Braşov, cetatea celor şapte bastioane

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Bastionul Postăvarilor şi Bastionul Cojocarilor (dreapta)

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 18.10.2013

• În Braşovul medieval, fortificaţiile de apărare erau arondate celor mai puternice bresle ale oraşului
Braşovul medieval trebuie să fi fost un tîrg animat, cu negustori şi muşterii, cu nobili şi cîrciumari, adunaţi mai ales în piaţa centrală, în care găseai cele mai diverse mărfuri din spaţiul românesc. De fapt, era cel mai important nod comercial al Transilvaniei. Tocmai pentru că în cetate se vehiculau produse şi bani, invaziile tătare şi turceşti din secolele XIII-XV au ţintit Braşovul, apărat la vremea aceea doar de şanţuri şi valuri de pămînt. Constituirea unui sistem de apărare serios a devenit o necesitate şi astfel, în secolul XV, s-au ridicat primele fortificaţii cu scop defensiv. În Evul Mediu, Braşovul era numit cetatea celor şapte bastioane, după numărul construcţiilor de apărare aflate în grija cîte unei bresle. Aceste asociaţii meşteşugăreşti, mai numeroase decît ne putem imagina, erau adevărate carteluri, cu regulamente proprii, implicate în viaţa economică pe timp de pace şi foarte bine organizate în timp de război. Zidurile bastioanelor care mai pot fi văzute astăzi vorbesc de vremurile cînd breslele meseriaşilor braşoveni erau corporaţii respectate de la Istanbul pînă la Viena.

Oraşul meşteşugarilor şi negustorilor
În secolul XVI, Braşovul era o fortăreaţă înconjurată de trei kilometri de ziduri groase, duble şi chiar triple, înalte de 12 metri. Cam din 100 în 100 de metri, erau amplasate bastioane. Mai existau şi 4 turnuri de apărare, 28 de turnuri de pulbere, fiecare apărate de cîte o breaslă. Plus porţile de intrare, adevărate turnuri de apărare şi ele. Cetatea era înconjurată de o reţea de şanţuri umplute cu apă. Un regulament de apărare a oraşului de la 1491 consemna că Braşovul dispunea de 7 bastioane, fiecare cu cîte 20 de luptători. Bastioanele erau încredinţate breslelor, fiecare primind numele breslei care întreţinea construcţia pe timp de pace şi furniza ostaşi şi armament, în caz de atac. Dar nu numai şapte bresle funcţionau la Braşov. Documentele atestă prezenţa a cel puţin 35 de domenii manufacturiere, dintre care 22 erau organizate în corporaţii, cu statut propriu. Numărul impresionant de meşteşugari şi negustori din Braşov este consecinţa autonomiei acordată de regii Ungariei. Calitatea şi diversitatea produselor au dus faima meşteşugarilor braşoveni, transformînd oraşul în cel mai important centru de producţie şi export între Occident şi Orient. Încă din 1364, cetatea obţinuse privilegiul de a ţine tîrg anual (la 1 noiembrie) şi dreptul de depozit pentru postavurile negustorilor polonezi şi germani (1369). Dreptul comerţului peste hotare exista încă din 1358 cu ţările româneşti şi părţile răsăritene, iar din 1374, cu Apusul Europei. Centrul negoţului era Piaţa Sfatului unde se organizau piaţa de peşte, tîrgul de vite, cel de grîne. Perimetrul comercial s-a extins şi pe străzile laterale şi s-au construit clădiri speciale: Casa Negustorilor, Casa Cerii, Casa Hirscher.

Fiecare breaslă, cu bastionul ei
Primele atestări documentare ale breslelor în care se practicau cele mai uzitate meserii locale au apărut în secolul XV. Statutul acestor organizaţii profesionale preciza reguli pentru procurarea de materii prime, desfacerea produselor, apărarea intereselor membrilor. Aveau personalitate juridică, consiliu de meşteri, sediu, întruniri periodice, serbări specifice. Coordonau viaţa religioasă a membrilor, iniţiau acţiuni caritabile. Breslaşii se organizau şi acţionau în caz de război, incendii şi catastrofe naturale. Fiecare breaslă deţinea o ladă cu însemne proprii în care se depozitau statutul, sigiliul, privilegiile, convocatorul de întruniri. Tot în regulamente erau precizate şi îndatoririle membrilor în ceea ce priveşte întreţinerea bastionului avut în custodie. Aici, breslele îşi depozitau mărfurile, iar la vreme de asediu, îl transformau în fortăreaţă. Din ansamblul fortificaţiilor medievale, astăzi mai putem vedea şase, Bastionul Aurarilor fiind demolat în 1886, iar cel al Curelarilor, în 1887. Macheta din Bastionul Ţesătorilor reproduce aidoma Braşovul secolului XVI.

Şelarii stăpîneau Bastionul Graft
Bastionul Graft, construit între anii 1515-1521, apărat şi întreţinut pe costurile breslei şelarilor, făcea legătura între Turnul Alb şi incintele de apărare ale oraşului. În secolul XVI, s-a construit în această zonă zidul de apărare cu opt turnuri şi tot atunci a fost săpat canalul Graft pentru drenarea apelor scurse de pe pantele dealului Warthe. Bastionul era construit în arcadă, cu o latură sprijinită pe zidul de apărare şi cu cealaltă situată pe un pinten stîncos. Podul de deasupra celor două etaje era prevăzut cu guri de tragere şi guri pentru smoală clocotită. Astăzi, după restaurarea din 2005, Bastionul Graft găzduieşte o secţie a Muzeului Judeţean de Istorie Braşov. Expoziţia permanentă are ca tematică „Meşteşugarii din Braşov-apărători ai cetăţii“. Inscripţia de pe peretele nordic, iniţial în opt rînduri, nu a mai putut fi restaurată, deoarece nu s-a identificat nicio copie a ei. Dar cine erau şelarii, cei care stăpîneau acest bastion? Erau prelucători de piei, breasla lor fiind cea mai puternică. Producţia lor era consistentă, astfel că, la 1553, voievodul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, a comandat 4.000 de cingători la Braşov. Statutul şelarilor braşoveni cuprindea numele tuturor maiştrilor şi calfelor plătitori de taxă. Durata zilei de muncă a calfei era de 12 ore. Disciplina era strictă, controlul sever. Calfa nu avea voie să înnopteze la străini sau în locuri rău famate, în caz contrar era amendată cu 4 săptămîni de muncă. Sau două săptămîni de lucru dacă se comporta necivilizat în locuri publice sau se afla în compania persoanelor care nu se bucurau de un bun renume în comunitatea locală. Nu avea voie să blesteme, să se jure, să înjure, să bea peste măsură. Îngrijirea bolnavilor se făcea prin rotaţie, în cadrul breslei. Participarea la liturghie era obligatorie.

Ţesătorii aveau cel mai mare bastion
Bastionul Ţesătorilor a fost ridicat pe cheltuiala ţesătorilor din oraş. Atestat documentar în 1522, este cea mai bine păstrată fortificaţie a oraşului şi cea mai mare, adăpostind astăzi un muzeu al Braşovului medieval. Zidurile au o grosime cuprinsă între 4 m la bază şi 1 m la cel de-al patrulea nivel al construcţiei. Sînt prevăzute cu goluri de tragere, guri de păcură şi cu două turnuri de strajă. Arhitectura e unică în sud-estul Europei. În 1908, după ce a slujit mult timp numai ca depozit, bastionul a căpătat clădirea adiacentă (sediul breslei), şi a început să găzduiască petreceri şi concerte de operă, datorită acusticii deosebite. Tavanul sălii mari e casetat. Curtea interioară putea adăposti cîteva sute de breslaşi şi bunurile acestora, în vreme de restrişte. Din cele două turnuleţe erau urmărite manevrele inamicului. În bastion, se depozitau documentele breslei, se ţineau întruniri pentru instrucţia militară, se confirmau ucenicii în tainele ţesătoriei. În 1850, în bastion s-a amenajat o mică baie publică. La 1769, breasla număra 135 de meseriaşi. Statutul ţesătorilor prevedea excluderea meşterilor care cumpărau fire de ţesătură de la alţi furnizori decît cei stabiliţi de conducerea breslei. Cu toată stricteţea, extrabreslaşii s-au înmulţit, în special ţăranii din Codlea au început să reprezinte o concurenţă serioasă. În afara breslei erau permise doar două pive, la Zărneşti şi Tohan, ce produceau postav cît să ajungă nevoilor proprii ale casei. La 1748, i se permitea pivei din Codlea să producă numai zeghe. Orice altă stofă putea fi confiscată de breasla ţesătorilor din Braşov. Postavul se prelucra în Dîrste. În centrul Cetăţii, breasla avea un punct de desfacere numit tîrgul straielor.

Pentagonul meşterilor de arme
Bastionul Fierarilor apare menţionat în documente pentru prima oară în 1529. Avînd formă pentagonală, este construit pe trei nivele, cu guri pentru păcură şi goluri de tragere, în care se puteau instala şi tunuri de calibru mic (bombarde). A suferit numeroase distrugeri, dar a fost refăcut şi chiar extins. Era situat între turnurile olarilor şi franzelarilor, neidentificate astăzi. În interior, bastionul avea galerii din lemn sprijinite pe console. După 1734, a fost folosit doar ca depozit de grîne şi locuinţe. În 1923 în bastion au fost aduse Arhivele Braşovului din Casa Sfatului. În 1938, clădirea a fost renovată. În registrul de socoteli al Braşovului din perioada 1450-1550, sînt atestaţi 23 meşteri fierari, din breasla lor desprinzîndu-se şi alţi meşteri care prelucrau metale: săbieri (27), arcari (39), arbaletari (7), scutari (26), archebuzieri (3), turnători de tunuri (16). Aceşti meşteri în fier erau extrem de apreciaţi de municipalitate, care îi plătea periodic pentru repararea şi întreţinerea armelor depozitate în toate turnurile cetăţii. Încă din anul 1491, conducătorii Braşovului au elaborat un regulament, care pe lîngă prevederile interne ale fiecărei bresle cu privire la apărarea fortificaţiilor oraşului, preciza şi obligaţiile cetăţenilor de rînd. Fiecare bărbat era dator să posede o arghebuză, o sabie, un arc şi o lance de tipul celor folosite la vînarea mistreţilor. Fiecare poartă urma să fie apărată de 50 de oameni cu armele lor, bastioanele din colţuri, de cîte 10 oameni. La fiecare poartă şi fiecare bastion era obligatoriu să fie prezent un meşter specialist în confecţionarea armelor de foc.

Cojocarii au făcut un bastion şi Casa Sfatului
Bastionul Funarilor (Frînghierilor) este cel mai vechi bastion al Braşovului menţionat în documente (1416). De formă hexagonală, construcţia avea iniţial 10-12 m în înălţime şi era dotată cu guri de tragere pentru piese mobile. Arcurile plate din cărămidă, ale căror urme se mai văd şi astăzi, au fost construite ceva mai tîrziu. Bastionul a avut de suferit din pricina incendiilor, dar a fost refăcut, ca depozit pentru materiale. În 1794, frînghierii au construit şi o casă. În 1894, bastionul a fost vîndut cu 2.000 de fiorini, sumă importantă la acea vreme, trecînd în posesie privată. A fost renovat în 2006. Îl putem vedea în faţa zidurilor dinspre Tâmpa. Bastionul Cojocarilor (Tăbăcarilor) a fost menţionat mai tîrziu decît restul fortificaţiilor din Cetatea Braşov, dar se pare că a fost construit în jurul anului 1452 şi încredinţat spre întreţinere breslei „tăbăcarilor roşii“. Avea formă de turn semicircular, cu o parte deschisă înspre Bastionul Postăvarilor, cu care comunica printr-o galerie. A fost renovat în 2005. Situat la extremitatea dinspre Şchei a străzii Nicolae Bălcescu de astăzi, a servit pînă în 1525 ca poartă a cetăţii. Tot cojocarii au construit în Piaţa Sfatului, lîngă turn, cîteva hale pentru comerţ. Acestea au fost incluse în 1420 într-o construcţie nouă, cea pe care o ştim azi sub numele de Casa Sfatului. În acele hale, cojocarii îşi vindeau produsele, în zilele de tîrg.

Aurarii au avut două bastioane
Bastionul Postăvarilor n-a fost construit de postăvari, ci de breasla aurarilor, între 1450 şi 1455. Aceştia l-au înzestrat cu bombarde de la Praga, cu trei tunuri mici şi cu 16 archebuze. Postăvarii, însă, au preluat, în 1640, punctul de apărare. Avea 20 m în înălţime. Zidurile aveau la bază 2 m grosime şi prezentau la primul nivel găuri pentru instalarea tunurilor de calibru mic. Bastionul s-a păstrat relativ bine pînă astăzi, fiind consolidat în anii 1961-1962 şi renovat în 2005. A fost unul dintre cele mai puternice puncte de apărare ale cetăţii. Aurarii nu s-au lăsat şi au ridicat alt bastion, în 1632, cu îngăduinţa judelui Michael Weiss, pe locul dintre Poarta Vămii şi Poarta Principală. Construit în doi ani, Bastionul Aurarilor, cel mai nou bastion din dispozitivul de apărare a cetăţii, a fost făcut cu ajutorul locuitorilor din Ţînţari (azi Dumbrăviţa), Zărneşti şi Tohan, care au turnat fundaţia, al celor din satele învecinate, care au adus nisipul, iar pietrele şi varul au fost transportate de cei din Braşovechi şi satele săcelene. Locuitorii din Cetate şi din cartierele Şchei şi Blumăna au lucrat cu mîinile la ridicarea bastionului. La 20 octombrie 1646, Sfatul Oraşului Braşov a predat noul bastion şi spaţiul de apărare învecinat, „pentru întreţinere şi apărare pe veci“, breslei aurarilor. Era, se pare, singurul bastion cu stema Braşovului pe frontispiciu. În secolul XIX, în incintă funcţiona un restaurant. În 1871, breasla aurarilor, tot mai diminuată, a vîndut oraşului bastionul şi spaţiul de apărare anexat. Bastionul Aurarilor a fost demolat în 1886.

Bastionul Curelarilor a fost demolat
Breasla aurarilor din Braşov a fost atestată în 24 ianuarie 1511 printr-un statut ce cuprindea 11 puncte. Era o breaslă puternică, de oameni îmbogăţiţi din confecţionarea de obiecte de aur pentru biserici de diferite rituri, podoabe, accesorii vestimentare, printre care vestitele brîie cu paftale ale şcheienilor, butoni, dar şi obiecte de uz casnic. Stilul lor respecta specificul românesc, deoarece multe comenzi veneau de la domnitori şi boieri români. Dezvoltarea breslei aurarilor, deşi puţin numeroasă, i-a propulsat pe aurari în viaţa publică, diplomatică, militară. În secolul XV, din 16 meşteri aurari, 3 erau aleşi în Sfatul Oraşului. Înfloritoare a fost şi arta meşterilor argintari, breaslă care a fost dominată de o adevărată dinastie, familia May, autoarea unui stil ce-i poartă numele. Motivul specific acestor meşteri era laleaua înflorită, iar tehnica de lucru a fost puternic influenţată de arta orfevrarilor germani. Bastionul Curelarilor avea formă de potcoavă. Perimetrul exterior măsura 102 m, iar înălţimea zidurilor era de 15 m. Zidurile erau groase de peste 4 m la bază. Potrivit inventarului armamentului orăşenesc din anul 1562, în Bastionul Curelarilor existau la acea dată 31 de puşti grele (bombarde), 5 puşti de mînă, un tun mic şi 1,5 chintale praf de puşcă. Prima menţiune documentară a fortificaţiei datează din 1525. Ca şi Bastionul Ţesătorilor şi cel al Fierarilor, Bastionul Curelarilor avea trei nivele şi un turn de observaţie. Ruinat în mare parte, a fost demolat în 1887, pe locul lui construindu-se actuala Casă Baiulescu.

Bresle ale prestatorilor de servicii
În Braşovul medieval au funcţionat şi prestatori de servicii, asociaţi, la rîndul lor, în bresle. Cea a bărbierilor era printre cele mai respectate. Aceştia bărbiereau şi tundeau, dar mai scoteau şi măsele, tratamentul stomatologic cel mai frecvent. Erau consideraţi profesioniştii medievali ai sănătăţii. Primul statul al bărbierilor braşoveni a fost emis la 28 aprilie 1572. Corporaţia era condusă de starosti, aleşi din rîndul meşterilor bărbieri. Ucenicii petreceau o perioadă de probă de 4 săptămîni, iar dacă voiau să continue, trebuiau să plătească breslei 2 florini şi să achite jumătate din ospăţul pe care îl ofereau. Perioada de ucenicie dura 4 ani, după care deveneau calfe. Meşterul trebuia să îi dea ucenicului său o vestă sau un florin, o geantă cu 3 brice, 1 pieptene de fildeş şi o foarfecă. Calfa era salariatul care a dat meşterului 4 florini, vin în valoare de 4 denari, cozonac şi peşte de 6 denari. Calfa bărbier din Braşov, la 1550, trebuia să ştie să-şi ascută instrumentele, să facă venesecţii (deschiderea venelor, ca să se scurgă sîngele) şi să scoată dinţi. Meşterul, proprietarul de drept al unui atelier, trebuia să dovedească naşterea lui legitimă şi îndeplinirea cu succes a perioadei de ucenicie. Nicio calfă nu putea deveni meşter fără a fi căsătorită. Proba de măiestrie se dădea în faţa întregii corporaţii şi însemna: să şlefuiască o foarfecă de tuns părul şi un brici nou, să facă un decoct pentru răni, un pansament uscat simplu şi o alifie, să realizeze o hemostază, un tratament cu praf, un pansament pentru arsură şi să imobilizeze o fractură de picior. Deşi aceşti „specialişti“ în servicii medicale percepeau taxă, dacă un bolnav era prea sărac, atunci trebuia vindecat „din dragoste creştinească pe seama breslei“, serviciile fiind plătite din amenzile aplicate membrilor, depozitate în lada breslei.

Cele 35 de bresle din Braşovul medieval
Iată care au fost breslele care au funcţionat în Braşovul secolelor XV-XVI, în ordinea cronologică a înfiinţării acestora: blănari (1420), ţesători de postav (1444), funari (1446), tunzători de postav (1462), cizmari (1463), croitori (1476), dulgheri (1476), fierari (1478), pielari (1478), curelari (1478), zidari (1478), armurieri (1480), butnari (1490), sticlari (1496), mănuşari (1498), ţesători de pînză (1498), arcari (1505), aurari (1511), ceasornicari (1512), măcelari (1518), pictori şi tîmplari (1520), sculptori în lemn (1523), rotari (1528), strungari în lemn (1536), săbieri (1536), lăcătuşi şi arămari (1542), bărbieri (1550), cositorari (1555), scutari (1561), franzelari, şelari şi pîslari (1562), olari (1564), brutari (1564), săgetari (1571), morari (1571) şi făurari de cuie (1573). În 1798 la Braşov fiinţau 43 de bresle, deservite de 1.227 meşteri.

Făuritorii de arme
Scutarii erau extrem de apreciaţi din moment ce în anul 1433 Vlad Ţepeş comanda scuturi la Braşov. Arcarii aveau scutire de vamă pentru arcurile vîndute exclusiv în Ţara Românească. Statutul breslei arcarilor din Braşov de la 1505 preciza că erau primiţi în breaslă doar cei născuţi din căsătorie legitimă şi numai după ce parcurgeau treptele obligatorii, taxa de ucenicie fiind fixată la suma de 2 florini. Staroştii breslei erau Clemens, Stephen şi Kristel. Apariţia arbaletei ca armă mecanică a înlocuit treptat arcul din arsenalul armatelor, dispărînd definitiv odată cu apariţia armelor de foc. Arbaletarii şi săbierii n-au avut o breaslă a lor, cu toate că meseriaşi existau. Ştefan cel Mare a trimis în mai multe rînduri la Braşov după săbii. În 1502, l-a trimis pe spătarul Trotuşan să cumpere scări de şa, arme şi funii. Moldovenii au achiziţionat de la meşteşugarii din Braşov, în anul 1503, 5.000 de săbii şi pumnale. Turnarea fontei pentru armele de foc a cunoscut o mare dezvoltare, Braşovul, ca principal centru de făurire a armelor de foc din Transilvania, devenind unul din principalii furnizori de armament ai voievodului Ioan de Hunedoara. În cadrul breslei armurierilor, erau atestaţi meşteri făuritori de puşti (archebuze), de bombarde (tunuri) şi cei care făceau clopote. Mattia Corvin, în anul 1471, a cerut să i se trimită 100 de puşti (pixidae), 5 chintale praf de puşcă şi 1.000 de ghiulele de la Braşov.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: