Are jumătate de kilometru de „biscuiţi“

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Adrian Balaş, cel mai mare colecţionar de „biscuiţi“ de bere din Braşov

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 05.04.2013

• Braşoveanul Adrian Balaş are peste 5.000 de suporturi de pahare de bere, cea mai mare colecţie din Braşov şi a doua din România

Pentru majoritatea dintre noi, suportul de pahar e doar o bucată nesemnificativă de carton sub un pahar de bere. Nici nu-l observăm, nu ţinem minte ce imagine era pe el, dacă era rotund sau pătrat. Există însă oameni care consideră aceste suporturi de hîrtie extrem de preţioase şi le colecţionează. În România sînt foarte puţini astfel de colecţionari, şi numai doi şi-au dus pasiunea la rang de artă. Unul dintre ei este Adrian Balaş, un braşovean care a ajuns la 5.000 de „biscuiţi“, cum sînt cunoscute suporturile de pahare. Toţi „biscuiţii“ lui sînt numai de bere. Puse cap la cap, piesele colecţiei ar face un şir lung de mai bine de 500 de metri. Le-a strîns în numai patru ani, iar cînd colecţia lui va împlini 10 ani, are de gînd să aniverseze evenimentul tapetînd Piaţa Sfatului cu „biscuiţi“.

Nebun după „biscuiţi“ de bere

Oamenii colecţionează ce nici nu te-aştepţi. Timbrele, şerveţelele, monedele, surprizele de la guma de mestecat au ajuns hobby-uri banale. Acum, s-a trecut la lămpi de gaz, chei, magneţi de frigider, machete, pipe, chibrituri, tricouri de fotbal, telefoane, maşini de scris, fosile, sifoane, rîşniţe sau aparate foto. Absolut orice obiect poate însemna un început pentru o colecţie, totul e să te prindă febra căutărilor şi să reuşeşti să strîngi cît mai multe şi mai rare piese de colecţie. Pînă şi suporturile de pahar pot fi atractive, mai ales pentru ochiul unui expert care, după ce le cercetează cu atenţie, vede în fiecare cartonaş amănunte pe care noi nici nu le-am băga de seamă. Graficianul Adrian Balaş din Braşov este un astfel de specialist. Pentru el, fiecare „biscuite“ de bere este o operă de artă, plină de detalii şi mesaje, dar mai ales plină de istorie. A început să strîngă „biscuiţi“ de bere acum patru ani, pe cînd vizita Praga. Se tot gîndea ce suvenir să aducă din capitala Cehiei, cînd i-a căzut privirea pe suportul pe care se odihnea paharul de bere şi pe care era imprimată o reclamă la o bere locală. În cele trei zile cît a stat la Praga, a strîns vreo 20 de „biscuiţi“. Întors acasă, a constatat că-i place să le studieze şi parcă ar vrea mai multe. Din următoarele călătorii, s-a întors cu alţi „biscuiţi“ şi, încetul cu încetul, şi-a dat seama că are deja o minicolecţie. Din acel moment, n-a mai fost loc de întoarcere. Şi-a recunoscut că e colecţionar de „biscuiţi“ de bere, sau coastere, cum li se spune în limbajul internaţional al fanilor, şi nu s-a mai lăsat de această pasiune.

Cartonaşe nesemnate şi nedatate

Colecţia lui Adi este imensă. Atunci cînd răstoarnă cele 10 cutii, cu cele peste 5.000 de coastere, se face un munte de cartonaşe de toate mărimile şi culorile. Nu sînt sortate, fiindcă nici el nu ştie cum să le grupeze. După marca berii, după formă, după materialul din care sînt făcute. Oricum, după vechime ar fi imposibil, pentru că aceste cartonaşe nu sînt datate. De obicei, găsim imprimată marca berii şi anul în care a fost înfiinţată fabrica respectivă. Dar cine a produs „biscuiţii“ şi în ce an nu e precizat. Colecţionarii pot doar aproxima cam din ce perioadă sînt „biscuiţii“ după materialul din care sînt făcute. Acum 20 de ani, erau din mucava, adică pulpa lemnului. Dar se mai fac şi azi din acest material, aşa că mai rămîne un singur criteriu: marca berii. Unele au dispărut şi astfel se poate aprecia cam din ce perioadă e „biscuitele“. „Biscuiţii“ lui Adi sînt mai ales româneşti, nu pentru că nu s-ar găsi şi piese produse în alte ţări, ci pentru că „adevărata mîndrie a unui colecţionar român e să pună în valoare berea românească“. Totuşi, Adi are şi coastere străine. Numai din China nu are, în rest „biscuiţii“ lui provin de la bere băută în toate colţurile lumii. Îi păstrează pe cei ai unei anume mărci germane pentru că e cea mai prolifică, scoate cîte 20 de modele pe an, şi astfel i se poate urmări istoria. „Nu are niciun rost să colecţionezi toate coasterele, zilnic se tipăresc cîteva sute în toată lumea. Cel mai interesant e să urmăreşti apariţia celor româneşti, cel mult 20 pe an. Am cunoştinţe la departamentele de marketing ale fabricilor de bere de la noi şi, ori de cîte ori apare ceva nou, sînt anunţat şi primesc un pachet. Din cele 100 de bucăţi, jumătate le pătrez pentru schimburi“, explică braşoveanul.

La început, se puneau deasupra

„Urmărind coasterele, urmăreşti istoria marketingului şi evoluţia comunicării. Dacă la început nu se trecea nimic altceva decît numele berii, ulterior au început să apară şi numere de telefon, apoi de fax, apoi adresa de e-mail. Astăzi vezi şi cîte un www, iar ultimul răcnet este codul QR. Îl scanezi şi ajungi pe website-ul promoţiei. Coasterul este un instrument de marketing în zilele noastre, dar menirea lui iniţială a fost cu totul alta. Nici măcar nu se puneau sub pahar, ci deasupra“, spune colecţionarul. Coasterele au fost folosite pentru prima dată în secolul XIX, de către clienţii barurilor de periferie, pentru a proteja băuturile de insecte. Saxonii bogaţi aveau căni speciale cu capac de cositor sau porţelan. În Europa, au fost folosite în acelaşi scop, vreme îndelungată, la servirea ceaiului, farfuriuţele. Primele coastere au fost făcute din lemn. „Biscuiţii“ de hîrtie au apărut în Weisenbach, la 1880, şi au fost fabricate de germanul Friedrich Horn. În 1892, Robert Sputh din Dresda a patentat primul coaster din pastă de lemn presată în forme. Imediat, companiile de bere şi-au dat seama că acest obiect din ce în ce mai popular poate purta mesaje publicitare. Astfel, în anul 1900 au apărut pe „biscuiţi“ primele reclame la bere, colorate în alb negru. Ulterior, au început să se tipărească reclame din ce în ce mai colorate şi mai sofisticate. În anii ’30, cele mai atractive erau coasterele „Sand mats“ care aveau forma sticlei de bere. Industria coasterelor a produs peste 20.000 de modele diferite, din care mai mult de 1.000 au fost numai ale berii Guinness.

„Biscuiţii“ româneşti, la mare căutare

Patronilor de baruri le-a plăcut că noua invenţie le proteja mesele, nu mai trebuiau să le şteargă prea des. În plus, nu-i costa nimic. Pînă la mijlocul secolului XX, „biscuiţii“ au fost folosiţi mai mult pentru uz casnic. Apoi, o vreme au fost obligatorii în instituţii. Astăzi, sînt folosiţi în egală măsură şi acasă, şi în restaurante. Şi la orice eveniment: nuntă, afacere, întreceri sportive, absolvire. „Biscuiţii“ au pătruns chiar şi în politică. La alegerile europene din 2004, „biscuiţii“ au fost utilizaţi ca suport electoral pentru prima oară de către partidul britanic UK Independence Party. În România au existat coastere chiar şi pe vremea lui Ceauşescu. Nu erau frumoase, dar astăzi sînt rarităţi vînate de colecţionari. Nu numai de cei doi din România, ci şi de străini. Pentru că, se pare că reclamele la mărcile noastre de bere sînt extrem de apreciate de către colecţionarii străini. „Am primit acum din Italia nişte coastere româneşti, pentru că numai acolo le-am găsit, au dispărut de la noi“, explică Adi despre cît de greu e să ajungi la o piesă valoroasă pentru colecţie. Cînd are o dublură, postează poza pe forumurile internaţionale de colecţionari şi aşteaptă amatorii de schimburi. Şi invers. Cumpără de la alţii ceea ce îi lipseşte. „Există şi piraţi, care îţi trimit în pachet altceva decît au promis. Se duce vestea imediat în comunitatea de colecţionari şi nimeni nu mai face afaceri cu ei“. Braşoveanul participă şi la licitaţii. Toate încep de la 5 euro, iar dacă e un cartonaş rarisim, se poate ajunge şi la 60 de euro. Ceea ce înseamnă că, aceste obiecte gratuite, făcute pentru a fi murdărite şi aruncate, pot costa uneori o avere.

Mai valoroşi mîine, decît azi

Se spune despre coastere că ar fi cel mai ieftin hobby. Un „biscuite“ fără mari pretenţii costă un leu. Dar fiindcă a colecţiona înseamnă a avea cît mai multe exemplare, pasiunea lui Adi îl duce la o cheltuială de 50-100 de euro pe lună. Dar nu exagerează, cînd ajunge la fundul sacului, se opreşte. Colecţia lui se îmbogăţeşte în ritm vertiginos. Tocmai de aceea nu mai poate să ţină evidenţa „biscuiţilor“, cu toate că, pînă la primele 500, a reuşit să le clasifice şi să întocmească un catalog. Dar le ştie pe toate, inventarul complet e în capul lui. Dacă la început strîngea orice fel de coaster, de la produse cosmetice, maşini, răcoritoare, după ce a discutat cu Mircea Gorea din Tîrgu-Mureş, românul cu cea mai mare colecţie (15.000 de cartonaşe), s-a axat doar pe „biscuiţi“ de bere româneşti. Colecţia lui nu e de vînzare şi nici nu poate fi evaluată, fiindcă pentru Adi este cel mai de preţ lucru. Are însă cîteva piese de rezistenţă, cartonaşe de mucava vechi. Important e să se vadă patina timpului, să pară folosite. Dar la fel de valoroase sînt şi seriile complete cu o anumită tematică. Alte coastere sînt rare pentru că n-au fost emise de fabrici, ci de mici berării cu producţie proprie, cum e Caru cu bere. Altele vor deveni valoroase după ce se va sista producţia de bere. Iar colecţionarii de coastere sînt adevăraţi experţi în această industrie, pot anticipa cînd se vor închide fabrici. „Astăzi, acest coaster face 5 euro. Mîine ar putea să ajungă la 50 de euro“, spune braşoveanul despre „biscuitele“ care face reclamă la berea „Nenea Iancu“ (foto). Dacă ar fi să-i pună cap la cap, cei 5.000 de „biscuiţi“ ar trece de jumătate de kilometru. „Cînd împlinesc 10 ani de colecţie o să tapetez Piaţa Sfatului cu coastere“, glumeşte el. Pînă atunci, continuă să vîneze „biscuiţi“, cu care să umple alte şi alte cutii. Le păstrează ferite de umezeală. Din cînd în cînd le scoate şi umple camera cu ele, cercetîndu-le cu atenţie. O colecţie cum nu s-a mai văzut în Braşov, fiindcă nimeni nu s-a mai gîndit că obiectul de sub pahar ar putea fi mai important decît ceea ce e în pahar.

De la mucava, la microcip

• Coasterul este suportul folosit pentru a pune băutura pe el. Scopul principal este de a proteja suprafaţa mesei de lichidul din pahar, sticlă sau halbă, sau pur şi simplu de condensul scurs de pe recipientul cu lichid rece. Poartă mai multe denumiri: coaster, beermat, drink coaster, beverage coaster. Coasterele sînt marcate în special cu reclamele unor branduri de bere. Au fost făcute de-a lungul timpului din porţelan (mai ales înainte de al Doilea Război Mondial), sticlă, plută, plastic, iar în zilele noastre sînt în mare parte realizate din carton presat sau mai multe straturi de hîrtie absorbantă. Coasterul este însă şi obiect de artă, astel că pot fi confecţionate şi din alamă, oţel inoxidabil, ceramică, ardezie, marmură, cristal, piele de căprioară, miel, capră, viţel, cerb sau porc. Coasterele personalizate pot avea imprimate fotografii, sînt cauciucate, laminate, gonflabile sau umplute cu lichid. Uneori coasterele înglobează tehnologie modernă. Ultima invenţie este un biscuite computerizat care detectează greutatea sticlei şi avertizează barmanul cînd se goleşte, transmiţîndu-i un semnal luminos intermitent, ca să ştie cînd trebuie să ofere clientului o altă sticlă.

Ştiaţi că?

- Există şi o ştiinţă a colecţionării de biscuiţi: tegestologia. Cuvîntul provine din latinescul „teges“, care înseamnă covoraş. Colecţionarii se numesc tegestologi.
- Coasterele sînt pe cale de dispariţie. Compania britanică Quarmby Promotion a început să producă biscuiţi din 1931. După ce a fost preluată de către Grupul german Katz, a făcut 75% din cei 5,5 miliarde de biscuiţi de bere din lume, asigurînd aproximativ două treimi din piaţa europeană şi 97% din cea americană. În 2009, spre disperarea fanilor de coastere, compania a dat faliment.
- Recordul „de înălţime“ al unei colecţii de coastere este un turn din 40.000 de bucăţi, înalt de 9,70 metri.
- Austriacul Leo Pisker din Langenzersdorf este considerat posesorul celei mai mari colecţii de biscuiţi din lume: peste 152.860 de exemplare din 192 de ţări. Colecţia a fost omologată de specialiştii de la Cartea Recordurilor.
- Un coaster de bere Virginia Brewing Co, fabrică activă doar între anii 1890 şi 1918, s-a vîndut pe eBay cu 1.000 de dolari.
- Cea mai lungă aruncare a unui coaster a fost de 38,26 metri.
- Recordul la întors biscuiţi de pe o parte pe alta este de 1.000 de bucăţi în 45 de secunde. A fost stabilit în 1993 de către britanicul Dean Gould.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: