornici de mîngîiere. Nu ne apropiem de haite. Cîinii din păduri şi de pe cîmpuri sînt pierduţi, sînt sălbatici, n-o să-i ia nici hingherii. Nu vor supravieţui“, crede Emilia.

„Abandonul nu e o soluţie“

Dacă vă întrebaţi cît o costă pe Emilia dragostea pentru animale, trebuie să ştiţi că, numai la medicii veterinari Angi şi Marius Stoica şi Zsolt Virag, are datorie de 1.400 de lei. Are mare noroc că şi ei sînt oameni buni. Tratamentul unui căţel cu jigodie a costat-o 1.600 de lei. Pentru hrană dă cam 300 de lei pe săptămînă, uneori mai mult, dacă patrupedul e bolnav şi are nevoie de mîncare specială. Atunci cînd nu are loc, închiriază o gazdă. 600 de lei a plătit cazarea căţeilor la o fermă de cai. Bineînţeles că nu e bogată. O ajută ONG-urile, persoane private, care îi trimit hrană sau hamuri sau ce mai e nevoie. Uneori, salvatorii se ajută între ei, cu un loc liber în ţarc, cu ceva boabe rămase de la un căţel care a plecat. „Nu cîştig un leu, ajutoarele sînt pentru căţei şi niciodată nu sînt sub formă de bani. Mă descurc, satisfacţia e să-i văd la ei acasă. Îmi plac animalele, e normal să le ajut, nu pot fi părtaşă la ceea ce se întîmplă. Simt că trebuie să încerc să repar ceea ce tot oamenii au făcut. Cîinele e dependent de om, trebuie să înţelegem asta. Abandonul nu e o soluţie“, spune Emilia. De fapt, ea crede că nu avem altă cale decît sterilizarea. În acest fel, cîinii nu se vor mai înmulţi, iar noi nu ne vom mai feri de ei, nu vom mai auzi de cazuri tragice, cu timpul, nici nu-i vom mai vedea prin oraşe. Salvatoarea anonimă are un ultim sfat pentru braşovenii care nu ştiu ce e de făcut cu cîinii: „Vecinii mei aruncau pui la groapa de gunoi, cîte două serii pe an. Alţii le dau drumul pe străzi. Nu, nu aşa trebuie să procedăm. Mesajul meu este: sterilizaţi, sterilizaţi! Există campanii de sterilizare gratuită, interesaţi-vă, profitaţi de ele, salvaţi animalele, salvaţi-vă propriile suflete!“.

Poveştile salvatorilor

• „Doamna Gabi este o pensionară care iubeşte animăluţele necăjite. Ani de zile a cărat găleţi cu mîncare luate de pe la spitale şi a hrănit animăluţele nimănui, dar care sînt de fapt ale noastre, ale tuturor. Doamna este o femeie cu mare credinţă în Dumnezeu, care din pensia ei modestă, a castrat vreo zece căţeluşe din zona Rulmentul şi tot timpul găseşte bănuţi să cumpere hrană pentru căţeii sărmani. După o viaţă de muncă cinstită, după ce a crescut trei copii singură, această adevărată «mamă a căţeilor», dacă ştie că undeva este un animal bolnav, flămînd, lovit sau chinuit, nu are linişte pînă nu îi alină suferinţa chiar cu mijloacele materiale modeste de care dispune.“ (www.cateifericiti.eu)
• Roxana, Braşov: „Deşi au patru lăbuţe, suferă, au nevoie de cineva care să-i ajute. Am sterilizat vreo 30 de căţei, prefer în loc să îmi cumpăr haine, să îi duc la doctor. Apoi caut oameni cu intenţii bune şi ştiu că acei căţei vor fi fericiţi. Ce bucurie să salvezi o viaţă! OK, de cîine, dar e o viaţă! Dacă închid ochii, nu vor avea nicio şansă. Acum încerc să prind un căţel care a fost opărit. E speriat, dar am răbdare, învăţ să mă apropii de el, nu renunţ pînă nu îl văd salvat, nu-l pot lăsa să moară. Dacă stai în fiecare zi cu un cîine, se va schimba. Niciunul nu m-a muşcat. Nu vreau să mai aud de copii muşcaţi, de drame, sigur că lucrurile pot degenera, dacă nu îi înţelegem, dacă îi maltratăm. Soluţia e atît de simplă: adopţie şi sterilizare în masă. Apelaţi la voluntari, la ANU şi Milioane de prieteni, sterilizarea e gratuită! Iar cînd aveţi timp, treceţi pe la adăpostul din Stupini, să vă petreceţi cîteva ore cu aceşti prieteni ai omului. Niciun cîine nu e rău prin natura lui, natura lui e să fie supus stăpînului lui, omul.“
• Sarah, Marea Britanie: „După ce am căutat în Marea Britanie un cîine care să se alăture celor doi spanieli ai mei şi dorind, în acelaşi timp, să salvez un suflet, am găsit-o pe Emilia pe Facebook. Tocmai era în căutarea unor adoptatori pentru o mămică şi 8 pui adorabili, găsiţi într-o groapă de gunoi. M-am decis să adopt doi băieţei şi, în noiembrie 2013, după toate vaccinurile şi actele necesare, i-am adus în Anglia. Sînt nişte cîini fără stăpîn tipic româneşti, un amestec de multe rase. În ochii noştri, sînt frumoşi şi iubitori şi au devenit o parte importantă a familiei şi a vieţii noastre la Croft Farm, unde trăim. Îi mulţumim Emiliei şi familiei ei pentru salvarea şi îngrijirea acestor căţei care completează familia noastră şi care vor sta cu noi tot restul vieţii lor.“
• Andra, Zizin: „Da, aceşti oameni sînt ca partizanii. Tac şi fac. Şi pînă nu văd ei că au dus la capăt cu bine o salvare, nu se lasă! Ei salvează animale, alţii salvează copii, alţii femei molestate, alţii au grijă de bătrîni. Unii îi consideră nebuni pe aceşti salvatori ai lăboşilor, se luptă cu un sistem înţepenit în timp, depăşit de problemele ce apar peste tot. Nu ştiu cîţi îşi pot imagina cîtă dăruire, devotament, grijă, timp îşi dedică acestui scop! Cît suferă că nu pot face mai mult de atît! Poate că aflînd despre aceşti salvatori anonimi, cărora m-am alăturat şi eu de curînd, mai mulţi oameni vor ajuta căţeii sau se vor implica în acţiuni de voluntariat de alt tip. Şi-aşa tinerii din ziua de astăzi spun că se plictisesc. Din fiecare experienţă trăită vor ieşi mai bogaţi, vor vedea că li se întîmplă lucruri incredibile, pentru că aceia care fac bine, primesc bine!“.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: