Lumea teatrului de păpuşi

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

foto Bogdan Bălaș

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 21.03.2014

• Teatrul pentru copii „Arlechino“ din Braşov împlineşte 65 de ani de cînd prezintă micilor spectatori cele mai frumoase poveşti

Teatrul de păpuşi este locul prin care trebuie să fi trecut aproape toţi braşovenii. Fie atunci cînd erau de-o şchioapă, fie ca părinţi şi bunici. Este locul în care păpuşile prind viaţă şi ne poartă în lumea magică a poveştilor, experienţă pe care n-o uităm toată viaţa. Aniversăm în acest an 65 de ani de cînd, pentru prima oară, păpuşile au urcat pe scena braşoveană şi i-au încîntat pe micuţi cu frumoasa poveste a „Scufiţei Roşii“. Dar teatrul de păpuşi din Braşov e mai tînăr ca oricînd şi mai plin de putere. O dovedesc numeroasele premii obţinute la festivalurile de profil, dar şi faptul că Teatrul „Arlechino“ are cel mai bogat repertoriu din România: simultan, se joacă nici mai mult nici mai puţin de 31 de piese. O performanţă greu de egalat, care se datorează măiestriei păpuşarilor, dar şi publicului numeros. Copiii braşoveni vin cu regularitate la întîlnirile cu păpuşile care întruchipează personajele lor preferate. Pe 21 martie, sărbătorim Ziua Mondială a Teatrului de Păpuşi. La „Arlechino“, se joacă „Aladin şi Lampa Fermecată“. Putem şi noi să atingem lampa magică şi să redevenim copii pentru o zi, în fascinanta lume a sforilor trase doar pentru bucuria sufletului.

65 de ani de păpuşi animate la Braşov

„Duminică, 16 octombrie 1949, ora 11, Teatrul de Păpuşi din Braşov îşi inaugurează stagiunea cu piesa «Scufiţa Roşie», în Sala Lumina.“ Aşa începea articolul din presa braşoveană prin care se anunţa actul de naştere a primului teatru de păpuşi din Braşov, ca secţie a Teatrului de Stat, denumit apoi Teatrul Dramatic, actualul Teatru „Sică Alexandrescu“. Peste numai o lună, chiar de Crăciun, o nouă piesă avea să facă deliciul copiilor: „Tibică şi Pufuleanca“, de Ana Vajukova-Vadim. Ambele spectacole au fost regizate de Nella Stroescu, directorul de atunci al teatrului. Prima competiţie la care au participat păpuşarii braşoveni a fost Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi de la Bucureşti, în 1956, cu piesa „Traista, turbanul şi fluierul“, de Ecaterina Cerniac şi Elena Ghilodi. Maria Dimitrescu a primit Premiul I pentru scenografie, iar Vichi Constantinescu, premiul III pentru mînuire. Au urmat tot mai multe prezenţe în festivaluri naţionale sau în străinătate, cu piesele „Păcală şi Tîndală“, „Povestea Porcului“, „Călina Făt-Frumos“, „Comoara“. „Punguţa cu doi bani“, de Viorica Filipoiu şi Veronica Porumbacu, a obţinut în 1978, la Festivalul „Ion Creangă“ al Teatrelor de Păpuşi, Animaţie şi Marionete, Premiul pentru cel mai bun spectacol şi Premiul I pentru scenografie (Simo Eniko). În 1985, „Povestiri de buzunar“ a fost apreciat cu premiul I pentru regie. Anii comunismului n-au putut otrăvi această artă atît de senină, pentru simplul motiv că micii spectatori au vrut dintotdeauna poveşti, nu dramaturgie cu mesaj. Poveştile clasice şi arta cuminte n-au putut fi interzise. Şi asta chiar dacă unele piese puse în scenă la Braşov purtau titluri care păreau să facă trimitere la limbajul epocii omului nou: „Omagiu mîinilor“ (1977) şi „Pace Pămîntului“ (1979).

Doar ceea ce-şi doresc copiii

„Arlechino“ a devenit instituţie profesionistă independentă în 1991, după ce s-a desprins de Teatrul Dramatic. Tot pe atunci, a venit în teatru şi Mihaela Soloceanu, directorul de astăzi al teatrului de păpuşi. „Cînd eram mică, veneam cu bunicii la teatru şi îmi plăcea să mă joc cu păpuşi pe mînă. Pentru mine, teatrul şi lumea lui sînt un viciu, dar unul minunat, care îţi creează dependenţă şi de care nu mai poţi scăpa odată ce te-a prins, indiferent unde te afli: pe scenă, în spatele ei, în culise, foaier, sală, ori în spatele unui banal birou de director“, mărturiseşte Mihaela, unul dintre puţinii directori din România care se pot lăuda că instituţiile pe care le conduc merg incredibil de bine. Care să fie explicaţia? În primul rînd repertoriul divers. Copiii pot alege dintr-o gamă impresionantă de spectacole, n-au cum să se plictisească. „Noi nu avem regizor, scenograf şi compozitor. La început, asta m-a speriat, dar apoi am descoperit că, prin colaborarea cu diverşi maeştri, fiecare spectacol are stilul lui, ceea ce înseamnă un repertoriu transpus în maniere diferite. Un suflu nou, la fiecare piesă. În plus, şi pentru echipa de actori e interesant, fiindcă au de învăţat tot timpul tehnici noi, maniere noi de abordare a personajelor“, spune Mihaela. Sala de la „Arlechino“ e mereu plină şi fiindcă poveştile puse în scenă sînt printre cele mai dorite de copii. Se fac sondaje printre cei mici şi sînt identificate preferinţele lor. Astfel s-a născut „Frumoasa Rapunzel“, în perioada cînd toţi copiii urmăreau cu sufletul la gură desenul animat. Chiar dacă le plac şi desenele animate cu roboţi, la teatru nu vor să vadă păpuşi roboţi. „Nici nu cred că ar avea succes astfel de spectacole. Copiii vor basme clasice, vor să vadă animate acele poveşti pe care le-au citit sau le-au auzit de la cei mari“, explică directorul.

„Nu oricine poate fi actor mînuitor“

Un alt ingredient care contribuie la succesul teatrului de păpuşi din Braşov este talentul artiştilor. Sînt 10 şi sînt tineri, absolvenţi ai facultăţilor de profil, îndrăgostiţi de ceea ce fac, astfel că personajele cărora le dau viaţă sînt pur şi simplu adorate de micii spectatori. „Munca actorului mînuitor e mai complexă decît cea a actorului de dramă. Practic, ai în mînă un obiect pe care trebuie să-l însufleţeşti. Asta nu-ţi reuşeşte decît cu pasiune, afinitate pentru lumea copilăriei, dragoste şi multă muncă. Nu oricine poate face asta. Ca să fii un bun păpuşar, trebuie să fii în primul rînd tu copil, să-ţi placă să te joci“, recunoaşte Mihaela. La fel de important ca talentul, colaborarea, repertoriul divers, este şi publicul. Micii consumatori de teatru de păpuşi au prins drag de aceste spectacole de la părinţii lor. Aceştia, fie au fost ei înşişi spectatori în copilărie, fie n-au putut să vadă nicio piesă cu marionete şi vor să-şi împlinească acest vis prin copiii lor. Oricare ar fi motivul, generaţiile s-au îndemnat unele pe altele să meargă la teatrul de păpuşi. „Cu toată tehnologia de azi, atmosfera sălii de spectacol e cu totul altceva decît privitul unei piese în faţa calculatorului sau a televizorului. Prin acest exerciţiu, se formează consumatorii de mîine de teatru dramatic şi de cultură, în general. Deseori, arta mînuirii păpuşilor este clasificată greşit drept una de divertisment. Noi nu ne maimuţărim, ci facem artă. Dar facem şi educaţie, teatrul de păpuşi dezvoltă fundamental personalitatea copilului. Lecţiile de viaţă vin chiar de la prietenul copilului, păpuşa“, spune Mihaela, amintind că publicul care umple sala de la „Arlechino“ are de la nici doi anişori, la cel mult 10-11 ani.

Micii spectatori pot urca pe scenă

„Arlechino“ deţine cel puţin două atu-uri. Este singurul teatru din ţară în care copiii urcă pe scenă după terminarea spectacolului, pot îmbrăţişa păpuşile, le pot mînui chiar ei, învaţă de la actori cum se animă o marionetă cu fir, una cu tije sau una pe mînă. Pentru micuţi, momentul e magic, fiindcă se pot apropia de eroii din povestea pe care tocmai au văzut-o. Tot la teatrul din Braşov, se joacă o piesă cu păpuşi în mărime naturală, ceea ce nu s-a mai întîmplat în România de pe vremea cînd Ţăndărică avea înălţimea unui stat de om. Este vorba de spectacolul „Frumoasa Rapunzel“, în care cele două personaje principale sînt păpuşi mari, mînuite de doi actori. Iar ca seria recordurilor să fie completă, braşovenii trebuie să fie mîndri că au teatrul de păpuşi cu cel mai bogat repertoriu din România. Anul acesta, se joacă 31 de piese! În condiţiile în care, celelalte teatre au între 12 şi 20 de titluri pe afişe. La 1 iunie, chiar de Ziua Copilului, va avea loc premiera piesei „Frumoasa şi bestia“, iar de Crăciun, cei mici să se aştepte la un spectacol surpriză. La anul, însă, spectatorii de-o şchioapă, dar şi cei mari, se vor delecta cu un maraton de piese cu păpuşi, fiindcă Braşovul va găzdui un festival al teatrului pentru copii. Cea mai mare împlinire a celor ce trudesc pentru bucuria copiilor este să-i vadă fericiţi. Suferă atunci cînd în ochii micuţilor sînt lacrimi de ciudă că n-au mai prins bilet la spectacol. Braşovenii iubesc teatrul de păpuşi, singurul loc în care manipularea nu e rău-voitoare.

Păpuşi celebre

• Unele păpuşi au devenit celebre: Pulcinella şi Burattino, la italieni, Karagotz (Ochi negru) la turci, Polichinelle la francezi, Punch la englezi, Hanswurst la nemţi, Petrouchka la ruşi. În România, cel mai cunoscut e Ţăndărică. Păpuşa cu cap mare, rotund, ochi veseli, expresie nostimă, un tricou cu dungi orizontale, de marinar, şi pantaloni scurţi, a devenit emblema teatrului de păpuşi din România, timp de mai multe generaţii. Dintre păpuşile pe mînă, cu siguranţă, cea mai cunoscută rămîne broscoiul Kermit.

Palmares de invidiat

• După ’89, teatrele de păpuşi din România au luat contact cu valorile acestei arte din toată lumea şi, arta mînuirii păpuşilor s-a îmbogăţit, la rîndul ei, cu experienţa maeştrilor români. „Arlechino“ a participat la festivaluri naţionale şi internaţionale de renume şi a făcut turnee în întreaga Europă. Iată ultimele recunoaşteri ale colectivului de actori-păpuşari braşoveni, din seria palmaresului cu zeci de premii:
2011: Cel mai bun spectacol la Festivalul de Teatru Pentru Copii şi Tineret, Cernavodă, Ediţia a III-a: „Alina şi Gîscănelul“
2012: Premiul pentru expresivitatea relaţiei actor-păpuşă-obiecte şi material sonor la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck“, Cluj-Napoca: „Frumoasa Rapunzel“
2012: Premiul pentru pitorescul personajelor şi calitatea muzicală a spectacolului la Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie „Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie“, ediţia a VIII-a, Bucureşti: „Frumoasa Rapunzel“
2013: Premiul pentru scenografie la Festivalul Internaţional de Animaţie Gulliver, ediţia a XXI-a, Galaţi: Ildikó LUCKÁCSY, pentru spectacolul „Dragostea celor trei portocale“.

Păpuşarii braşoveni, de-a lungul timpului

• Actorii-păpuşari nu sînt vedete, în general, numele lor nu rămîne în memoria publicului aşa cum e cazul actorilor de cinema sau de teatru dramatic. Iată numele tuturor celor ce au animat păpuşile pentru copiii din Braşov, de-a lungul timpului.
Nella Stroescu - director şi regizor (1949-1950)
Carol Fleishman - director şi regizor artistic (1951-1953)
Eufrosin Mihăilă Braşoveanu - director (1953-1954 şi 1968-1970)
Isidor Schonwetter - şef secţie (1955-1964)
Eugen Naum - director (1964-1966)
Francisc Adler - director (1967-1968)
Viorica Weber - director (1971-1977)
Ştefan Dedu Farca - actor, şef de secţie şi secretar literar (1977-1990)
Liviu Steciuc - actor, regizor, director (1990-2010)
Mihaela Soloceanu - director (2010-prezent)
Maria Dimitrescu - scenograf (1949-1969)
Simo Eniko - scenograf (1972 )
Eustaţiu Gregorian, Marian Sandu, Mihai Pastramagiu, Viorica Perju, Ildiko Lukácsy, Gelu Rîşcă - scenografi colaboratori
Zeno Apostolache Kiss, Cătălin Creţu, Dan Bălan, Laura Borodan, Alin Macovei - compozitori colaboratori
Viorel Varlan, Georgeta Lozincă, Adrian Găzdaru, Traian Savinescu, Gheorghe Balint, Gavril Borodan, Valentin Dobrescu, Ştefan Dedu Farca - regizori colaboratori
Ramona Rotaru - secretar literar (prezent)
Actori: Margareta Moraru, Liliana Almăjan, George Muscanu, Gheorghe Popiţa, Traian Sevestreanu, Vladimir Zapareniuc, Alexandrina Hribiuc, Liviu Flora, Mihaela Steciuc, Gheorghe Cucu, Ion Mar, Victoria Constantinescu, Marta Apostol, Alina Naum, Andrei Armancu, Vally Voiculescu, Cotty Hociug, Ermioni Cucu, Mihaela Nestorescu, Teodor Silviu Gomboş, Adrian Farca, Mariana Costea, Muguraşa Ţiu, Alexandrina Ţirachi, Anca Şerban, Alex Georgescu, Eliza Oancea, Alex Milea, Erhard Wechter, Vasile Moise, Alina Tepordei, Stela Dinu, Livia Flora, Szas Bela, Miriana Brînduş, Muguraşa Loghin, Emilia Nechita, Adrian Băcăran, Sorin Coman, Maria Suciu, Miruna Vâju, Eliza Vizitiu, Silvian Duică, Mihail Milea
Actorii de astăzi: Petronela Rujan, Manuela Zaharie, Adrian Dobrescu, Marius Stroe, Eliza Muraru, Alexandru Dobrescu, Cecilia Negru, Adrian Iuga, Erika Mihaly, Florenţa Vătavu, Dan Zorilă.

Arta străveche a mînuirii păpuşii

• Teatrul de păpuşi este acel spectacol în care personajele sînt păpuşi manevrate de actori. Este o artă străveche, care a apărut iniţial pentru adulţi. Cuvîntul marionetă este împrumutat din limba franceză, unde, la origine, era un diminutiv pentru Maria (Marionnette), adică „Maria cea mică“. Treptat, a fost folosit pentru figurinele reprezentînd-o pe Fecioara Maria, în cadrul ceremonialurilor religioase. Marioneta a început să fie un cuvînt folosit doar pentru păpuşi începînd cu secolul XVI. Păpuşile din lut sau fildeş şi acţionate de sfori au fost folosite încă din Egiptul antic, în temple. Populaţiile amerindiene se foloseau de marionete pentru a invoca ploaia. În Japonia, există şi marionete uriaşe, pe sub care încap uneori chiar şi trei păpuşari. În categoria teatrului de păpuşi este asimilat şi teatrul de umbre, de origine asiatică. În Evul Mediu, teatrul de marionete era dezagreat de nobili, deoarece păpuşile îi criticau pe ei. În secolul XIX, marionetele au început să fie utilizate pentru amuzamentul copiilor. În lume, există mai multe muzee de marionete, unul dintre cele mai cunoscute fiind cel din oraşul elveţian Fribourg. Aici sînt expuse peste 3.000 de păpuşi, decoruri, accesorii, din diverse culturi. Ziua Mondială a Teatrului de Păpuşi se sărbătoreşte în fiecare an, pe 21 martie, începînd cu anul 2002, cînd la Atlanta, la întîlnirea marionetiştilor, s-a stabilit ca această sărbătoare să aibă loc în prima zi de primăvară.

De la teatru ambulant, la „Ţăndărică“

• În spaţiul românesc, păpuşile au făcut parte din folclor din cele mai vechi timpuri. Primele au fost capra şi cerbul, ca animale cu conotaţii mistice. Personajele comice erau confecţionate din stuf, cele sacre erau decorate cu mărgele, panglici şi materiale scumpe. Jocul păpuşilor, una dintre cele mai vechi forme de spectacol românesc, poartă denumirea de Vicleim şi are semnificaţie religioasă, fiind practicat în timpul sărbătorilor de iarnă. Reprezentaţiile ambulante pentru public se dădeau în bîlciuri, în spatele unei pînze. Primul teatru stabil de păpuşi a apărut în 1929, la Cernăuţi, iar peste doi ani, la Bucureşti, cînd s-a jucat „Motanul încălţat“. În România, cel mai cunoscut teatru de marionete este „Ţăndărică“ din Bucureşti, înfiinţat în 1945. În 1989, existau în România peste 40 de teatre de profil finanţate de stat. România e una dintre cele cinci ţări fondatoare a organizaţiei mondiale a păpuşarilor, în 1929, la Praga.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: