Actorul Șerban Ionescu a murit pe 21 noiembrie, la vîrsta de 62 de ani
Destinul lui artistic a început la Brașov, iar primul său rol a fost de pompier
Miercuri noaptea, actorul Șerban Ionescu a părăsit scena vieții. Cu o zi înainte fusese internat la Spitalul Floreasca, la secția Terapie Intensivă, în stare gravă. L-a doborît boala, care i-a făcut viața un calvar din 2011 încoace, iar bărbatul falnic s-a stins ca o lumînare la vîrsta de 62 de ani. Va trăi însă veșnic prin sutele de roluri cărora le-a dat viață. În memoria și inimile noastre cel mai cunoscut rol va rămîne Ion, personajul bîntuit de Blestemul pămîntului, blestemul iubirii. Dar, cu durere și respect ne vom aminti și de rolul din Imposibila iubire, filmul făcut după romanul ,,Intrusul al lui Marin Preda. Poate că n-ar fi ajuns actorul de succes și nu ne-ar fi dăruit niciodată bucuria de a-l admira pe ecrane dacă n-ar fi, pe lîngă talentul lui cît cerul, și prietenii din Brașov, cei care l-au încurajat să facă actorie. Șerban a trăit mulți ani în Șcheii Brașovului. De aici a pornit în cariera artistică și tot revenea ori de cîte ori voia să-și revadă mama și prietenii.
Îndrăgostit de cărți și film
Actorul s-a născut în Corabia, județul Olt, dar copilăria și-a petrecut-o la Brașov, unde tatăl său, pilot de pe avioane de vînătoare, a fost detașat cu serviciul. Au locuit într-o casă din Șchei, unde trăiește și acum mama lui, în vîrstă de 81 de ani. Mărturisea, într-un interviu de acum doi ani, că a fost un copil timid, deși la joacă era un lider. Ne jucam de-a circul, de-a clovnii, dansam, cîntam aproape la orice, la frunză, la solz de pește, exersînd inconștient dezinhibarea, iar eu îmi educam timiditatea, spunea el. Îi plăcea și să o facă pe căpitanul de cavalerie, îmbrăcat în uniforma unchiului lui. A fost elev la Liceul Industrial Tractorul, apoi, dragostea de teatru l-a dus la Școala Populară de Artă din Brașov, la studioul 104, unde se țineau cursurile secției de actorie. Nu a fost visul lui să ajungă actor. Cînd era mic voia să fie pilot sau marinar. Dar, în anii de liceu, atunci cînd mergea cu clasa la tîrgurile și expozițiile din București, a apucat să vadă cîteva spectacole de teatru la Bulandra. Adăugînd și pasiunea cu care sorbea filmele la cinemateca din Brașov, s-a îndrăgostit iremediabil de lumea artistică și a hotărît să se facă actor. Anii petrecuți la Brașov i-au marcat destinul. Prietenii lui de golăneală culturală l-au provocat să citească mult și să meargă la teatru și cinema. La 16 citeam pe rupte lucruri în afara lecturilor obligatorii din liceu, mai ales poezie și literatură dramatică. Golăneala aia culturală m-a făcut actor!, mărturisea Șerban Ionescu.
Cei patru prieteni din Brașov
Cu trupa de amatori de la Școala Populară de Artă din Brașov, Șerban a urcat pe scenă cu mai multe spectacole. Primul a fost Cîntăreața cheală, în care a jucat rolul pompierului. Echipa a fost remarcată de marele Sică Alexandrescu și astfel, gașca lui Șerban a ajuns la mai multe concursuri naționale, de unde s-a întors numai cu premii întîi. La 16 ani, noi ne ocupam de «Cîntăreața cheală» și «Godot»! Erau nebuniile lui Florin Fătulescu, care ni le transmisese și nouă, spunea Șerban despre acei ani și despre prietenii din Brașov. Primii lui colegi de scenă au fost: Mircea Mihăilă, zis Cucu (care a făcut carieră militară) Dorin Silaghi (ajuns maistru-șef la secția de vopsitorie a uzinei Tractorul) și Florin Fătulescu, cunoscutul regizor emigrat în America. Erau patru adolescenți visători, dar talentați, niște beatleși ai scenei dramatice brașovene. Tot încercînd la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC), după ce a făcut armata la aviație, a lucrat o scurtă vreme la Uzina 2, în trei schimburi. Dar nu putea să-și ia gîndul de la film, mai cu seamă că prietenul lui, Fătulescu, intrase deja la facultate, la regie. Așa că a tot dat, și a intrat la a patra încercare la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. Tatăl lui n-a fost prea încîntat, nimeni din familia lui n-a avut chemare artistică, dar Șerban era un rebel. În aer n-ai ajuns ca pilot, dar tot aerian o să rămîi!. Dar Șerban și-a urmat cu îndîrjire chemarea. În momentul în care am reușit la teatru, am spus: dacă am intrat la facultate, am să dau lovitura în profesie!, și-a propus tînărul de 24 de ani. Și s-a ținut de cuvînt. În anul IV, a făcut un rol istoric în cinematografia românească: Ion, un personaj tînăr, neliniștit și viguros. Devenise deja un mare actor.
Ion a cosit vreo șase ore
Dintre amintirile legate de filmările la Ion, Șerban obișnuia s-o povestească pe cea în care regizorul Mircea Mureșan l-a lăsat să cosească vreo șase ore pînă s-a hotărît că el merită acest rol. Premiera a fost în 1980, la aproape doi ani de la încheierea filmărilor. Bucuria cea mare a lui Șerban a fost că, la premiera filmului, a putut veni și tatăl lui, care abia își revenise după un infarct. La scurt timp, tatăl lui a murit. Mă bucur enorm că a apucat să aibă mulțumirea asta, să vadă că nu degeaba mi-a trimis, toată facultatea, cîte 500 de lei pe lună. Ca student la clasa marelui Amza Pellea, Șerban a jucat și tragedii și comedii, a primit roluri în filme, dar începutul n-a fost chiar ușor. Tot anul întîi de facultate a fost, pentru mine, o chinuială, m-am zbătut să mă acomodez. Trăiam tot timpul cu spaima c-o să fiu dat afară din școală. De emotivitate nu m-am dezbărat total nici acum. Am vreo treizeci și cinci de ani de cînd sînt actor, dar și azi, primele cinci minute de spectacol sînt devastatoare pentru mine, mărturisea Șerban în urmă cu cîțiva ani. Greu a fost pînă s-a făcut remarcat, apoi rolurile au început să curgă unul după altul. Pînă în 1989, juca în cîte trei filme pe an. În total, a fost distribuit în peste 50 de roluri. Eu asta am încercat să fac, și în teatru, și în film, și-n televiziune: să-mi pun marca mea pe personaje. A reușit și în arta dramatică, unde căram destinul unui personaj trei ore, și chiar și în telenovelele în care a jucat în ultimii ani. Acest gen de producții i-a adus ultimul său rol la tv: personajul Amza Trifan, despre care spunea că e un fel de copertă a carierei lui, așa cum prima copertă a fost Ion. Am terminat cu un bărbat de 60 de ani, puternic, viguros, ajuns la maturitate, chinuit și de greșelile trecutului, și de cele ale prezentului.
Ctitorul meu este Florin Fătulescu
După absolvire, a fost repartizat la teatrul din Petroșani. Împreună cu vechiul lui prieten, regizorul Florin Fătulescu, a pus în scenă trei piese de mare succes: Locțiitorul, Pluta Meduzei și În căutarea sensului pierdut. După stagiul din Valea Jiului, Șerban a ajuns la Teatrul Mic și Teatrul din Sibiu, apoi la Teatrul de Comedie și la Teatrul Odeon. Din 2001 și pînă la sfîrșitul vieții, a jucat pe scena Teatrului Național București. În ultimii ani și-a pus sufletul în spectacolele: Dineu cu proști, Eduard al III-lea, Livada de vișini. De-a lungul anilor, a lucrat cu plăcere cu mai toți marii noștri regizori: Sergiu Nicolaescu, Lucian Pintilie, Andrei Blaier, Constantin Vaeni, Geo Saizescu, dar brașoveanul Florin Fătulescu a rămas pentru el cel mai important dintre toți. Ctitorul meu este Florin Fătulescu, cu care, e adevărat, n-am mai lucrat de mult. El m-a aruncat în profesia asta. Actorii care l-au inspirat în carieră au fost Adrian Pintea și Marcel Iureș. Însă, deși a avut mulți prieteni actori și regizori, cel mai mare compliment l-a primit de la profesorul lui, Amza Pellea, care i-a spus: Nici nu știi cît mă bucur că joc cu tine!. M-am topit. Să-mi spună așa cuvinte profesorul meu! A fost cea mai de suflet laudă pe care am primit-o vreodată, mărturisea Șerban, omul atît de sensibil uneori, și atît de vulcanic, alteori. Era un munte de umor, de altruism, de prietenie și sufletul chermezelor, unde îi plăcea să cînte melodia populară Uhai, bade!.
Boală, scandaluri și iubire
Femeile mi-au plăcut. Recunosc cinstit, spunea actorul, ori de cîte ori recunoștea că viața lui personală a fost tumultoasă. A iubit de mai multe ori și s-a căsătorit de două ori. A cunoscut-o pe Magda Catone în timpul filmărilor la Iubire imposibilă, la Rîmnicu Vîlcea, în 1983. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 29 de ani, și au împreună un băiat de 16 ani, care le calcă pe urme, fiind și el talentat în actorie. În anul 2010, iubirea lor s-a stins și Magda Catone a intentat divorț, însă cei doi s-au răzgîndit ulterior. Apoi, Șerban a deschis un nou proces de divorț, acuzîndu-și soția de relații extraconjugale. Pe 14 decembrie, ar fi trebuit să fie o nouă înfățișare. În ultimii ani, viața personală a actorului a tot ținut prima pagină a ziarelor. Dar ceea ce s-a întîmplat cu sănătatea lui a depășit cancanurile conjugale. S-a îmbolnăvit și nu știa ce are. Țintuit la pat, aproape paralizat, fără să se poată îngriji singur, a bănuit că înțepătura unei căpușe e cauza nenorocirii. Medicii l-au diagnosticat cu borelioză. Presa a vuit, drama lui a mișcat întreaga Românie. A plecat la o clinică din Germania, unde a primit un nou diagnostic: scleroză amiotrofică. În luna august, actorul s-a întors, iar în septembrie, a fost din nou internat. Strașnicul bărbat, Ion cel ca un brad, nu mai putea mînca, nu se ridica din pat, abia respira și vorbea cu dificultate. Boala a fost progresivă și, în cele din urmă, fatală. Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului a fost depus astăzi la biserica Batiștei din București. Sute de oameni îi aduc un ultim omagiu, iar după ora 17,00, o pot face la Teatrul Național București. La noi, teatrul e în reparații, și le-am spus să-l termine mai repede, ca să aibă unde să mă expună. Aș vrea ca la înmormîntarea mea să țină discurs un singur om, Radu Beligan, a fost dorința lui pe patul de suferință. Ultimele aplauze pentru Șerban Ionescu se vor auzi mîine, în cimitirul Bellu.
Șerban Ionescu - Formula As, 2010
Omul se naște sub semnul unui destin. Și ce poate el să facă pe lumea asta este să-și ducă soarta. Nu sînt nemulțumit de soarta pe care o am, dar aș mai schimba un pic scenariul. Cum ar fi să fiu tot eu, da nițel altfel? Aș fi curios.
Filme, piese de teatru și o reclamă
Șerban Ionescu a debutat pe scena Teatrului Mic, în Niște țărani, de Dinu Săraru (regia Cătălina Buzoianu). A jucat în peste 50 de piese de teatru și filme românești, printre care: Ion: Blestemul pămîntului, Blestemul iubirii (1980), Capcana mercenarilor (1980), Burebista (1980), Lumini și umbre (1981 și 1982), Țapinarii (1982), Imposibila iubire (1983), Salutări de la Agigea (1984), Horea (1984), Furtună în Pacific (1985), Pădureanca (1986), Bătălia din umbră (1986), Martori dispăruți (1988), Mircea (1989), Șobolanii roșii (1991), Al matale, Caragiale (2002), Păcală se întoarce (2006), Om sărac, om bogat (2006). În ultimii ani a jucat în filmele: Umilință (2011), Websitestory (2010), Dincolo de America (2008), dar și în serialele de televiziune Anticamera (2008) și Fetele marinarului (2008). De-a lungul carierei, a fost distins cu Premiul Festivalului de Film Costinești 1985 (Pădureanca), Premiul de excelență UCIN-2002, Premiul pentru interpretare, Lucerna, Elveția, 2005 (Maria). A jucat într-o singură reclamă, în 1992, pentru o marcă de bere.
Îi plăcea să gătească
Șerban a fost un mare gurmand, dar și un excelent bucătar. Era chemat să jurizeze concursuri gastronomice. Îi plăcea să gătească, de altfel el era cel care prepara mîncarea în familie. Se trezea la 5 dimineața ca să intre în bucătărie, iar la 10 era la repetiții. I-a plăcut și vînătoarea. Cînd era mic, mergea cu un unchi la vînătoare, însă abia în 1987 a pus pentru prima oară pușca la ochi. Considera că acest sport și, mai ales, mersul în natură și distracția între prieteni îl relaxează: Importante sînt nu trofeele, cît taifasurile la un pahar cu vin. Mi-am trăit viața pînă la vîrsta asta ca pe o felie de cozonac. Am mîncat-o cu plăcere și mi-a căzut bine și mie, și celorlalți care n-au apucat să muște din mine, dar au simțit mirosul de cocă de cozonac..., mai spunea despre sine actorul pentru revista de teatru Yorik.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
