Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Reportaj

De iubire


Cum să-ți faci norocul în dragoste?

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 14.02.2014
• Norocul nu intră pe fereastră nici măcar de Sfîntul Valentin, dar cu optimism și trucul potrivit, astăzi, oricine își poate găsi dragostea

Astăzi este Ziua Îndrăgostiților. Mulți spun că nu este o sărbătoare pentru toată lumea, ci numai pentru cei care au noroc în dragoste. Dar e și o vorbă veche care spune că norocul e așa cum și-l face omul. Psihologii nu au nicio îndoială, fiecare persoană își poate găsi perechea potrivită, norocul nu ocolește pe nimeni. Trebuie doar să îți faci timp pentru el, să recunoști momentul oportun și să fii pregătit sufletește pentru a lăsa dragostea să intre în viața ta. Oricîte dezamăgiri ai fi trăit, într-o bună zi, soarele va răsări și pe strada ta. Poate trebuie să mai faci cîteva schimbări în felul tău de a fi, să gîndești optimist, să înveți să-ți atragi norocul de partea ta. Există superstiții și rețete care ar da putere dragostei. Dacă nu le știai, iată cîteva din aceste ajutoare „magice“ transmise de-a lungul timpului pentru cei ce vor să iubească și să fie iubiți.

Amuleta care aduce fericire

O metodă foarte simplă de a atrage norocul în dragoste ar fi amuleta. Adică un cristal specific fiecărei zodii sau o figurină care trebuie să stea la purtător tot timpul, fiindcă alungă energiile negative și ghinionul în relațiile interpersonale. Cele mai vechi talismane de dragoste sînt: peștele și broasca. Vechii egipteni credeau că dacă purtau un talisman în chip de pește, vor avea o căsnicie fericită. La romani, broasca era cea care putea aprinde pasiunea între îndrăgostiți. Două bucățele de piatră albastră, denumite „Ochii fericirii“, dăruiesc fericire în dragoste. Talismanul în formă de inimioară aduce iubire fericită. Amuleta în ziua de azi este de obicei o piatră prețioasă. Se spune că rubinele sînt simbol al puterii și al dragostei. Turcoazul calmează partenerii tensionați. Cuarțul roz face dragostea mai dulce, agata albastră intensifică dorința sexuală și aduce sinceritatea, jasperul verde favorizează intimitatea.

Fiecare zodie, cu talismanul ei

• Berbecul are nevoie de granit, piatra care îi va asigura o relație de lungă durată. Safirul asociat cu aur îi aduce șanse de căsătorie.
• Taurilor le este recomandat cuarțul roz, cristalul care atrage iubirea pură. Cuprul este un element norocos pentru ei, potcoava și bijuteriile cu smarald le aduc noroc în viața sentimentală.
• Cristalul norocos al Gemenilor este carneolul, cel care îi ajută să treacă peste dezamăgiri. Simbolurile care implică două păsări sau o oglindă sînt amulete pentru viața amoroasă a gemenilor.
• Pentru a atrage sufletul pereche, Racii e bine să aibă o amuletă din Piatra Lunii. Perlele și bijuteriile care simbolizează Luna le oferă protecție și noroc în dragoste.
• Leilor le este favorabil cristalul de stîncă, aducător de iubire sinceră. Ca amulete, se spune că tot ce simbolizează Soarele și bijuteriile din aur le sporesc șarmul.
• Pentru Fecioare, cea mai bună piatră este peridotul, fiindcă alungă gelozia și atrage fericirea. Amuletele care conțin agate le aduc noroc în dragoste și stabilitate în viața de cuplu.
• Opalul este piatra Balanțelor, aducîndu-le iubirea pasională. Două inele înlănțuite reprezintă un talisman puternic pentru Balanțe, simbolizînd echilibrul și dragostea.
• Cristalul norocos al Scorpionilor este Ochi de Tigru, care simbolizează puterea asupra sexului opus. Cele mai norocoase bijuterii ale superstițioșilor Scorpioni sînt bijuteriile cu topaz și amulete care reprezintă mere sau chiar un șarpe.
• Săgetătorul trebuie să aibă asupra lui un ametist, piatra seducției. Pietrele de turcoaz le oferă noroc în dragoste, la fel, talismanele în formă de arc, săgeți, stele din argint.
• Onixul atrage armonia în relația de cuplu a Capricornului. Cuarțul îl ajută să-și clarifice sentimentele și să facă cele mai bune alegeri în viața amoroasă.
• Vărsătorul are ca piatră norocoasă amazonitul, care alungă singurătatea și atrage dragostea curată. Pentru noroc în dragoste, trebuie să poarte opal și talismane ce reprezintă păsări și libelule.
• Acvamarinul atrage căsătoria la Pești. Ca amulete, mai pot purta scoici și bijuterii din argint.

Trucuri pentru norocul din dormitor

În teoria Feng-Shui, se spune că trebuie acordată mai multă atenție colțului de Sud-Vest din fiecare cameră, fiindcă acolo este sediul dragostei. Această zonă trebuie să fie intens luminată, cu lumină albă, roșie sau galbenă, pentru a atrage energia norocului în dragoste. În acest colț e bine să așezăm o floare de mină din cristal natural de cuarț. Pe o măsuță, putem pune două figurine care să reprezinte o pereche de rațe mandarine, renumite pentru fidelitatea lor pînă la moarte. Activează și viața sexuală, dacă sînt așezate în dormitor. Dacă în colțul dragostei e baia e foarte grav. Atîrnați niște clopoței de vînt cu cinci brațe în dreptul băii, vopsiți interiorul ușii în roșu-aprins sau expuneți o oglindă mare ca să întoarceți norocul în amor în casă. Specialiștii în Feng-Shui ne sfătuiesc să nu activăm zona dragostei dacă nu sîntem pregătiți pentru un angajament. Simbolul Dublei Fericiri este unul dintre cele mai puternice remedii pentru a atrage dragostea și fericirea. Amplasarea unui tablou cu ideograma în dormitor va atrage sufletul pereche, fericirea și relațiile durabile. Evantaiul este un alt simbol Feng-Shui menit să apere cuplurile. Amplasat pe un perete al dormitorului, dar nu deasupra capului, evantaiul respinge energiile negative transmise de cei care sînt invidioși pe relația și armonia cuplului. Evantaiele cu motive florale, precum bujorii pereche sau păunii, ajută la împrospătarea energiei într-o relație.

Iubirea e înscrisă în data nașterii

Numerologii consideră că și numerele joacă un rol important în viața de cuplu. Cifrele care compun ziua de naștere ascund informații despre momentul ideal al căsătoriei și al iubirilor fierbinți.

Cifrele iubirii pentru femei

• Astfel, femeile născute pe data de 1, deși se îndrăgostesc ușor, vor găsi marea iubire numai după ce chibzuiesc bine.
• Cifra 2 aduce noroc în dragoste părintească și amicală și haos în cea amoroasă.
• Femeile născute pe data de 3 a lunii pierd în dragoste pentru că au prea multă personalitate. Găsirea partenerului ideal, însă, aduce o relație de invidiat.
• Ziua de 4 înseamnă parteneri mai tineri, care dezamăgesc. Femeia va găsi iubirea în persoana unui tip de modă veche, răbdător și insistent.
• Femeile născute pe 5 au parte de multe relații, chiar și după ce și-au găsit jumătatea.
• Ziua de 6 înseamnă căsătorie timpurie, familie fericită.
• Dacă ești născută pe 7, trebuie să nu aștepți, ci să cauți, altfel vei rămîne singură.
• Femeia născută pe 8 se căsătorește tîrziu, dar cu noroc.
• Numărul 9 înseamnă o femeie complexată, iar norocul vine cam greu dacă nu are mai multă încredere în destin.
• 10-le este al femeilor care învață lecții dureroase de la bărbați, dar nu trebuie să-și plîngă de milă, vor găsi partenerul ideal.
• Femeile născute pe 11 au parte mai mult de afecțiune amicală decît de iubire, dacă așază pe locul întîi doar părinții.
• Cele născute pe 12 sînt egoiste și ghinioniste, dar pînă cînd învață să mai lase de la ele.
• Ziua de 13 predispune nativele să se îndrăgostească de cine nu trebuie, dar dacă vor alege cu cap, vor fi fericite.
• Cele născute pe 14 au parte de sex și mai puțin de iubire, după care nu prea aleargă.
• Femeile născute pe 15 sînt făcute pentru iubire și o viață de familie fericită.
• O femeie născută pe 16 așteaptă prea mult și e mereu nemulțumită în căsnicie. Trebuie să înceapă să recunoască avantajele vieții în doi.
• Femeia născută pe 17 găsește cu greu parteneri fiindcă e prea pretențioasă. Se mărită tîrziu, dar pînă la urmă, așteptarea a meritat.
• Norocul în dragoste le ocolește pe femeile născute pe 18 pentru că nu au timp pentru viață personală, cu toate că norocul e chiar lîngă ele. Trebuie doar să deschidă ochii.
• Deși femeia născută pe 19 va trăi multe povești de dragoste, nu se va căsători devreme.
• Femeia născută pe 20 e schimbătoare, va iubi numai cînd va deveni sinceră.
• Numărul 21 înseamnă o femeie dominatoare și independentă, greu va găsi pe cineva care să spună că pe ea o aștepta.
• Cea născută pe 22 are nevoie de un bărbat matur și inteligent, nu de aventuri.
• 23 aduce femeii putere de seducție, popularitate și o viață amoroasă intensă. Va călca strîmb și după ce își găsește jumătatea.
• Dacă sînteți născută pe 24 ale lunii, vă căsătoriți de tînără și din dragoste.
• Cupidon ocolește femeia născută pe 25 atîta timp cît visează și nu acționează.
• Femeia născută pe 26 nu știe ce vrea, trebuie să învețe să nu mai pună bărbații pe fugă.
• Cea născută pe 27 e o luptătoare și va găsi ceea ce caută.
• 28 este o zi care aduce multe iubiri pasagere, din care femeia învață ce înseamnă o relație pentru totdeauna.
• 29 nu aduce prea multe iubiri acolo unde nici nu există preocupare pentru latura sentimentală.
• Femeia născută pe 30 știe să-și aprecieze bărbatul, nu are o viață amoroasă plictisitoare.
• Cea născută pe 31 închide multe uși, trebuie să învețe să se lase cucerită.

Și bărbații depind de numere

• Bărbații născuți pe 1, 10, 19 sau 28 se adună la casa lor tîrziu, fiindcă vor să profite cît mai mult timp de popularitatea care îi caracterizează. Vor avea o viață de familie liniștită, fiind parteneri agreabili și tați originali.
• Cei născuți în zilele de 2, 11, 20 sau 29 au noroc de partenere iubitoare. Umblă din floare în floare, dar după ce găsesc femeia ideală, se sacrifică pentru binele familiei.
• Bărbații născuți pe 3, 12, 21 sau 30 sînt ușor egoiști în dragoste, dar generoși atunci cînd își întemeiază o familie. Vor fi capi de familie responsabili, exemple extraordinare pentru copii.
• 4, 13, 22 sau 31 sînt zilele de naștere ale bărbaților care se îndrăgostesc ușor. Știu să-și ocrotească partenera, prietenii. Genul familiștilor bine organizați.
• Bărbații născuți pe 5, 14 sau 23 trec cu umor peste neînțelegeri, sînt aventurieri, dar se transformă total după ce se așază la casa lor.
• 6, 15 sau 24 înseamnă bărbați greu de cucerit pentru o relație serioasă, fiindcă nu fac față ispitelor. Dacă se însoară, devin responsabili, adevărate comori pentru soțiile lor.
• Cei născuți pe 7, 16 sau 25 sînt buni la pat, dar prea puțin fericiți. Pot rămîne necăsătoriți, dacă nu vor căuta cu insistență.
• Bărbații născuți în zilele de 8, 17 sau 26 sînt rezervați, preferă singurătatea. Se căsătoresc tîrziu și vor găsi în familie exact ceea ce le lipsea.
• Dacă un bărbat s-a născut pe 9, 18 sau 27, acela e tipul macho, însă ca familist, e un bun tată și reușește să-i susțină financiar pe cei dragi.

Astrele vorbesc despre norocul în dragoste

Se spune că unele zodii sînt mai norocoase, altele trebuie să lupte din greu pentru iubirea lor. În general, se spune că Leii, Scorpionii, Gemenii, Săgetătorii și Scorpionii au noroc cu carul, nu mișcă niciun deget, dragostea dă peste ei. Dar pentru anul 2014, Cupidon a rezervat multe surprize tuturor zodiilor.
• Berbecii vor trăi la cote maxime. Din vară, apar pasiunile și trăirile intense.
• Taurii vor face călătorii în care apare dragostea adevărată, nu trebuie să stea mult pe gînduri.
• Gemenii vor avea parte de foarte multe întîlniri romantice, una dintre ele le va aduce gînduri de căsătorie.
• Pentru Raci, anul 2014 înseamnă comunicare în cuplu și emoții frumoase.
• Leii se vor dedica mai mult partenerului, chiar dacă pe primul loc rămîne tot cariera. Vor învăța să îmbine utilul cu plăcutul.
• Fecioarele vor uita toate dezamăgirile și vor începe noi iubiri, cu surprize și sentimente puternice.
• Balanțele vor analiza din nou posibilitățile amoroase din viața lor și vor descoperi care este viitorul partener de cuplu.
• Scorpionul trece prin provocări trăite la cote maxime, în 2014 trebuie să se aștepte dacă nu la căsătorie, măcar la logodnă.
• Săgetătorul flirtează la locul de muncă, dragostea însă se lipește de el abia la sfîrșitul anului cînd are timp și pentru viața personală.
• Capricornul va avea un an furtunos, cu gelozii, împăcări, pasiune, flirturi interzise cărora nu prea le face față.
• Vărsătorul va cunoaște marea dragoste în acest an, dar după aventura de la început de an, care-i va readuce încrederea în șansa lui amoroasă.
• Peștii se vor bucura de fiecare moment de fericire în cuplu, dar dacă sînt singuri, vor trece prin noi dezamăgiri.

Ierburi de iubire

Dacă nu aveți încredere nici în previziunile astrelor, nici în amulete norocoase, puteți încerca să-l provocați pe Cupidon prin metode tradiționale. Din cele mai vechi timpuri, oamenii au sperat în leacuri magice, capabile să le aducă iubirea înflăcărată. În tradiția românilor, cea mai puternică plantă investită cu titlul de iarbă a dragostei este busuiocul. Se spune că femeia care bea apă de busuioc (o cană de apă în care s-au macerat de seara pînă dimineața 3 rămurele de busuioc) în fiecare zi, pe nemîncate, va rămîne mereu tînără și va fi iubită ca în prima zi de alesul ei. Adolescenții, fete și băieți, care-și pun o rămurică de busuioc sub pernă își vor visa peste noapte ursitul. Acest lucru este valabil mai ales în zilele de Sf. Andrei, Dragobete, 1 Martie, Sînziene. Busuiocul purtat în păr și în sîn aduce noroc în dragoste fetelor. Florile de iasomie sînt elixir de dragoste mai ales pentru femei. Planta uscată pisată pusă în lapte cu miere le ajută pe fete să se mărite, dezlegîndu-le cununiile, iar femeilor măritate le făceau bărbații mai drăgăstoși. Drăgaica ferește de rele, dar trezește și dragostea. Cununa împletită în ziua de Sînziene se păstrează tot anul la capul patului, pentru ca fata să fie rîvnită de flăcăi. Bărbații care se scăldă în apă cu flori de drăgaică vinerea sau cu două zile înainte de lună plină, le par fetelor și mai drăgăstoși. Năpraznicul e considerat iarba dragostei pentru bărbați. Cu o cămașă înmuiată în fiertură de iarbă de năpraznic erau îmbrăcați flăcăii ca să fie mai viguroși și ca să trezească focul inimii fetelor.

Leacuri de dragoste pentru cupluri

Se spune că floarea și semințele de brînca-ursului întrețin dragostea între soți, întăresc cununia și îi ajută să aibă mulți copii. Îndrăgostiții care se sărută sub o rub ramură de măr înflorit nu se vor mai despărți niciodată. Tămîia este un leac magic care protejează cuplurile, iar dacă e ținută în dormitor, sub perne și la icoane, îi împiedică pe soți să se certe. Bărbații care pleacă de acasă, vor rămîne fideli. Femeile foloseau în același scop valeriana, purtată la brîu, cînd rămîneau singure. Miresele își puneau în pantofi boabe de muștar și frunze de mărar, ca soțul să fie ascultător. În general, plantele care transmit semnale de dragoste sînt considerate roinița, busuiocul, coriandrul, leușteanul, măghiranul, menta și rozmarinul. Chimenul, scorțișoara, mărarul, usturoiul, orhideea, menta, urzica, susanul trezesc apetitul sexual. Muștarul, vîscul, macul, mușcata stimulează fertilitatea. Trifoiul, socul, lemnul-dulce, rubarba, rozmarinul, nucul asigură fidelitatea, iar iarba-mîței, lavanda, crinul, măghiranul, șofranul, gutuiul, sunătoarea mențin fericirea în cuplu. Busuiocul îi ajută pe iubiți să se împace, iar dezamăgirea în dragoste trece cu valeriană și ciclamă sălbatică. Plantele dragostei nu se culeg oricum și oricînd. Ca să aibă efect, trebuie adunate dimineața, pe rouă sau pe înserat, de Florii, Sînziene, de Sîntilie sau de Sîntamăria Mare, din locuri neumblate.

Atracția, explicată științific

• Atracția între oameni a fost studiată și în laborator. Astfel, cercetătorii scoțieni au descoperit că bărbații cu gînduri serioase sînt atrași de femeile cu un chip mai puțin frumos. Dacă vor doar o aventură, vor prefera femeile frumoase. Și vocea are importanță în formarea cuplurilor. Bărbații preferă femeile cu timbru vocal înalt, pentru că le inspiră tinerețe, veselie și sexualitate. Reprezentantele sexului frumos care au voce mai groasă se simt amenințate și sînt foarte geloase dacă iubitul lor discută cu o femeie cu voce subțire. Din punct de vedere genetic, se pare că alegem parteneri cu gene diferite de ale noastre. Cercetătorii spun că, instinctiv, avem tendința de a alege la celălalt o configurație a genomului care să cuprindă gene rezistente la alte boli decît cele pentru care avem gene deja. Aceasta pentru a oferi urmașilor imunitate mai mare, deci mai multe șanse de supraviețuire.

Sfatul psihologului

Norocul în dragoste poate fi obținut și prin strategii raționale. Psihologii au enunțat cîteva sfaturi pentru cei care se plîng că nu le prea surîde norocul:
• renunțați la site-urile de dating! Această deprindere vine dintr-o pasivitate dăunătoare. Trebuie să învățați să comunicați mai mult și mai deschis cu persoanele reale.
• implicați-vă împreună în activități! Un cuplu devine mai trainic după o plimbare în pădure, o vacanță în doi sau după ce cei doi iubiți au grijă de copilul vecinilor, pentru o singură zi. La final vă veți simți norocoși că vă aveți unul pe celălalt.
• învățați limbajul trupului! Acest lucru vă ajută să evitați ghinioanele, să aflați dacă sînteți mințiți, dar și să descoperiți norocul în dragoste atunci cînd nu are curajul să vă devină evident.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Reportaj

Argumentul cercetătorilor


Coronavirusul nu a scăpat din laborator

Cele mai mari epidemii din istorie


10 pandemii care au schimbat istoria

Gripa din 1918, cronica unui dezastru uitat


Cea mai devastatoare epidemie din istoria umanității




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    A trecut un deceniu


    Revoluția Facebook, o afacere de miliarde și miliarde de iluzii

    Articolul urmïżœtor

    Intervenție crucială


    Brașoveanul care va dărui sînge întregii lumi

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 35 milisecunde, încărcat în milisecunde