Cei şapte cavaleri ai Ţării Bîrsei

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia ONCIU, 04.05.2012

• În mai 1211, cavalerii teutoni s-au aşezat în Ţara Bîrsei şi au construit cetăţi, întemeind astfel principalele localităţi din judeţul Braşov

După data de 7 mai 1211, adică acum 801 ani, pe la noi, prin Ţara Bîrsei, poposeau nişte cavaleri străini, cu cai, arme, soldaţi şi slujitori. Aici urma să fie noua lor patrie, fiindcă veniseră cu gînd să clădească biserici şi cetăţi. Aceştia erau teutonii, un neam germanic de militari-călugări, care luptaseră pentru apărarea Locurilor Sfinte din Ierusalim. Doar 14 ani au stat în Ţara Bîrsei, dar, în această scurtă vreme, au întemeiat cetăţile care au format mai tîrziu Rîşnovul, Codlea, Feldioara de astăzi. Cavalerii teutoni au jucat un rol important în istoria noastră. Dar, pe cît de impresionantă este trecerea lor prin Transilvania, pe atît de greu de desluşit sînt enigmele legate de teutoni. Istoricii şi arheologii continuă să caute urmele misterioşilor cavaleri care n-au trecut prin nicio altă parte a ţării în afară de Braşov.

14 ani în Ţara Bîrsei

După căderea Ierusalimului în mîinile Islamului, în 1187, cîţiva negustori înstăriţi din Bremen şi Lubeck au înfiinţat un spital pentru cruciaţii răniţi din această parte de lume. Aşa a luat naştere Ordinul Cavalerilor Teutoni. Hermann von Salza (foto jos), Mare Maestru al Ordinului, a fost convocat de Andrei al II-lea, regele Ungariei, pentru rezolvarea unei situaţii delicate ce depăşea, din cîte se pare, puterile Ungariei. Frontierele îi erau ameninţate de incursiunile cumanilor, aflaţi la Est de Carpaţi. Teutonii acceptă să se aşeze în Sud Estul Transilvaniei pentru a asigura paza regatului. Interesele Ungariei au coincis în acel moment cu cele ale Papei, care dorea şi el să aibă oameni de încredere în această regiune, pentru consolidarea puterii catolice într-o zonă ortodoxă. Dar şi pentru a-i coloniza pe germanii veniţi deja din provincia Saxonia, strămoşii actualilor saşi din Ardeal. Astfel, în 1211, teutonii au primit în regim de feudă, Ţara Bîrsei. După 14 ani, în august 1225, au fost alungaţi în Nordul Europei de acelaşi rege Andrei care îi chemase. Monarhul era alarmat de creşterea puterii teutonilor şi îl deranja protecţia pe care le-o oferea Papa. Aceasta a fost odiseea teutonilor în zona noastră. Dar scurta lor şedere a lăsat urme importante. Cavalerii teutoni ne-au schimbat istoria.

Nişte venetici privilegiaţi

Diploma de instalare din 1211, semnată de Andrei al II-lea al Ungariei, prin care permitea cavalerilor teutoni să se aşeze în Ţara Bîrsei, acorda acestora privilegii economice, politice şi religioase. Teutonii aveau dreptul de a folosi bogăţiile subsolului, să încaseze dijme şi să înalţe cetăţi din lemn şi pămînt. Erau scutiţi de vamă şi impozite, îşi alegeau singuri judecătorii. Nu figurau sub jurisdicţia voievodului Transilvaniei, fiind supuşi direct regelui. Voievodul Transilvaniei nu avea dreptul nici de a pretinde găzduire în regiunea atribuită teutonilor. Veneticii i-au colonizat pe saşi, majoritatea agricultori şi meşteşugari. Dar teutonii au nesocotit contractul şi au început să-şi extindă teritoriile, să ridice cetăţi de piatră, să bată monedă proprie. Ba chiar au ajuns să treacă peste autoritatea ungară şi să se subordoneze direct Papei. Istoricul Gernot Nussbächer arată că Ordinul Cavalerilor Teutoni a schimbat viaţa localnicilor din Ţara Bîrsei, organizînd-o după principii militare în cinci „case“, fiecare pe lîngă tot atîtea cetăţi. Întreţinerea clădirilor era asigurată de colonişti, grupaţi în 100 de gospodării. „În cadrul fiecărei «centurii», existau cîte zece «decurii», formate din grupuri de zece gospodării aşezate pe un şir. O aşezare se compunea iniţial din trei sau patru «decurii», ceea ce a putut fi demonstrat pentru aproape toate localităţile din Ţara Bîrsei pe baza planurilor topografice“.
Evident, toate aceste tendinţe de autonomie excesivă l-au deranjat pe regele Ungariei. Mulţi istorici se întreabă ce s-ar fi întîmplat cu Ţara Bîrsei, care se dezvolta vertiginos, dacă teutonii n-ar fi fost alungaţi.

Cavalerii sobrietăţii

Teutonii şi-au creat propriile însemne heraldice, deosebite de cele ale templierilor şi altor ordine cavalereşti medievale. Pentru că erau renumiţi pentru sobrietate şi seriozitate, şi pentru că păstrau doliu pentru creştinii căzuţi în luptele cu musulmanii, teutonii şi-au ales ca simbol crucea neagră pe fond alb, care a servit ca model pentru decoraţiile militare ale regatului Prusiei. Se spune că şi Hitler a fost impresionat de acest simbol heraldic şi a ordonat ca decoraţia nazistă, Crucea de Fier, să fie realizată după modelul crucii teutonilor. În orice caz, scutul alb, culoarea purităţii credinţei creştine, cu crucea neagră, simbolul sacrificiului în război, au reprezentat în epocă o imagine de temut, cavalerii teutoni fiind războinici necruţători. Iubeau disciplina, credinţa şi instrucţia, trăiau după regulile monahale, în castitate şi rugăciune, şi, în acelaşi timp, mînuiau spada cu îndemînarea militarilor de carieră.
Majoritatea erau fii de nobili germani. Potectoarea lor era Fecioara Maria, dar îl venerau şi pe Sfîntul Gheorghe, patronul ordinelor cavalereşti şi al cruciadelor.
Statutul Ordinului, confirmat de Papa Inocenţiu al III-lea, împărţea cavalerii în două clase: cavalerii propriu-zişi şi preoţii, primii fiind obligaţi să depună legămînt că vor ajuta bolnavii şi vor lupta cu păgînii. Aşa arătau străinii care au poposit în 1211 prin părţile noastre. Localnicii trebuie să fi fost uimiţi de aspectul şi legile lor.

Arhitectură greu de identificat

Cu toate că Ordinul Cavalerilor Teutoni era respectat şi încărcat de glorie în epocă, despre cei stabiliţi în Ţara Bîrsei avem date extrem de puţine, ceea ce a generat controverse şi multe semne de întrebare. „Pentru istoria primei jumătăţi a secolului al XIII-lea transilvan, probabil că nu există un subiect politic mai disputat decît cel al prezenţei teutone în Ţara Bîrsei“, crede Adrian Andrei Rusu. Istoricul a pornit în căutarea dovezilor care să ateste prezenţa teutonilor în zonă. El porneşte de la documentul din 1211 care permitea cavalerilor să ridice pe noul lor teritoriu „cetăţi şi oraşe de lemn“. Un alt document vorbeşte de cinci „case“ ridicate de teutoni în Ţara Bîrsei, probabil, cele de la Feldioara (Marienburg-Cetatea Sfintei Marii), Teliu (Cruceburg- Cetatea Sfintei Cruci), Codlea, Rucăr, Rîşnov. Dar nimic nu e sigur, pentru că s-au găsit vestigii teutone şi la Comăna (ceramică ştampilată cu cruci) şi Racoşul de Jos. Istoricii nu au căzut de acord care sînt cetăţile teutone. De ce sînt atît de greu de identificat? Se spune că erau „remarcabile ca lucrări de construcţie militară, cît şi ca opere de arhitectură“. Adrian Rusu susţine că nu se poate spune că arhitectura teutonică avea un stil conturat, în consecinţă, nu avem indicii care să ne conducă la identificarea exactă a construcţiilor teutone dintre atîtea cetăţi săseşti din Ţara Bîrsei.

O nouă patrie: „Terra Borza“ sau Ţara Bîrsei

Au fost căutate şi alte obiecte. Arheologii au găsit cîteva arme care par să fi aparţinut unor luptători ai Ordinului Cavalerilor Teutoni. „A mai rămas totuşi o altă speranţă, scăpată adesea din vedere. Cavalerilor li s-a imputat, printre altele, că ar fi bătut monedă proprie, fără încuviinţarea regală. Dacă aceste piese numismatice vor fi fost reale şi se vor găsi, cronologia lor va fi, evident, de mare ajutor“, spune istoricul care observă că elita militară era însoţită de soldaţi de rînd, mult mai numeroşi decît cavalerii care trebuie să fi fost cîţiva, cel mult şapte. Gernot Nussbächer constată că diploma din anul 1211 „nu este datată exact; se menţionează doar că a fost emisă în anul al şaptelea al stăpînirii regelui Andrei al II-lea, care începe la 7 mai 1211. Originalul documentului nu s-a păstrat, dar textul lui a fost transcris într-un registru din Arhiva Vaticanului din Roma şi într-un document păstrat la Arhiva Secretă de Stat din Berlin“. De ce este important acest manuscris? Pentru că menţionează teritoriul oferit cavalerilor de către regele Ungariei, teritoriu numit „Terra Borza“, identificat cu Ţara Bîrsei şi descris contradictoriu: „deserta et inhabitata“ (pustiu şi locuit). „Cavalerilor le-a fost acordat dreptul de a ţine tîrguri libere şi de a încasa veniturile vamale de la aceste tîrguri, ceea ce este un indiciu în plus că teritoriul era locuit, probabil de populaţia autohtonă românească şi de colonişti germani veniţi mai înainte, dar nu şi de maghiari şi secui care, la acel moment, nu locuiau în Ţara Bîrsei“, arată Nussbächer.

7 cavaleri întemeietori

La începutul secolului trecut, un sîrguincios căutător prin arhive a lansat teoria că Terra Borza nu poate fi Ţara Bîrsei, ci, mai degrabă, Maramureşul. Iată argumentele lui Iosif Şchiopul (1876-1943): regii unguri nu puteau conferi privilegii Cavalerilor Teutoni într-o regiune asupra căreia nu aveau stăpînire, Ţara Bîrsei nefiind în acel moment teritoriu unguresc. În schimb, Maramureşul era. Actele de donaţie au apărut abia în 1787, moment în care începe să se audă pentru prima oară de teutoni. O tăcere suspectă de 600 de ani. Amintirea cavalerilor n-a rămas nici în legendele saşilor. Analizînd 31 de documente regale şi bule papale, Şchiopul constată că actele de împroprietărire sînt incredibil de vagi, „Terra Borza“ fiind „un teritoriu dintr-o oarecare parte a ţării“, „dincolo de munţii de zăpadă“, cu o suprafaţă de numai 30 de pluguri (cam cît un sat). Aceste indicii nu sînt suficiente pentru a fi siguri că e vorba de Ţara Bîrsei. În plus, cercetătorul e indignat de faptul că Terra Borza e o regiune minieră, cu aur, argint şi sare, zăcăminte care nu se găsesc la Braşov, în schimb, sînt frecvente în Maramureş. Şchiopul se mai întreabă şi cum e posibil ca însuşi regele Ungariei să conducă armata care i-a expulzat pe teutoni, dar nicio cronică să nu pomenească această mare expediţie militară? În 1934, în „Cavalerii Teutoni şi Ţara Bîrsei“, el lasă să se înţeleagă că mîndrele cetăţi Bran, Codlea, Rîşnov, Teliu au fost ridicate de populaţia românească şi săsească, fără amestecul teutonilor. Desigur, istoria îndepărtată, dintr-o epocă din care avem puţine izvoare, este greu de cunoscut în detaliu. Cea mai plauzibilă ipoteză pare să fie a lui Adrian Rusu care consideră că dovezile arheologice legate de teutoni sînt atît de puţine deoarece nici cavalerii strămutaţi în Ţara Bîrsei nu erau mulţi, doar 7. În orice caz, trecerea celor 7 a însemnat mai mult decît ne amintim.

Mărirea şi decăderea teutonilor

• Istoria Ordinului Cavalerilor Teutoni, după plecarea din Ţara Bîrsei, continuă în Centrul Europei.
- 1226: cavalerii teutoni şi-au oferit serviciile Ducelui de Mozavia, sub care a debutat prima cruciadă din Europa pentru creştinarea triburilor de prusaci. Astfel, cavalerii ajung să stăpînească ţinutul Prusiei.
- secolul XIV: teutonii au construit în Prusia zeci de oraşe şi 2.000 de sate. Au devenit o putere militară şi financiară de prim rang, ajungînd la apogeu sub marele maestru W. von Kniprode (1351-1382).
- 1466: o revoltă populară i-a transformat pe teutoni în vasali ai Poloniei.
-1525: ultimul Mare Maestru, Albrecht de Brandenburg-Anspach, a ieşit din Ordin, s-a convertit la protestantism, şi a devenit vasal al regelui Poloniei.
- 1606: Teutonii au primit protecţia dinsatiei de Habsburg, care a reformat organizaţia.
- 1809: printr-un decret al lui Napoleon, Ordinul a fost eliminat, supravieţuind doar în Austria. În 1839, mai activau doar patru cavaleri.
- în Primul Război Mondial, cavalerii teutoni au atras 1.500 de sponsori din rîndul nobilimii austriece pentru îngrijirea a 3.000 de soldaţi răniţi.
- 1929: Papa a reorganizat Ordinul sub forma unui ordin pur religios format din preoţi. Ultimul cavaler pur a fost Friedrich Graf Belrupt-Tissac, care a murit în 1970.
- în al Doilea Război Mondial, Ordinul a fost interzis în Austria şi Cehoslovacia de către naţional-socialişti, care au încercat să îşi înfiinţeze un Ordin Teutonic al lor, la propunerea lui Himmler.
- 1945: Ordinul a renăscut în Austria şi Germania.
Astăzi sediul Ordinului este la Viena, unde locuieşte şi Marele Maestru.

Cetăţile teutonilor în România

- Feldioara (Marienburg): (foto) în perioada ei de glorie, avea puternice ziduri de piatră şi cărămidă, întăritura ajungînd pînă la doi metri. S-au mai păstrat doar turnul de nord-vest, aproape întreg, fîntîna din mijloc şi o bună parte din pivniţă.
- Cruceburg: este singura pomenită nominal în documentele medievale, identificată ca fiind amplasată la Teliu. Nu mai există urme ale acestei cetăţi.
- Rîşnov (foto): a fost ridicată pe o stîncă înaltă de 150 metri. Ulterior perioadei teutonilor, cetatea a fost extinsă de către comunitatea saşilor din Rîşnov, Cristian şi Vulcan.
- Codlea: a fost ridicată pe un deal la poalele Muntelui Măgura. Se numea Schwarzburg, adică Cetatea Neagră. Un document din 1265 o atestă sub numele de Castro Feketewholum, iar în 1377 apare cu numele de Zeiden.
- Cîmpulung: Teutonii numeau cetatea „Langenaue“, ceea ce în latină înseamnă Campuslongus. Alţi istorici susţin că oraşul ar fi fost întemeiat către sfîrşitul secolului XIII de Radu Negru.
La statutul de cetate teutonică mai candidează şi cetăţile din Bran, Rucăr, Măieruş, Racoş şi Braşov.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: