Savanţii neştiuţi ai Braşovului

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 24.05.2013

• Braşovenii Erich Jekelius, Johann Hedwig, Martin Schmeitzel au fost iluştri oameni de ştiinţă, cu contribuţii de talie internaţională în paleontologie, botanică şi statistică

Braşovul a dat ştiinţei nume importante care, la vremea respectivă, au întemeiat discipline, le-au consolidat sau chiar le-au dat o direcţie de dezvoltare modernă, apropiindu-le de cele de azi. Fie că au avut contribuţii internaţionale sau naţionale, cei mai mulţi dintre aceşti savanţi sînt recunoscuţi azi şi pomeniţi în manuale, enciclopedii, lucrări ştiinţifice, pe plăcuţele cu nume de străzi sau licee. Dar mulţi au rămas în anonimat în propria lor ţară, cu toate că, în comunitatea ştiinţifică internaţională, numele lor e la loc de cinste. Monitorul Expres consideră că a venit vremea ca aceşti iluştri oameni de ştiinţă să fie cunoscuţi şi preţuiţi în primul rînd acasă, la Braşov.

Paleontolog de faimă mondială

Descendent al unei familii de vază a Braşovului, Erich Jekelius (1889-1970), născut la Satulung (astăzi Săcele), a fost un paleontolog recunoscut la nivel european. Încă de mic s-a îndrăgostit de natură, astfel că a ales să studieze geologia, o ştiinţă, la vremea aceea, prea puţin cunoscută. Jekelius a absolvit strălucit în Germania şi Ungaria, la şcoli de vîrf în domeniile ştiinţelor naturale teoretice (geologia şi mineritul). Geologul braşovean Marcian Bleahu apreciază că Jekelius a fost un geolog complet: petrograf, cartograf şi paleontolog. După terminarea studiilor, a fost cooptat în Serviciul Geologic al Ungariei şi i s-a dat ca temă studiul zonei natale. La vîrsta de 23 de ani, în 1913, a publicat primele date geologice despre Piatra Craiului. În anii următori a cartografiat formaţiunile mezozoice din Postăvarul, Piatra Mare şi Piatra Craiului. Lucrarea „Faunele mezozoice din munţii Braşov“ a fost prima lui monografie paleontologică în care a descris şi a fotografiat fauna preistorică din Munţii Braşovului, peste 200 de specii, din care 23 erau noi pentru ştiinţă. Au urmat şi alte expediţii, care s-au finalizat cu noi monografii paleontologice, cotate la nivelul celor mai exigente lucrări de gen din lume. Astfel, Jekelius a devenit unul dintre cei mai importanţi paleontologi. După Marea Unire din 1918, a lucrat la Institutul Geologic din Bucureşti. Ca geolog principal, a publicat o serie de studii valoroase asupra fosilelor de moluşte. O lucrare interesantă este cea dedicată geologiei Pasului Bran din 1925, în care a lansat o nouă teorie cu privire la formarea Munţilor Piatra Craiului. Forînd în Dealul Melcilor pentru fabrica de ciment din Răcădău, unde era coproprietar, Jekelius a extras circa 100 de specii de fosile (2.419 exemplare). Rezultatele au fost publicate într-o impunătoare lucrare ilustrată în Anuarul Institutului Geologic al României din 1935, studiu care i-a adus o faimă mondială.

A descoperit sute de specii noi

Cercetînd bazinul Ţării Bârsei, a găsit peste 350.000 exemplare de moluşte fosile, din care 26 noi pentru ştiinţă. Jekelius a ajuns la concluzia că Bazinul Ţării Bârsei a fost un lac izolat prin ridicarea lanţului vulcanic Harghita. Această monografie a rămas pînă astăzi unul din cele mai complexe studii paleontologice realizate la noi în ţară. Colegii de breaslă îl considerau cel mai serios şi prolific cunoscător al faunelor mezozoice şi pliocene de la noi, un paleontolog de talie internaţională. A fost coautor la redactarea Hărţii geologice a României, scara 1:1.500.000, prima de acest fel, extrem de valoroasă, apărută în 1926, şi care va rămîne mult timp harta de referinţă pentru teritoriul ţării. A avut contribuţii importante şi în studiul zăcămintelor de gaze naturale de la Sărmăşel şi Gherla pentru Societatea de gaz metan. S-a implicat şi în domeniul construcţiei de baraje. Muzeografia este un alt domeniu care l-a preocupat pe savant, contribuind la dezvoltarea „Muzeului Săsesc al Ţării Bârsei“, înfiinţat în 1907. Ca director, a editat un Anuar în 1925, urmat de cinci volume de „Comunicări ale Muzeului“. Aici erau expuse eşantioanele de roci şi fosile culese din cercetările sale de teren. Din păcate, Muzeul a fost devastat, după 23 august 1944, şi colecţiile s-au pierdut. Însă, la Institutul Geologic al României, s-au păstrat preţioasele exemplare de fosile din calcarele triasice din Dealul Melcilor de la Braşov cu numeroasele specii noi. Specialiştilor li se pare uluitoare migala cu care a preparat sutele de exemplare, le-a dezghiocat din rocă, o muncă aproape chirurgicală. Braşoveanul a completat dicţionarul de paleobiologie cu sute de specii noi, descoperite de el.

Diploma de Leipzig nu era bună la Braşov

Johann Hedwig este un nume care nu lipseşte din nicio enciclopedie mondială a ştiinţelor. S-a născut la Braşov, în 8 decembrie 1730. Domeniul în care s-a afirmat a fost botanica, scriind o pagină importantă din istoria acestei ştiinţe. Tatăl lui, Jakob Hedwig, a fost consilier local şi negustor de vinuri. A studiat la Braşov, în Pressburg (Slovacia) şi Zittau (Germania). În 1752, a intrat la Universitatea din Leipzig, unde şi-a luat doctoratul în 1759. A studiat filosofie şi matematică, dar şi ştiinţe medicale, domeniu în care şi-a impresionat profesorii, botanişti eminenţi ai vremii. Unul dintre aceştia, EG Bose, l-a invitat pe Hedwig să locuiască în casa lui şi l-a angajat timp de trei ani ca asistent la spital. Fără acest ajutor, n-ar fi fost în stare să-şi finalizeze studiile, după decesul tatălui său din 1747. După absolvire, Hedwig a vrut să practice medicina în Braşov, dar a fost dezamăgit să constate că nu sînt primiţi decît cei cu diplomă de la Universitatea din Viena. La sfatul unui prieten din Chemnitz, Saxonia, a decis să se stabilească în acest oraş, la scurt timp după căsătoria cu Sophie Teller. Deşi a devenit un medic de succes, Hedwig şi-a dedicat mult timp studiului plantelor, domeniu de care era interesat cu pasiune încă din copilărie. Îl preocupau în special muşchii, specia Fierea Pămîntului, capitol puţin studiat pe atunci. Un botanist celebru i-a dăruit un microscop care mărea de 290 de ori. Moartea soţiei, în 1776, l-a făcut să se dedice o vreme întreţinerii celor şase copii. Dar în 1778, prietenii l-au convins să se recăsătorească. A doua soţie, Clara Benedicta Sulzberger din Leipzig, l-a ajutat enorm în promovarea carierei lui ştiinţifice. I-a dăruit şi alţi şase copii, care însă au murit înainte de majorat.

Un catalog botanic cu nume de braşovean

În 1781, la sugestia soţiei, Hedwig s-a mutat la Leipzig. Acolo a continuat să practice medicina şi, în anul următor, a publicat „Fundamentum Historia Naturalis muscorum frondosorum“, lucrare ce a atras atenţia specialiştilor. A obţinut astfel recunoaşterea internaţională, după ani de sărăcie şi anonimat. În 1784 a preluat conducerea Spitalului Militar de la Leipzig. Peste doi ani, a devenit profesor universitar de botanică, apoi director la Grădina Botanică. Faima lui Hedwig s-a răspîndit şi a fost ales membru în mai multe academii şi societăţi ştiinţifice, inclusiv Royal Society din Londra (1788). Pe 8 ianuarie 1797, marele Goethe i-a făcut o vizită şi a remarcat că braşoveanul are „preparate şi desene frumoase“. În timpul iernii deosebit de aspre din 1798-1799, Hedwig a continuat să-şi viziteze pacienţii. După o febră severă, a murit, pe 7 februarie 1799. Observaţiile lui asupra muşchilor (briofite) au condus la o mai bună înţelegere a reproducerii acestora. A descoperit cum se realizează acest proces, contrazicîndu-l pe celebrul Carl Linne, autorul clasificării speciilor. Cea mai importantă contribuţie a braşoveanului a fost în domeniul clasificării muşchilor, savantul descriind toate speciile cunoscute la acea oră. Clasificarea lui stă la baza nomenclatorului ştiinţific modern al muşchilor. S-a mai ocupat şi de identificarea ferigilor şi a algelor. Tot lui, botanica îi datorează tehnica de laborator prin care se disecă muşchii, tehnică folosită şi azi. Este recunoscut astăzi drept părintele briologiei moderne (ramura botanicii care se ocupă de studiul muşchilor de pămînt). În cunoscuta lui lucrare, Species Muscorum Frondosorum, publicată postum, în 1801, a descris peste 360 de specii din Europa şi America de Nord. Catalogul a fost o mină de aur pentru botaniştii care i-au continuat cercetările timp de mai bine de 100 de ani şi este şi astăzi baza oricărei enciclopedii în domeniu. Numele lui a fost dat unei familii de muşchi, Hedwigiaceae, care cuprinde 10 subspecii. În 1852, a apărut Hedwigia Journal, iar din 1959 există o publicaţie ştiinţifică cu numele Nova Hedwigia (apare anual şi are 550 de pagini). Atunci cînd un autor face referire la clasificarea braşoveanului, se foloseşte abrevierea Hedw.

Naşul statisticii mondiale

Martin Schmeitzel (28 mai 1679-20 iulie 1747), născut la Braşov, profesor la Universitatea din Halle, are meritul de a fi botezat statistica. El îşi numea prelegerile „Collegium politico-statisticum“. Cu toate că era sas, a demonstrat ştiinţific şi a popularizat în cursurile şi lucrările lui teoria originii pur române a românilor. A fost fiul pastorului de la biserica Sf. Ioan. După ce a făcut liceul în Braşov, a călătorit în Ungaria, Polonia, Silezia şi Saxonia. Din ianuarie 1700, a început să predea la Universitatea din Jena. Începînd cu 1702, a fost titular la catedrele de drept constituţional, geografie, heraldică şi istorie de la universităţile din Wittenberg, Greifswald, Halle, Copenhaga, Lund. În 1712 a primit titlul de Maestru în Filosofie. Cu toate că Schmeitzel a creat termenul „statistik“, părintele statisticii este considerat Gotffried Achenwall (1719 - 1772), studentul lui, care nu a făcut altceva decît să folosească acest cuvînt. Dascălul braşovean Ioan Emanoil Nechifor este autorul primei lucrări de contabilitate în limba română, creator de terminologie contabilă autohtonă. Contul este în viziunea lui Nechifor o socoteală „trebuincioasă negustorului“, care-l apără de ruină şi îl determină să fie moral. Braşoveanul a denumit prima lucrare de contabilitate din România „Pravila comercială“ (1837).

„Doamna preistoriei româneşti”

Silvia Marinescu-Bîlcu şi-a dedicat întreaga viaţă cercetării arheologice. Colegii îi spun „Doamna preistoriei româneşti“ şi este renumită pentru descoperirile ei hallstattiene şi geto-dacice de pe malurile Dunării. Tîrpeşti şi Drăguşeni sînt monografii arheologice recunoscute pe plan internaţional şi publicate la Oxford. A cercetat culturile Criş, Precucuteni şi Cucuteni, Gumelniţa şi este unica expertă în statuete antropomorfe şi zoomorfe. Născută la Braşov, la 1 ianuarie 1935, a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, Secţia de Istorie Veche şi Arheologie în vara anului 1958. La Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“, la care lucrează din 1957, este cercetător principal. În 1965, a fost numită cercetător ştiinţific la secţia sclavagistă, în cadrul căreia s-a preocupat de probleme legate de „Meşteşugurile în Dacia Romană“. A colaborat la întocmirea bibliografiei preistorice româneşti (1965-1970).
Ionel Radu Prişcu (22 ianuarie 1921, Braşov-24 februarie 1987) a fost cel mai cunoscut inginer constructor de baraje din România. Absolvent al Liceului Andrei Şaguna şi apoi, în 1944, al Universităţii Politehnice din Bucureşti cu „Magna cum Laude“, Radu Prişcu a a creat numeroase generaţii de specialişti în hidrotehnică, printre studenţii săi numărîndu-se şi politicienii de mai tîrziu Ion Iliescu, Petre Roman şi Călin Popescu Tăriceanu. De numele lui Radu Prişcu se leagă toate marile construcţii hidrotehnice care au dat României independenţa energetică. A lucrat la Bicaz, Vidraru, Siriu, dar a proiectat şi a coordonat şi construirea unor mari baraje şi în Iran sau Liban.

Fondatorul homeopatiei

Johann Martin Honigberger (10 martie 1795-18 decembrie 1869) a fost un medic şi farmacist sas din Braşov. A urmat Liceul Johannes Honterus din oraş, după care a intrat ucenic într-o farmacie din Piaţa Sfatului. Timp de jumătate de secol, Honigberger a întreprins cinci călătorii în India, trei în Europa şi una în Asia, trăind o viaţă plină de aventuri şi cu multe acţiuni de pionierat. În 1815 a plecat spre Constantinopol, unde a devenit medicul personal a sultanului. Timp de patru ani, a fost medic de curte al maharajahului Ranjit Singh. A practicat atît medicina alopată, cît şi cea homeopată în Transilvania, Bulgaria, Turcia, India şi Pakistan. A introdus în Asia noi metode de vaccinare antivariolică. S-a îmbolnăvit de holeră şi a reuşit să se vindece singur, cu ajutorul homeopatiei. El a fondat în Lahore şi Calcutta primele spitale unde oamenii săraci erau îngrijiţi fără a li se cere bani. Metodele sale de tratare a cazurilor de holeră şi ciumă erau inovatoare, iar la Calcutta a luptat pentru combaterea unei epidemii de holeră. Honigberger cunoştea 17 limbi, printre care germana, latina, franceza, engleza, turca, araba, persana, hindi şi caşmireza. A fost un reputat orientalist, arheolog, botanist şi numismat, însă numele lui e pomenit mai ales ca fondator al homeopatiei. Profesorul Cornel Cărpinişan, chirurg la serviciul de chirurgie pulmonară de la spitalul din Braşov în perioada 1941-1948, este fondatorul chirurgiei toraco-pulmonare în România. A realizat primele pneumonectomii sub anestezie locală. Prof. dr. Caius Tiberiu Spârchez, recunoscut drept întemeietorul şcolii româneşti de gastroenterologie, s-a născut la Zărneşti, în 1899.

Performanţe medicale de ieri şi de azi

• - Primul medic care a operat sub narcoză cu eter, în 1847, a fost chirurgul braşovean Friederich Kraft (1811-1854).
- Rahianestezia, o tehnică de anestezie folosită în orice spital din lume, a fost consacrată şi perfecţionată în România de către doctorul braşovean A. Aburel, care a fost şi primul citat de literatura medicală pentru introducerea unui cateter (de tip ureteral) pe cale sacrată, în 1931.
- Elena Densuşianu-Puşcariu (1875-1966) a fost prima femeie-profesor universitar în domeniul medical din România şi prima femeie-profesor la o clinică de oftalmologie din lume. Fiica lingvistului Aron Densuşianu şi a scriitoarei Elena Circa, sora lui Ovid Densuşianu, s-a născut în Făgăraş.
După ce a absolvit Medicina la Iaşi, în 1899, a devenit prima femeie doctor în medicină din România. A condus clinici de oftalmologie din Iaşi şi Bucureşti, a predat această specialitate şi a publicat peste 100 de lucrări, în care descrie pe larg trei noi metode în chirurgia oftalmologică.
Alexandru-Vladimir Ciurea este unul dintre cei mai mari neurochirurgi români. A înfiinţat Departamentul de Cercetare în Neuroştiinţe al Spitalului Clinic „Bagdasar-Arseni“, a condus şi a fost implicat în aproape 20 proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale. A realizat peste 20.000 de operaţii pe creier, din care jumătate la copii.
Dan Eugen Deleanu, născut în Braşov la 27 august 1964, este cel mai bun specialist în cardiologie intervenţională din România, fiind şeful Secţiei de Cateterism Cardiac, Angiologie şi Cardiologie Intervenţională de la Fundeni. Şagunistul i-a operat inima lui Ion Iliescu printr-o incizie de numai 2 milimetri în picior.

Inventatori care au schimbat istoria

• Cu 40 de ani înaintea lui Coandă, făgărăşeanul Alexandru Ciurcu (1854-1922) a construit primul motor cu reacţie, conceput şi pus în funcţiune chiar de el. Era format dintr-o butelie de aramă, cu o capacitate de 2 l şi un orificiu de evacuare, cu diametrul de 3 mm. Amestecul introdus producea, prin ardere, o presiune interioară de 10-15 atmosfere. La 13 august 1886, Ciurcu a experimentat cu succes prima ambarcaţiune cu motor reactiv. Experimentul a avut loc pe Sena şi a durat 15 minute. „Propulsorul Ciurcu“ a avut drept sponsor pe celebrul Jules Verne. Ciurcu rămîne autorul motorului-rachetă, fiind pomenit în toate manualele de astronomie din lume. „Dispozitivul este de fapt o rachetă care zboară şi care antrenează obiectul de care este ataşată“, scria „La Nature“ în 1886. În anul 1900, un alt savant român anunţa o invenţie uimitoare: „becul cu reglarea curentului de aer şi gaz“, cunoscut ulterior sub numele de Becul Teclu, instrument indispensabil astăzi în toate laboratoarele de chimie din lume. Produce o flacără mai fierbinte decît Becul Bunsen şi deci este superior acestuia. Nicolae Teclu (1839-1916) a fost profesor la Braşov şi la Academia de Arte din Viena (la catedra de Chimia culorilor), chimist al Monetăriei Statului şi al Imprimeriei Imperiale din Viena. Numărul invenţiilor lui e de ordinul zecilor. Eminescu a participat la cîteva experienţe ale lui Teclu la Viena.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: