În fiecare an, la 13 decembrie, în România este marcatã Ziua Tipografilor, care a fost reglementatã, pentru prima datã prin Hotãrârea nr. 2733/1968 privind instituirea Zilei tipografilor din Republica Socialistã România, apãrutã în Buletinul oficial al RSR nr. 157 din 11 decembrie 1968, aminteºte rador.ro.
Ziua nu a fost aleasã întâmplãtor, fiindcã la aceastã datã, cu exact 100 de ani în urmã – la 13/26 decembrie 1918 – , la Bucureºti, a avut loc o mare manifestaþie a tipografilor, care au demonstrat paºnic, iar mulþi dintre ei ºi-au sacrificat viaþa, pentru revendicãrile lor social-economice, precum ºi pentru ceea ce numim în zilele noastre, „libertatea presei”.
Condiþiile grele de viaþã din a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, cînd numãrul orelor de muncã ºi stabilirea salariilor erau lãsate la bunul plac al patronilor, iar concediile de odihnã, asigurãrile ºi protecþia muncii erau complet necunoscute de muncitori, fiind expuºi bolilor profesionale, au condus la crearea unor organizaþii de întrajutorare prin care sã se îmbunãtãþeascã situaþia lor.
Primii care au pãºit pe calea organizãrii au fost muncitorii tipografi, datoritã nivelului cultural mai ridicat, determinat de specificul muncii prestate, care au înfiinþat asociaþiile de ajutor reciproc în caz de boalã. Acestea au luat fiinþã la Braºov (1846), Timiºoara (1851) ºi la Cluj în anul 1861.
Scopul acestor organizaþii era ajutorarea muncitorilor, nu numai în caz de boalã, ci ºi de invaliditate, deces, ajutoarea vãduvelor ºi orfanilor, acordarea de ajutor de transport tipografilor strãini care nu-ºi gãseau de lucru în oraºul respectiv.
În jurul anului 1870 a început transformarea acestor organizãri ale tipografilor în asociaþii profesionale, pãstrându-ºi, totuºi, caracterul de ajutor reciproc. Preºedinþii acestor asociaþii erau patronii, dar ceilalþi membri din conducere erau aleºi din rândul muncitorilor.
Aceºtia vor face primii paºi pe calea organizãrii, depãºind stadiul asociaþiilor profesionale, constituindu-ºi organizaþia în a cãror conducere erau doar muncitori. În aceastã acþiune, un rol deosebit l-a avut înfiinþarea Internaþionalei a II-a (1889), noua formã de organizare a muncitorilor au constituit-o sindicatele, muncitorii tipografi din Cluj au pus bazele sindicatului lor în 1893, care cuprindea 40 de muncitori, precum ºi presa muncitoreascã, în cadrul cãreia se remarcã ºi ziarul muncitorilor tipografi, intitulat „Typograph”, care a apãrut în limbile românã, maghiarã, germanã, primul numãr fiind datat 1 iunie 1918, la Sibiu, sub conducerea lui Vili Ioan.
La doar câteva zile dupã înfãptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, în 6 decembrie, muncitorii topografi își fãcuserã o listã de revendicãri pe care voiau sã le prezinte guvernanților. Regele și Regina abia reveniserã în capitala eliberatã de ocupația germanã și iatã apãreau aceste probleme, fiindcã oameni care cu ceva vreme în urmã luptaserã pe frontul Primului Rãzboi Mondial se vedeau într-o situație cumplitã din punct de vedere al condițiilor de trai.
În acest context, muncitorii tipografi și-au stabilit o listã de revendicãri pe care doreau sã o prezinte guvernanților, iar în cazul în care aceastã listã nu le era aprobatã, urmau sã declanșeze greva generalã pe data de 13 decembrie.
Ca urmare a lipsei de interes pentru revendicãrile muncitorilor, la 13 decembrie 1918, tipografii au oprit lucrul și aproape 600 de muncitori au hotãrât sã plece spre Piața Teatrului Național (situatã în locul în care astãzi se intersecteazã Calea Victoriei cu Str. Ion Câmpineanu), pentru a manifesta și a merge la Guvern sã prezinte acea listã de solicitãri. Revendicãrile erau social-economice, dar ºi pentru ceea ce numim astãzi ”libertatea presei”.
Printre organizatori se aflau ziaristul Cristian Racovski, tipografii Iancu Luchwig și Sami Steinberg, cizmarul Marcus Iancu, corectorul Marcel Blumenfeld, Ilie Moscovici, I.C. Frimu, Gheorghe Cristescu, D. Pop și alții.
Pe drum li s-au alãturat și alți muncitori din alte întreprinderi ale capitalei, astfel cã numãrul celor care protestau se apropia de 15.000 de oameni.
Drept urmare, Generalul Alexandru Mãrgineanu, ºeful Garnizoanei Bucureºti, s-a vãzut îndreptãþit sã solicite premierului Ion I. C. Brãtianu aprobare pentru instalarea patru cuiburi de mitraliere în aºteptarea coloanelor de muncitori, precum ºi aprobarea de a împrãștia manifestanții. Acþiunile împotriva muncitorilor au fost realizate cu sprijinul Regimentului 9 Vânãtori sub comanda colonelului Rasoviceanu, Regimentul 4 Roºiori sub comanda colonelului Moruzi ºi Regimentul 1 Grãniceri sub comanda colonelului Stãnescu.
Dupã ce manifestanþii au ajuns în zona Pieþei Teatrului Naþional, s-a tras asupra lor, fãrã somație, în plin.
Potrivit mãrturiilor celor care s-au aflat acolo, cel puþin 87 de oameni au murit – sau conform altor surse 102 – , alte câteva sute fiind rãniți, deºi cifra oficialã furnizatã de autoritãþile vremii indica doar 15 morți. De asemenea, autoritãþile operaserã alte câteva sute de arestãri în rândurile manifestanþilor, iar pe unii dintre cei reþinuþi i-au schingiuit fãrã milã.
Actul represiv al reprezentanþilor autoritãþilor statului, extrem de brutal, a fost imediat condamnat, numeroase personalitãþi ale culturii ºi politicii româneºti – în frunte cu Ioan Slavici, Nicolae Tonitza ºi Gala Galaction – luând poziþie fermã.
A urmat un proces prin care Guvernul încerca sã explice crima, iar vinovați au fost gãsiți reprezentanții Partidului Socialist. În rechizitoriu, acuzaþiile erau bazate pe un simplu manifest gãsit la clubul socialiștilor bucureșteni iar în viziunea procurorului de caz, revolta tipografilor era începutul rebeliunii bolșevice menite sã ducã în final la rãsturnarea Regelui de la putere. Au fost pronunþate câteva condamnãri pentru agitatori comuniști, la cinci ani de închisoare, însã marea majoritate a muncitorilor arestaþi aveau sã fie eliberați în februarie 1919.
În anii care au urmat, sacrificiul breslei tipografilor ºi al miºcãrii muncitoreºti nu a rãmas fãrã urmãri.
La congresul muncitorilor tipografi din Transilvania, þinut la Cluj în 10-11 octombrie 1920, a luat fiinþã Uniunea Muncitorilor Grafici din Ardeal ºi Banat.
La 22 decembrie 1921, breasla tipografilor devenea prima organizaþie din România care încheia cu patronatul un contract privind drepturile lor colective, la nivel de ramurã, pe o duratã de un an și jumãtate. În acel act erau reglementate condițiile de muncã, timpul de lucru, concediile, zilele de sãrbãtoare plãtite de patroni, plata orelor suplimentare, numãrul ucenicilor dar ºi dreptul de a alege delegați, care sã supravegheze îndeplinirea prevederilor contractului colectiv.
Important de subliniat este faptul cã salariile erau stabilite pe categorii de muncitori, printr-un tarif de salarizare la stabilirea cãruia se þinea cont de preþurile de pe piaþã, de valoarea de cumpãrare a leului etc.
Mai tîrziu, prin afilierea mai multor sindicate de pe întreg teritoriul þãrii, se va constitui Uniunea Muncitorilor Grafici din România (1922) cu sediul la Cluj. Statutul Uniunii a fost aprobat în 1921 în baza Legii sindicatelor profesionale, uniunea dobândind, astfel, personalitate juridicã.
Dupã cel de-Al Doilea Rãzboi Mondial, Strada Ion Câmpineanu a primit numele 13 decembrie, iar în memoria tipografilor cãzuți atunci s-a ridicat un monument și s-a pus o placã comemorativã.
În memoria sacrificiului tipografilor din 1918, Ziua Tipografilor a fost instituitã, pentru prima datã prin Hotãrârea nr. 2733/1968, apãrutã în Buletinul oficial al Republicii Socialiste România nr. 157 din 11 decembrie 1968.
Actul prevedea cã „Se instituie „Ziua tipografilor din Republica Socialistã România”, care se va sãrbãtori în fiecare an, în prima duminicã dupã 13 decembrie. Aceastã zi va fi sãrbãtoritã, în cadru festiv, de toate unitãțile tipografice din țarã. Presa, radioul și televiziunea vor publica, respectiv transmite, materiale și emisiuni consacrate evenimentului.”
Dupã Revoluþie, Ziua tipografilor a fost marcatã în zi fixã, la 13 decembrie, iar în anul 2007, monumentul tipografilor a fost demolat pentru a lãsa loc construirii unui hotel.
În 14 martie 2018, Imprimeria Ardealul a gãzduit lansarea cãrții ”In memoriam Revoluției tipografilor din 1918. Scurtã istorie tipograficã și a mișcãrii sindicale”, a scriitorului Ioan Ciorca. Cartea a fost lansatã pentru a comemora 100 de ani de la moartea tipografilor din decembrie 1918 ºi prezintã un scurt rezumat al evenimentelor petrecute în decembrie 1918, evenimente care reprezintã subiectul principal al cãrții.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ºi de prietenii tãi!
Cotidianul omului sãnãtos
