Casele memoriale ale Braşovului

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Casa în care s-a nãscut Johannes Honterus - Str. Nicolae Bãlcescu nr. 40

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 01.11.2013

• Zeci de clădiri din Braşov au adăpostit de-a lungul timpului personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti

Braşovul e un oraş bogat, fiindcă aproape fiecare casă din zona istorică este valoroasă prin amintirea unei personalităţi care i-a trecut pragul. Însă, cu excepţia celor marcate cu plăcuţe memoriale, puţine dintre clădirile în care au locuit oameni de vază sînt cunoscute braşovenilor. Trecem mereu pe lîngă aceste construcţii vechi, chiar şi de cinci secole, adevărate depozite de istorie. Unele nu s-au schimbat deloc, purtînd aerul epocii în care adăposteau un scriitor, un domnitor, un compozitor, un magistrat sau un profesor. Altele au devenit locuinţe. La aceste adrese s-au născut sau au trăit pentru o vreme oameni remarcabili, care au creat sau au luptat pentru neam. Zecile de case din Braşov în care au locuit personalităţi sînt repere importante în cultura noastră, reprezintă trecutul care a răzbit pînă în prezent. Tocmai din acest motiv sînt catalogate drept monumente istorice. Este timpul să le cunoaştem, să le aflăm povestea şi să le redăm braşovenilor sub numele de case memoriale.

Mai multe case cu numele Hirscher

Casa Apollonia Hirscher, construită între 1905-1906 după proiectele arhitectului Albert Schuler, se află pe Strada M. Weiss nr. 22 şi este o clădire cu o arhitectură aparte, după cum şi Apollonia Hirscher (m. 1547) a fost o figură aparte în istoria Braşovului. Era soţia lui Lucas Hirscher, negustor şi jude sas, castelan al cetăţii Branului. Rămasă văduvă, săsoaica a preluat cu mînă de fier afacerile soţului, întinse pînă în Austria şi Turcia, cu toate că negoţul şi politica erau la acea vreme treburi bărbăteşti. A întemeiat mai multe fundaţii şi a donat o mare parte din averea ei braşovenilor. Printre donaţii se numără şi „Casa Negustorilor“ sau „Podul Bătuşilor“, situată la colţul Străzii Hirscher cu Piaţa Sfatului. Era cea mai lungă construcţie din Braşov la acea vreme (60 metri) şi adăpostea standurile meşteşugarilor şi cîntarul oraşului, iar pivniţa era destinată negoţului cu vinuri. Construcţia mai păstrează blazonul familiei Hirscher, datat 1545. Legenda spune că fiica Apolloniei a murit şi a fost înmormîntată cu multe bijuterii. Peste noapte, nişte hoţi au jefuit mormîntul şi, vrînd să-i taie degetul ca să scoată inelul, fata s-a trezit din moarte clinică. În amintirea acestui miracol, Apollonia a construit casa care astăzi îi poartă numele şi pe al cărei fronton sînt zugrăvite chipurile săsoaicei şi al fiicei ei. Clădirea a fost ulterior sediul Băncii Naţionale Săseşti. A existat şi o casă Valentin Hirscher (1559-1603), nepotul lui Lucas, la rîndul lui jude al Braşovului şi „patronul cărţilor româno-slavone“, după cum îl numeşte Nicolae Iorga. Clădirea se afla pe Strada Gh. Bariţiu nr. 6. Aici, timp de două săptămîni, a fost oaspete de onoare voievodul Mihai Viteazul, înfăptuitorul primei Uniri a Ţărilor Române, după intrarea triumfală în Braşov de la 1 martie 1600.

Casa familiei Mureşianu

Clădirea din Piaţa Sfatului nr. 3 în care astăzi se găseşte Muzeul Casa Mureşenilor a fost, începînd cu 1840, proprietatea profesorului Iacob Mureşianu (1812-1887). Academicianul a pus bazele mai multor şcoli primare, iar în 1850, a devenit proprietarul absolut al Gazetei Transilvaniei, prin intermediul căreia a dus o luptă aprigă pentru obţinerea de drepturi civice şi politice pentru români. În anul 1850, a inventat dansul Romana, foarte apreciat de românii ardeleni. În această casă, decenii întregi a fost sediul redacţiei ziarului Gazeta Transilvaniei, prima publicaţie politică românească din Ardeal, apărută în martie 1838. Muzeul Casa Mureşenilor a fost înfiinţat la 28 mai 1968, prin donaţia familiei Mureşianu către statul român. Mureşienii au oferit şi o colecţie foarte valoroasă de mobilier, sculptură şi o arhivă de peste 25.000 de documente, una dintre cele mai bogate şi importante arhive de familie din România. Muzeul are în custodie şi Casa Memorială Ştefan Baciu, din Strada Baiulescu nr. 9. Ştefan Baciu (1918-1993) a fost un prolific poet român din diasporă, eseist, memorialist, ziarist, critic de artă, traducător, diplomat şi profesor universitar. Braşoveanul a studiat dreptul la Bucureşti, a fost ataşat de presă la Berna, de acolo a plecat la Rio de Janeiro, apoi la Seattle, ca profesor. A călătorit prin toate ţările Americii Latine, după care s-a stabilit în insulele Hawaii, la Honolulu. A debutat cu volumul „Poemele poetului tînăr“, pentru care a primit în anul 1935, la vîrsta de 17 ani, Premiul scriitorilor tineri al Fundaţiilor regale. Este autorul a peste 100 volume de poezie, memorialistică, eseistică, traduceri şi a peste 5.000 de articole şi studii, apărute în presa română, germană, franceză, latino-americană, nord-americană, elveţiană.

Acasă, la dascălul Ioan Barac

În Piaţa Unirii nr. 3, găsim clădirea în care a trăit un mare dascăl al primei şcoli româneşti. Casa Ioan Barac a fost locuinţa cărturarului Ioan Barac (1776-1848), dascăl în Şchei începînd cu anul 1802, translator la primăria oraşului, traducător în limba română a unor importante lucrări din opera lui Shakespeare. Iluministul a tradus Odiseea, Metamorfozele lui Ovidiu, Hamlet, O mie şi una de nopţi. Cunoştea latină, maghiară şi germană, iar copiii din Şchei învăţau de la el „gramaticeşte, ungureşte şi nemţeşte şi pe lîngă acestea şi alte trebuincioase ştiinţe frumoase, întrucît filozofia deplin a săvîrşit-o“, după cum citează dr. prof. preot Vasile Oltean din cronicile vremii. Ioan Barac a fost îndrumătorul lui Gheorghe Lazăr, mai întîi ca dascăl la Avrig, apoi ca prieten care l-a ajutat pe marele reformator să ajungă la Braşov şi apoi în Ţara Românească. A fost cunoscut în cadrul Şcolii Ardelene şi sub numele de Johann Baracu. A editat în anul 1837 primul periodic românesc ilustrat din Trasilvania, „Foaia Duminicii“. Primul număr a apărut la 2 ianuarie 1837. În casa Ioan Barac a locuit ulterior fiul cărturarului, protopopul Iosif Barac, apoi protopopul Vasile Saftu, iar după 1844 a devenit circă sanitară, pentru ca din 1967 să devină sediu al bibliotecii şi arhivei istorice din Şcheii Braşovului.

O sală pentru Gheorghe Dima

Casa Gheorghe Dima, aflată pe Şirul Gheorghe Dima nr. 3, este clădirea în care a locuit compozitorul, directorul Conservatorului de Muzică din Cluj, pedagogul şi animatorul vieţii muzicale din Trasilvania, Gheorghe Dima (1847-1925), o mare personalitate culturală în epocă. S-a născut în casa părintească din Şchei, la nr. 284. Adresa este greu de identificat astăzi, după ce străzile şi-au schimbat denumirile şi, printre casele vechi, au apărut altele. Însă, în 1957, muzicienii braşoveni au decis să amenajeze o Casă Memorială Gheorghe Dima la adresa Şirul Vămii nr. 3. În 1990, acest muzeu s-a închis şi a fost transferat într-o sală la parterul imobilului în care este astăzi Muzeul „Casa Mureşenilor“. În 2000, spaţiul a fost retrocedat, şi muzeul s-a mutat la etaj. În 2010, o sală specială a Muzeului Casa Mureşenilor a fost dedicată lui Gheorghe Dima. Profesor de muzică la Şcolile Centrale Române, a condus Reuniunea Română de Gimnastică şi Cîntări, precursoarea Filarmonicii de azi. Braşoveanul, considerat părintele madrigalului românesc, s-a bucurat de apreciere din partea marilor personalităţi ale vremii: Gavriil Musicescu, Iacob Mureşianu, Nicolae Popovici, Paul Richter, Tiberiu Brediceanu, Tudor Ciortea, Andrei Bârseanu, George Coşbuc, Titu Maiorescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Nicolae Iorga, Octavian Goga. A fost închis timp de l7 luni pentru că a cîntat cu corul sub Tîmpa, în momentul cînd se dărîma statuia lui Arpad. A stat în temniţele din Braşov, Tîrgu-Mureş şi Cluj, timp în care a compus mai multe piese religioase şi cîntecul „Dorule, ortacule“, pe versuri proprii. A fost şi membru al asociaţiei SKV (Siebenbürgische Karpaten Verein) participînd la construirea de cabane, refugii, poteci. În acest grup de montaniarzi, i-au fost colegi Emil Racoviţă, Take Ionescu, Ioan Meşotă, Iosif Puşcariu, Tiberiu Brediceanu.

Ziduri între care s-au scris versuri

Pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 3 se află locuinţa poetului şi epigramistului Cincinat Pavelescu (1872-1934), directorul revistei „Braşovul literar şi artistic“. A mai fost autor de romanţe, lieduri, serenade şi madrigaluri. Vrînceanul a fost licenţiat în drept la Bucureşti (1897). A debutat şi a condus cenaclul „Literatorul“ fondat de Macedonski, împreună cu care a scris drama „Saul“, lansată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. A tradus din La Fontaine, Heine, Francois Coppee. În 1908, a fost ales preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, primul din istoria instituţiei. La declanşarea războiului, a plecat la Iaşi, apoi s-a refugiat în Rusia, Suedia şi Paris. În 1920, a scos la Paris „Le Courrier franco-roumain“. Însă Cincinat a rămas în istoria literaturii române ca epigramist extrem de apreciat. Iată un catren dedicat „Unui adversar anost“: „Cu epigramele-ţi meschine, A căror ace nu mă dor, Ai vrut să mă loveşti pe mine, Şi-ai omorît... pe cititor“. Casa Şt. O. Iosif de pe Strada Prundului nr. 4 este locul în care s-a născut Ştefan Octavian Iosif (1875-1913), pastelist, traducător, autorul celebrelor „Icoane din Carpaţi“. A fost unul din fondatorii Societăţii Scriitorilor Români, la 28 aprilie 1908, unde a îndeplinit funcţia de bibliotecar. Pe lîngă talentul literar, braşoveanul a făcut vîlvă în cercurile mondene şi cu o poveste de dragoste în care era implicat şi poetul Dimitrie Anghel. Amîndoi erau îndrăgostiţi de Natalia Negru, soţia lui Iosif. Braşoveanca îl încuraja pe Anghel, cu toate că erau cu toţii, de fapt, buni prieteni. S-a ajuns la divorţ, iar Natalia s-a aruncat în braţele amantului. S-a căsătorit cu el, spre durerea lui Iosif. Dar relaţia lor n-a durat, din cauza geloziilor, scandalurilor şi chiar a violenţelor. Ultima scenă dintre cei doi a fost atunci cînd Anghel a vrut să o împuşte, Natalia s-a prefăcut moartă, iar poetul distrus, s-a sinucis. Natalia s-a recăsătorit de încă două ori şi a murit la 83 de ani, fără să mai ia legătura cu Şt.O. Iosif.

Emil Cioran, chiriaş în Livada Poştei

Casa Paul Richter, aflată pe strada Strada J.Honterus nr. 8, este clădirea în care s-a născut compozitorul, dirijorul, pedagogul şi pianistul braşovean Paul Richter (1875-1950). Acest mare muzician a adus Braşovului muzical cea mai înfloritoare perioadă. După ce a urmat cursurile Liceului Johannes Honterus, ar fi vrut să facă medicină, însă în final a ales Conservatorul din Leipzig. Întors la Braşov în 1900, a dirijat „Asociaţia corală bărbătească“. În 1904, a devenit capel-maistru al orchestrei oraşului şi dirijor al Societăţii Filarmonice, cu care a mers în mai multe turnee. A aranjat concertele în Transilvania ale compozitorilor Rihard Strauss, Felix Weingartner şi George Enescu. La rîndul său, a compus şase simfonii, poeme simfonice, suite şi fantezii pe motive populare săseşti şi româneşti, uverturi, lucrări camerale, instrumentale, vocal-simfonice şi corale. Casa din Braşov în care a locuit Emil Cioran între 1936-1937 a fost identificată de scriitoarea Ioana Pârvulescu ca fiind pe Strada Şt. O. Iosif nr. 21. Aici a scris „Lacrimi şi sfinţi“, „sus de tot pe deal, cu priveliştea munţilor în faţă“. În acel an, el preda filosofia la Liceul Andrei Şaguna. Elevul lui, Ştefan Baciu, scria că filosoful s-a cazat „într-o cameră mobilată la familia Lemeny, pe Livada Poştii“, unde avea pat, dulap, masă, două scaune şi o sobă mare. Se pare că era îndrăgostit de fata mai mare a proprietarului, care s-a îmbolnăvit şi a murit. Emil Cioran (1911-1995) a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În 1934, i-a apărut prima carte, „Pe culmile disperării“. A mai publicat încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Cu excepţia Premiului Rivarol, acordat în 1950 pentru debutul în limba franceză, a refuzat toate celelalte importante premii literare decernate ulterior.
Familia Lemeny, gazda filosofului, este de asemenea o familie de personalităţi braşovene din care provine binecunoscuta patinatoare Romica Maria Dîmboianu-Popp, campioană naţională la patinaj în perioada interbelică, şi care locuieşte încă în aceeaşi casă.

Oameni care au dat celebritate unor case

• Gheorghe Bariţiu, om politic şi jurnalist paşoptist, a locuit timp de 10 ani (1866-1876) pe Strada Republicii nr. 43.
• Gheorghe Nica, negustor braşovean paşoptist, a locuit în casa din Strada Sfîntul Ioan nr. 11. În acest imobil, în martie 1848, revoluţionarii moldoveni au redactat manifestul-jurămînt „Principiile noastre pentru reformarea patriei“.
• Andrei Mureşianu, autorul Imnului Naţional „Deşteaptă-te române!“, şi-a trăit ultimii ani din viaţă pe Strada Castelului nr. 38.
• Tudor Arghezi a locuit în casa din Strada Cuza Vodă nr. 16 în anul 1929. În anii anteriori, poetul venea aici cu familia în vacanţă, ispitit de ideea de a se muta la Braşov.
• Sextil Puşcariu, marele cărturar braşovean, a locuit în clădirea din Strada George Bariţiu nr. 12.
• Johannes Honterus (1498-1549), marele umanist sas, s-a născut în casa de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 40.
• Brassai (1899-1984) s-a născut pe Strada Cuza Vodă 6. Pe numele său adevărat Gyula Halász, braşoveanul stabilit în Franţa a fost un mare fotograf al epocii, celebru pentru instantaneele surprinse noaptea în Parisul anilor ’30.
• Alexandru Ioan Cuza (1820-1873), domnitorul Principatelor Române, a locuit timp de două săptămîni la hotelul de pe strada Lungă nr. 5, după ce a fost silit să abdice în 11 februarie 1866. La Braşov, a rostit celebrele cuvinte de rămas bun: „Să dea Dumnezeu să-i fie ţării mai bine fără mine, decît cu mine“.
• Nicolae Teclu (1839-1916) a fost un mare chimist, care a inventat arzătorul Teclu, utilizat şi azi în laboratoarele din întreaga lume. A locuit pe Strada Prundului nr. 41.
• Lucian Blaga (1895-1961) a locuit pe Strada Constantin Lacea nr. 10, timp de doi ani, pe vremea cînd filosoful şi poetul era elev la Şaguna şi a publicat prima lui poezie.
• Mattis Teutsch (1884-1960), pictor expresionist, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici, a locuit pe Strada Lungă nr. 143.
• Ilie Birt (secolul XVII), curajosul căpitan braşovean care a ridicat troiţe şi a cerut la Viena drepturi pentru şcheieni, ctitor al primei şcoli româneşti, a locuit pe actuala Stradă Căpitan Ilie Birt nr. 34.
• Familia Bruckenthal a avut reşedinţa de vară în casa de pe Strada Constantin Brâncoveanu nr. 23.
• Constantin Lacea (1875-1950), lingvist şi filolog, profesor şi academician, s-a născut în casa de pe strada ce-i poartă numele, la numărul 6.
• Aprily Lájos (1887-1967), poet şi traducător de origine maghiară, a locuit pe Strada Lungă nr. 109.

,,Redescoperirea valorilor uitate în umbra timpului“

Studiile de impact arată că turistul zilelor noastre, străin sau autohton, este dornic de noi „cuceriri“ şi intenţionează să exploreze şi să tezaurizeze spaţiile pe care le descoperă. Tendinţa actuală constă într-o demasificare a publicului, care se specializează pe diferite nişe (spre exemplu turism montan, cinegetic, circuit cultural, istoric sau divertisment) pentru care turistul are nevoie de o infrastructură care să-i susţină ideea de tezaurizare. Proiectul ,,Redescoperirea valorilor uitate în umbra timpului“ derulat de Monitorul Expres în luna noiembrie are ca scop promovarea, valorizarea şi valorificarea prin vectori specifici media - print şi online - a unor obiective culturale şi istorice mai puţin cunoscute din patrimoniul comunităţilor din judeţul Braşov, în scopul creşterii potenţialului turistic. Proiectul are dublu scop: revalorifică obiective din judeţul Braşov şi, implicit, îmbogăţeşte informaţia pusă la dispoziţia vizitatorilor prin noi obiective, reconfirmînd zona Braşovului ca destinaţie turistică polivalentă.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: