Ultimul vornic pe la nunţile braşovenilor

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia ONCIU, 11.05.2012

• Săceleanul Szocs Attila este chemat la nunţi ca să facă strigături şi urări în versuri, după un vechi obicei din Ardeal

La oraş i se spune maestru de ceremonii sau wedding planer. Dar din vremuri vechi, oamenii ştiu de vornic, staroste sau grăitor. Este omul care se ocupă de buna desfăşurare a nunţii, luînd grija organizării evenimentului pe umerii lui. El pune la punct fiecare detaliu, astfel încît ceremonia şi petrecerea să iasă perfect, aşa cum trebuie să fie cel mai important eveniment din viaţa unui cuplu. Dar ce îl deosebeşte de alţi organizatori e că tot ce rosteşte e în versuri. În Braşov, abia dacă se mai ştie de vornic. Mai mult prin comune, oamenii cheamă la nuntă un vornic, fiindcă vor să scape de bătaie de cap, dar şi pentru că ţin la tradiţie. Numai că abia mai găseşti unul. Meseria a fost preluată de firme specializate în organizarea de evenimente şi vechii maeştri de ceremonii s-au împuţinat. Szocs Attila din Săcele este unul dintre ultimii vornici de prin părţile noastre. Face meseria cu drag şi pasiune, iar atunci cînd nu dirijează nunţi, stinge incendii.

Dansator, pompier şi vornic

Vornicul este un animator de nunţi şi un cap limpede, care coordonează întregul eveniment, de la primele ore ale dimineţii pînă a doua zi în zori, la sfîrşitul petrecerii. Este omul bun la toate, care te scapă de griji. În plus faţă de un maestru de ceremonii modern, vornicul îşi spune monologurile, strigăturile şi urările în versuri. Dar nu orice fel de poezii, ci cele tradiţionale, cum se auzeau pe la nunţile bunicilor noştri. O petrecere cu vornic e mai frumoasă, mai autentică şi mai plină de bună dispoziţie. Cum a ajuns pompierul Szocs Attila staroste? „Eu fac dansuri populare ungureşti din 1991. Într-un spectacol, împreună cu ansamblul maghiar «Floare de nu mă uita» din Săcele, am pus în scenă o nuntă tradiţională din secuime. Eu am fost vătaful. Mi-am intrat aşa de bine în rol încît, în 2001, după ce am terminat armata, am mers cu muzicanţii pe la nunţi pe post de vornic“, povesteşte starostele, pe care oamenii îl ştiu de Oti Vornicul. În momentul cînd s-a apucat de această meserie, nu prea mai găsea colegi de breaslă. A învăţat-o de la administratorul căminului liceului din Săcele. „Pe-atunci, se auzea că în Cernat, aproape de Tîrgu-Secuiesc, ar fi ultimul vornic veritabil“, îşi aminteşte Oti, explicînd că vornicia sau grăitul este un obicei practicat în secuime. A fost împrumutat de ceangăii din 7 Sate (Săcele), apoi a ajuns şi la români. Astăzi, nici nu se mai concepe nuntă în Ardeal fără vornic.

A tradus strigăturile în româneşte

La început, a făcut strigări la nunţile ungureşti. Dar, cînd i s-a propus să meargă la o nuntă mixtă, Oti a trebuit să spună versuri şi în româneşte. Aşa că l-a căutat pe nea Tibi din Braşov. „Şi azi e vornic, la peste 60 de ani. Nea Tibi m-a ajutat să traduc versurile, pentru că strigăturile originale sînt secuieşti. Şi tradiţiile a trebuit să le învăţ, pentru că la ortodocşi e altfel decît la reformaţi sau evanghelici. Oricare ar fi religia, naşul e Dumnezeul nunţii, fără ştirea lui nu mişcă nimic. De partea verbală mă ocup eu şi asta e o treabă foarte importantă. Mirii n-au mai făcut nuntă şi nici nu mai vor alta. Una şi bună. Aşa că trebuie să iasă bine“, spune vornicul care prestează strigături bilingv. Ca să le fie totul pe plac, se întîlneşte cu mirii cu o jumătate de an înainte de nuntă sau chiar cu un an. „Eu vin cu ideile. Îi întreb dacă vor nuntă modernă sau tradiţională. Stabilim orele de plecare, întîlnirile şi toate detaliile“. Desfăşurătorul unei nunţi îl ştie toată lumea. Dar alta e atmosfera cînd îţi povesteşte chiar starostele ce se face şi ce se zice. Cu două-trei ore înainte de cununia civilă, alaiul merge acasă la mire, cu muzicanţi, fotograf şi, bineînţeles, vornic. „Prin mine, mirele le mulţumeşte părinţilor pentru felul cum l-au crescut, îşi ia la revedere de la ei şi le urează sănătate: «Tată socru, să fii gata, Doar o dată-ţi măriţi fata. Fata pe care ai crescut-o, Azi se duce şi te lasă, Fără mamă şi surori, Şi se duce-n depărtări»“.

Identificarea miresei

Următorul popas: acasă la naşi. „Ginerică trebuie să aibă buchetul pentru naşă şi un vin bun pentru naş. Eu sînt în fruntea alaiului, le spun sărut mîna şi-i invit să cunune, apoi, cînd o veni vremea, să boteze. Se pune masa, se încinge hora“, povesteşte vornicul. Apoi, se pleacă spre casa miresei, unde se joacă o scenetă regizată şi condusă tot de vornic. „Trebuie să cerem mireasa. Uneori, vor să scape de ea şi ne-o dau uşor. Alteori trebuie să negociem. Se aduc mirese false. Mai întîi o doamnă mai în vîrstă. Eu întreb: «Ea e?». Nu pare să fie ea, aşa că îi propun să fie baby sitter, cînd însurăţeii vor avea primul copil. Ca să nu se supere, îi promit că îi acord un dans. Sau o dau muzicanţilor. Apoi vine o fetiţă de vreo 10 ani. «Vrei să te măriţi?», o întreb. Ea zice nu. Atunci spun că ne întoarcem după ea peste 10-15 ani. Apare o nouă mireasă, o tînără de vreo 20 de ani, pe care mă ofer să o iau eu. În sfîrşit, trebuie să apară şi mireasa adevărată. I-o predau mirelui şi le urez să fie într-un ceas bun“, descrie Oti întregul ritual. El îi dă buchetul, ea îi pune floarea în piept, se intră în casă, se pun florile în piept naşilor, părinţilor şi nuntaşilor. Fără cineva care să coordoneze aceste momente, lumea n-ar şti ce să facă şi cînd. Fiecare detaliu contează, ca să nu se creeze îmbulzeală sau timpi morţi. Iar vornicul punctează fiecare etapă invitînd nuntaşii să aplaude, dă comandă muzicanţilor să cînte, ba chiar şi de fotograf trebuie să se ocupe, să-i găsească o poziţie din care să poată prinde toate mişcările.

Nunţile ortodocşilor sînt diferite de cele secuieşti

Plecarea miresei de acasă e însoţită de îndemnul vornicului „Ia-ţi, mireasă, ziua bună!“, timp în care se rupe turta deasupra capului miresei, ca să facă mulţi copii sănătoşi, şi se joacă hora miresei în faţa casei. Alaiul fiind încolonat, starostele îi conduce la primărie. „Mireasa merge în faţă, la braţul naşului. La Rupea, mirele e primul, cu naşa. Acolo, bărbatul trebuie să stea în faţă“, precizează Oti. La Casa Căsătoriilor, el le ia buletinele mirilor, se ocupă de verighete, prăjituri, flori, apă minerală, grija lor e doar să spună „Da“. La biserică, ortodocşii intră care cum apucă, catolicii merg după moda americană: ultima intrînd mireasa, la braţul tatălui, iar domnişoarele le presară drumul cu petale de trandafiri. „La ortodocşi, importante sînt lumînările. Eu trebuie să am grijă de vin, pişcoturi, panglică şi miere pentru părinte. Pînă să intre în Casa Domnului, mirii sînt conduşi de naşi, dar după ce ies de la cununia religioasă, se pot aşeza pentru prima oară împreună în maşină. Eu îi încolonez pe nuntaşi, îi trimit în autobuze şi maşini, fiindcă se merge spre restaurant“. După ce întîmpină nuntaşii cu strigături şi-i invită să ciocnească o cupă de şampanie cu mirii, vornicul îi aşază la mese. Oti spune că la nunţile ungureşti, se obişnuieşte ca mirii să aibă cîte două perechi de naşi, aşa că aranjarea la mese e diferită. În timp ce lumea se face comodă, vornicul stă la uşă, în aşteptarea întîrziaţilor.

„Ca vornic, trebuie să ai simţul umorului“

Startul la petrecere e dat tot de vornic, care spune întîi Tatăl Nostru. După aperitive, mirii deschid dansul. „De obicei, dansează vals, pe «Dunărea albastră» sau pe «Eşti mireasa vieţii mele», a lui Comornic. Am avut unii care au dansat pe un potpuriu cu muzică populară, vals, rock şi hip hop“, spune Oti, care cheamă lumea la dans şi strigă: „Să trăiască mirii, naşii, Cu toţi nuntaşii!“. În timpul dansului romantic al îndrăgostiţilor, recită: „Să faci din viaţa mea o floare, Şi drumuri lungi de fericire, Eu fac din viaţa ta splendoare, De-a pururi numai cu iubire.“. La furatul miresei, Oti este mediator şi negociator. Răpitorii cer, de obicei, o ladă cu bere sau 2-3 sticle de whisky. Dacă cer o ladă de bere, le dă o ladă goală. Pentru răscumpărarea mirelui, se oferă şampanie sau tort. „Apoi, vin eu cu pedepse. Orice hoţ se pedepseşte. Naşi mă susţin: «Vornicul are dreptate!». Îi pun pe hoţi să danseze sau să cînte, îi leg la ochi şi-i pun să-şi recunoască partenerul. Depinde de oameni, trebuie să ai instinct, să ştii cam ce pedeapsă s-ar potrivi, ca nuntaşii să se distreze, dar să nu se supere. Apoi îi anunţ că mireasa se fură o dată şi bine. Dacă mai vor să fure pe cineva, să mă ia pe mine sau pe soacră-mea! Ca vornic, trebuie să ai simţul umorului, să mişti atmosfera“, explică săceleanul, care mai e şi DJ, dacă trebuie. Cît despre strîngerea darului, „azi e un moment dificil. Mulţi nu vor să anunţe acest moment care pe unii îi jenează. La maghiari, darul se strînge după friptură, la ortodocşi, la sfîrşitul nunţii“.

Vornicul de la nunta vornicului

„E o bătaie de cap imensă, dar mie îmi place ce fac. Îi fac pe oameni să fie mai relaxaţi, să-şi vadă de distracţie“, mărturiseşte tînărul staroste. În fiecare an grăieşte la cel puţin 20 de nunţi. Agenda lui e plină pînă în 6 octombrie. Ba chiar are o înţelegere şi pentru o nuntă din 29 iunie 2013. A avut şi nunţi cu peripeţii. „S-a luat curentul pentru vreo 40 de minute, aşa că a trebuit să întreţin atmosfera cu strigături şi am cîntat la rece, cum se spune, fără sonorizare, doar eu şi muzicanţii de la saxofon şi acordeon“, povesteşte el. A văzut nunţi de tot felul, de ardeleni, de bucureşteni, de oameni bogaţi şi de oameni simpli, cu soare sau cu umbrele, cu miri îmbrăcaţi frumos şi miri în tenişi. Printre artiştii tocmiţi să cînte sau să danseze, a avut ocazia să vadă Ansamblul de Dansuri Populare „Poieniţa“ de la Reduta, dar şi pe acrobaţii braşoveni de la „Balance“, care au impresionat juriul de la „Românii au talent“. Nu e uşor lucru să fii vornic, cu toate acestea, „eu pe nea Tibi l-aş recomanda, chiar dacă e în vîrstă, e cel mai bun dintre noi. A fost vornic şi la nunta mea. Mai sînt doi vornici, dar fac treaba pe ungureşte. Cam numai eu am mai rămas. Am auzit că acum vreo 50 de ani, la Cernat, popa de-acolo făcea şcoală de vornici. Dar azi n-ai de la cine să mai înveţi meseria asta“, spune Oti cu amărăciune. Totuşi, braşovenii mai ştiu de vornic, şi dacă nu ştiu, se anunţă între ei sau îl descoperă pe DVD-urile cu imagini de la nunţile prietenilor. Îl recunosc şi-l salută pe stradă. E mîndru să fie vornic după regulile tradiţionale, nu unul modern. „M-au contactat firme, dar eu nu vreau să lucrez cu ei, că nu mă lasă să fac treaba cum ştiu eu“. Aşa că, dacă vreţi o nuntă autentică şi fără emoţii, chemaţi-l pe Oti Vornicul. În rest, speră să nu avem nevoie de el, fiindcă e pompier.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: