Stropitul fetelor din Şchei, în Lunea Luminată

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia ONCIU, 13.04.2012

• În a doua zi de Paşte, băieţii stropesc cu parfum fetele de măritat şi primesc, în schimb, ouă roşii şi vin

În a doua zi de Paşte, în Transilvania s-a păstrat un obicei „parfumat“: stropitul. Băieţii merg pe la casele fetelor nemăritate şi le stropesc cu parfum, urîndu-le să fie frumoase ca florile. Obiceiul, vechi din Evul Mediu, a fost dat uitării în zilele noastre. Nu şi în Şchei, unde junii duc mai departe tradiţia. În Lunea Luminată, dacă ieşiţi la plimbare prin vechiul Braşov, îi veţi vedea pe Junii Tineri ieşind la stropit. Merită să asistaţi la acest obicei vechi de secole, dar merită să priviţi şi minunatele costume tradiţionale ale junilor, fiindcă aceasta este prima zi din an în care încep să le poarte.

Fetele din Şchei, parfumate „să nu se ofilească“

Obiceiul udatului fetelor a fost răspîndit de saşi, întîi în comunităţile catolice, apoi a fost preluat şi de românii creştini ortodocşi. Junii din Şcheii Braşovului au adoptat şi ei stropitul şi îl duc mai departe. Sărbătoarea începe în dimineaţa celei de-a doua zile de Paşte, cînd Junii Tineri se adună la Biserica Sfîntul Nicolae din Şchei. Alaiul, însoţit de lăutari, porneşte pe străzi, în căutarea fetelor nemăritate. Pe drum, se cîntă, se slobozesc strigături şi chiote şi se încinge „Hora Junilor“. Frumoasele costume ale flăcăilor pot fi văzute astfel pentru prima oară în acest an. Junii poartă pălăriuţe negre cu tricolor şi la piept bucheţele de flori proaspete. Băieţii se împart în trei grupuri, conduşi de vătaf, armaşul mare şi armaşul mic. Pe vremuri, doi băieţi din fruntea grupului duceau coşul care se umplea treptat cu ouă. Ei intrau primii în casele fetelor, spunînd: „Am auzit că aveţi un trandafir, am venit să-l udăm, ca să nu se ofilească“. Astăzi, cînd ajung la porţi, junii se adresează cu urarea „Hristos a înviat!“ şi sînt serviţi cu ouă roşii, vin şi prăjituri. Apoi, joacă hora în ograda gazdei. Fetele de măritat trebuie să-i împodobească cu flori. Ritualul stropitului se termină seara tîrziu, după ce se trece pe la toate fetele din Şchei. Fiindcă fetele de peţit sînt din ce în ce mai puţine, sînt parfumate şi femeile măritate. La sfîrşitul zilei, udătorii ajung acasă cam afumaţi, dar veseli şi cu plasa plină de ouă roşii.

Versuri pentru florile nemăritate

„Primiţi cu stropitul?“. Aceasta este întrebarea cu care băieţii intră în curţile fetelor de măritat. În unele sate, conducătorul cetei de udători spune o poezie, care este diferită de la o comunitate la alta. Un astfel de salut în versuri sună cam aşa: „Într-un coş cu viorele, Cîntă două păsărele, Păsările ciripesc, Îmi daţi voie să stropesc?“. Prin unele părţi ale Ardealului, stropitorii se numesc grădinari, pentru că udă florile-fete şi florile-neveste. Iată poezia pe care o spune grădinarul: „Eu sînt micul grădinar, Cu sticluţa-n buzunar, Şi-am venit la dumneavoastră, Să ud floarea din fereastră“. Prin alte sate, nu se ţine la rimă: „Am fost într-o pădure verde, Am văzut o viorea albastră, Care stătea să se ofilească. Îmi daţi voie să o stropesc?“. Bineînţeles că li se dă voie, iar aerul din casă se umple de mai multe esenţe, după cîte sticluţe de parfum au udătorii. Le place sau nu, fetele trebuie să accepte să fie stropite în a doua zi de Paşti, fiindcă se spune că astfel nu se vor „ofili“ şi vor avea noroc tot anul. Iar bărbaţilor care uită de acest obicei nu le va merge bine deloc. La început, fetele erau udate cu apă de fîntînă, dar la sfîrşitul secolului XIX, a pătruns apa de colonie şi astfel s-a folosit la udat sticluţa cu parfum. Pînă la sfîrşitul secolului XVIII, se stropea cu apă chiar şi în familiile aristocrate. În anul 1740, la Braşov, stropitul cu apă a fost interzis pentru motivul că deteriora hainele.

Băieţii sînt udaţi cu găleata

Nici băieţii nu scapă neudaţi. Le vine rîndul în a treia zi de Paşte. Numai că fetele nu stropesc cu parfumuri fine, ci cu găleţi de apă. Doar dacă se întîmplă să fie foarte frig de Paşte, băieţii sînt iertaţi. Altfel, fetele fac ciuciulete toţi băieţii şi bărbaţii care le ies în cale. Ba chiar îi caută acasă şi prin cotloanele curţilor. În unele locuri, dis-de-dimineaţă, udătoarele se strecoară în camerele băieţilor cînd aceştia dorm şi aruncă pe ei găleţi cu apă. Tradiţia spune că băiatul ud leoarcă nu are voie să se supere pe fata îndrăzneaţă. Pe la satele din Ardeal, cele două zile de udat se încheie cu un bal organizat de tineri la casa de cultură. Se are grijă ca toate fetele să fie invitate la dans, în funcţie de vîrstă. Petrecerea durează pînă în zori. La comunitatea germană de religie romano-catolică, şi bărbaţii căsătoriţi pot să stropească femeile şi fetele. Au prioritate rudele sau persoanele cu care există relaţii de prietenie. Pentru germanii catolici, stropitul simbolizează dorinţa de bunăstare şi beatitudine. La ortodocşi, obiceiul a fost preluat pentru semnificaţia lui simplă: stropitul florilor aduce vestea bună a înnoirii şi speranţei, e o sărbătoare a primăverii şi a Învierii.

Legendele stropitului cu apă

• Legenda stropitului ne duce cu aproape două milenii în urmă, în vremuri biblice cînd, se spune că fiica unui evreu ar fi leşinat la aflarea veştii Învierii lui Iisus. Atunci tinerii din preajmă au stropit-o cu apă pentru a-şi reveni în simţiri. Dar obiceiul udatului are rădăcini precreştine, ca simbol al vieţii şi fertilităţii. Evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Iisus care aduceau vestea Învierii Domnului. Dar mai există şi o legendă care spune că, a doua zi de Paşte, o fată creştină mergea la tîrg să vîndă ouă. Pe drum s-a întîlnit cu o altă fată, păgînă, care a vrut să-i cumpere ouăle. Din vorbă în vorbă, creştina a îndemnat-o la credinţă creştină. Dar aceasta i-a spus: „Atunci voi crede cînd ouăle albe pe care mi le-ai vîndut se vor face roşii“. Minunea s-a înfăptuit, ouăle au devenit roşii, iar fetele au leşinat de spaimă. Pe drum au trecut doi tineri care au alergat la prima fîntînă, au adus apă şi le-au stropit să-şi revină. Drept mulţumire, fetele le-au dăruit ouă roşii.

În prima zi de Paşte

• În Transilvania, există tradiţia ca dimineaţa, în prima zi de Paşti, la biserică, creştinii să primească şi să ofere Paşte cu pîine şi vin. Obiceiul a fost preluat de romano-catolici, ortodocşi şi greco-catolici. Pentru copiii din riturile romano-catolice, reformate şi evanghelice, de Paşte vine Iepuraşul care ascunde ouăle colorate prin curţile caselor. Astfel că, în dimineata primei zile a Paştelui, cei mici încep goana după găsirea ouălor colorate, pentru a-şi umple coşuleţele. Stropitul, în anumite zone din Transilvania, începe de fapt, în Sîmbăta Patimilor, cînd băieţii împodobesc brazii cu panglici colorate, iar la lăsarea întunericului, se strecoară în curţile fetelor de măritat şi le agaţă brazii la poartă. Fetele, care la rîndul lor pîndesc la ferestre, ştiu pe cine vor răsplăti la stropit, în prima şi a doua zi de Paşte. După numărul de crenguţe primite, se află care fată are cea mai mare trecere la băieţii din comunitate. Obiceiul stropitului se mai numeşte locsolaş (udat), dar românii l-au transformat în „lociolit“.

Programul junilor

• În cele 40 de zile dintre Înviere şi Înălţare, junii din Şcheii Braşovului au mai multe activităţi:
Duminică, 15 aprilie: Urcarea la Cruci
Luni, 16 aprilie: Stropit - Junii Tineri
Marţi, 17 aprilie: Plăcinte - Junii Tineri
Joi, 19 aprilie: Aruncatu-n ţol - Junii Tineri
Duminică, 22 aprilie (Duminica Tomei): Coborîrea călare a Junilor în Cetate
Duminică, 6 mai: Jocul de la Şargu - Tinerii din Cacova
Duminică, 20 mai: Maialul Junilor Braşovecheni
Joi, 24 mai: Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor - Junii Braşovecheni.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: