Salvamontiștii avertizează că riscul de avalanșă în masivul Făgăraș, la altitudini de peste 1.800 metri a ajuns la gradul 5
Avalanșele de zăpadă pot fi fatale și celor mai experimentați montaniarzi
Au trecut 35 de ani de la cea mai mare tragedie montană din Europa, petrecută în Munții Făgăraș
Salvamontiștii avertizează că riscul de avalanșă în masivul Făgăraș, la altitudini de peste 1.800 metri a ajuns la gradul 5, risc foarte mare, și de gradul 3, risc însemnat, la altitudini mai mici. Riscul de avalanșă a fost clasificat de către Centrul Regional de Prognoză Meteo Transilvania-Sud, la gradul 5 (pe o scară de la 1 la 5, n.r.) pentru altitudini peste 1.800 metri (limita climatului subpolar) și gradul 3 la altitudini inferioare acesteia, se arată într-un comunicat al Salvamont Argeș. Din cauza ninsorilor abundente din ultimele zile și a viscolului, stratul de zăpadă la stația meteo Bîlea Lac are 156 centimetri, pe alocuri, în zonele viscolite, fiind chiar mai mare. În zonele viscolite sînt deja formate plăci de vînt și cornișe. Apreciem că există o foarte mare probabilitate de declanșare a unor avalanșe de dimensiuni mari pe versanții acoperiți cu zăpadă abundentă, ceea ce poate duce la accidente fatale, se mai arată în comunicatul salvamontiștilor argeșeni. Salvamontiștii îi avertizează pe turiști să nu se aventureze în zona de creastă și să fie echipați corespunzător dacă merg la munte. Sfatul pentru cei care își vor petrece sejurul în zone apropiate de golul alpin este să nu încerce să urce în zonele nerecomandate și să ceară informații salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Național Salvamont. E bine de știut că ucigașele valuri de zăpadă fac victime an de an în România printre schiori și excursioniști. În Carpați nu se produc avalanșe de mari dimensiuni, totuși, în fiecare iarnă, pier oameni acoperiți de teroarea albă, cum a fost denumit tsunami-ul de zăpadă. Cele mai frecvente avalanșe se petrec în Munții Făgăraș, zonă unde s-a înregistrat și cea mai catastrofală avalanșă din istoria Europei. Cea mai mare tragedie produsă vreodată de o avalanșă în România s-a petrecut acum 35 de ani, pe 17 aprilie.
Zăpada fuge la cel mai mic zgomot
Ninsoarea abundentă din această săptămînă a produs deja zeci de avalanșe de mică intensitate în Munții Făgăraș. Drumurile au fost acoperite de valurile de zăpadă, dar muncitorii le-au eliberat. Însă, la altitudini de peste 1.800 de metri, o astfel de maree albă poate fi devastatoare. Riscul ca stratul instabil de nea să se fisureze este mare în Făgăraș și Bucegi, alunecările de zăpadă se pot declanșa chiar și la suprasarcini mici. Ce trebuie să știm despre avalanșe și ce avem de făcut în cazul în care vedem că zăpada o ia la vale? Avalanșele sînt mase enorme de zăpadă care încep să se deplaseze brusc. Viteza de alunecare crește foarte repede dacă înclinația versanților este mai mare de 25 de grade, distrugînd totul în cale. Se pot produce în orice anotimp, mai rar toamna. Condițiile care anunță o avalanșă iminentă sînt legate de grosimea stratului de zăpadă, starea ei (uscată sau umedă), temperatura aerului, vîntul, relieful, gradul de împădurire. Atunci cînd zăpada mai veche se acoperă cu o pojghiță de gheață, iar peste ea cade altă zăpadă, ultimul strat poate aluneca ușor la cea mai mică adiere de vînt, la rostogolirea unei pietre, un zgomot mic, trecerea schiorilor. Bubuiturile din timpul exercițiilor militare sau zgomotul unui avion cu reacție sînt suficiente pentru a mișca mantaua de zăpadă. Acestea au fost denumite avalanșe uscate. Se produc în mijlocul iernii, cînd zăpada este proaspătă, ca acum. Sînt periculoase prin norii de zăpadă ridicați și prin viteza și suflul aerului, putînd să distrugă case și să smulgă arbori. O avalanșă în Alpi a parcurs 7 km în 72 de secunde, deplasîndu-se cu 360 km/h.
O forță care doboară locomotive
Atunci cînd ninge în timpul dezghețului, există risc de avalanșe umede. Sînt formate din zăpadă grea, îmbibată cu apă, și se produc la temperaturi peste zero grade Celsius. Viteza acestor deplasări de zăpadă nu depășește 80 km/h, în schimb presiunea pe care o exercită asupra diferitelor obstacole este foarte mare producînd pagube importante. În 1954, o avalanșă produsă la Davos (Elveția) a răsturnat o locomotivă de 120 tone, lovind-o cu o forță de 850 kg/mp. Bulgărele ia aspectul unui zid imens alb și se rotogolește cu un sunet prelung. La oprire, zăpada se betonează, fiind extrem de greu de degajat. Fiindcă nu au viteză mare, se spune că aceste avalanșe oferă ceva timp pentru a te pune la adăpost. Mai există și avalanșe în plăci sau în scînduri, care apar la 3-4 zile după căderea zăpezii. Startul este marcat printr-un zgomot sec ca de oală spartă. Pe parcurs, placa de zăpadă se sfărîmă în bucăți ca niște țigle. Aceste avalanșe se produc mai ales în zonele frecventate de schiori, deci pe pîrtii. Cele mai distrugătoare sînt cele care antrenează straturile profunde de zăpadă, bolovani și vegetație, în urma lor rămînînd stîncile golașe. Acestea sînt așa-zisele avalanșe de fund (compacte) sau Grundlawinen, fiindcă sînt frecvente în perioadele calde ale iernii sau primăvara, cînd stratul de zăpadă se topește de jos în sus. Astfel, se formează apă sub blocul de zăpadă, care va începe să alunece exact ca banchizele polare. Zăpada în mișcare e udă și grea, lipsită de aer, iar turistul prins de această avalanșă e pierdut. Totuși, e mai puțin periculoasă decît avalanșa cu zăpadă afînată, pentru că e mai ușor de prevăzut, iar vuietul e perceput la mari distanțe.
Oamenii care citesc zăpada
Dintotdeauna, avalanșele au adus nenorociri. Zeci de oameni sînt răniți sau mor în fiecare an, surprinși de valurile de zăpadă mișcătoare. Dar cele mai multe victime sînt turiștii care au ignorat avertismentele specialiștilor. Avalanșele nu sînt fenomene întîmplătoare, apariția lor poate fi prezisă cu destul de multă precizie. Aceasta pentru că au loc cam în aceleași locuri și în aceleași condiții meteorologice. Știința care studiază avalanșele se numește nivologie, iar prognoza acestor fenomene ale naturii în România o face Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie, unde există un program de nivometeorologie. Se monitorizează calitatea și stabilitatea stratului de zăpadă din zonele Bucegi, Postăvarul și Făgăraș. Nivologii trebuie să sape uneori gropi de 2-3 metri pentru observarea straturilor. Pe baza datelor colectate, se estimează riscul producerii de avalanșe, pe o scală de la 1 la 5. Rezultatele ajung la noi prin buletinele meteo. Cel mai vechi centru de nivologie este în Elveția și s-a înființat în 1943. Al nostru funcționează doar de șase ani, înființarea lui fiind grăbită de tragedia din 22 februarie 2004, cînd trei tineri au fost îngropați de o avalanșă în Munții Gutîiului. Au fost surprinși de val chiar pe un traseu deschis turiștilor, la 1.400 de metri altitudine. Căutările au fost îngreunate de o nouă avalanșă care a acoperit echipamentul salvamontiștilor. Într-un tîrziu, autoritățile române au înțeles că trebuie făcut ceva pentru prevenirea avalanșelor.
România, record de victime
Cea mai mare tragedie produsă vreodată de o avalanșă în România s-a petrecut la cîteva zile după marele cutremur din 4 martie, de acum 35 de ani. Pe 17 aprilie 1977, 23 de suflete au murit în cîteva secunde, luate de furia unui val de zăpadă în zona Bîlea Lac. Erau 20 de elevi din Sibiu, dintre care 16 nici nu împliniseră 18 ani, doi profesori și un inginer brașovean veniți la schi. Înainte de acea duminică fatală, ninsese, iar viscolul acoperise cabana cu nămeți. Grupul s-a încumetat totuși să urce pe Șaua Caprei. Coborînd cu schiurile prin zăpada afînată, au declanșat o avalanșă care a îngropat Lacul Bîlea și vila Paltinul sub un strat de zăpadă de cinci metri. Schiorii au fost căutați de armată, milițieni, criminaliști, salvamontiști din Victoria și Brașov. Nu s-au găsit supraviețuitori. Majoritatea cadavrelor au fost scoase din lac, forța uriașă a avalanșei reușind să străpungă și stratul gros de gheață. Abia după tragedie, a fost montat primul indicator: Schiatul în valea Bîlea interzis. Pericol de avalanșă!. A fost cea mai mare catastrofă montană din Europa, cu cei mai mulți morți. Paradoxal, deși la noi avalanșele sînt modeste față de cele din Alpi, Anzi sau Himalaya, fac mai multe victime decît cele de mare amploare. Din cauza lipsei de informare. Chiar și obișnuiți ai muntelui, chiar și salvamontiști au plătit cu viața fiindcă au ignorat sau nu s-au interesat de condițiile meteo. Una e să știi să schiezi, alta e să cunoști semnele naturii. Avalanșele sînt capricioase și perfide. Dacă nu sînteți siguri că le puteți evita, cel mai bine e să faceți cale întoarsă.
De ce în alte țări oamenii scapă din avalanșe?
Primele observații din lume asupra avalanșelor s-au făcut în Alpi, la Allix, în 1924. În aceeași perioadă, în România, avalanșele au fost menționate de către membrii Clubului Alpin Român și ai Siebenburgischer Karpatischer Verin (SKV). Tot datorită lor, avalanșele au făcut mai multe victime, atunci cînd vechii montaniarzi au început să construiască primele cabane și refugii. După 1960, s-au luat primele măsuri de combatere a efectelor avalanșelor în domeniul forestier: inventarierea culoarelor de avalanșă, instrucțiuni privind intervențiile de urgență. Construirea Transfăgărășanului, perioadă în care militari și muncitori au murit sub avalanșe, a impulsionat și mai mult studiul avalanșelor. În masivul Bucegi s-au construit baraje de oprire și diguri de deviere. Dar nici în prezent nu există o preocupare sistematică pentru prevenirea avalanșelor și nici pentru diminuarea sau eliminarea pierderilor umane și materiale. Aceste măsuri dau roade vizibile în alte țări. Astfel, în Alpii elvețieni, 75 de oameni sînt prinși în avalanșe, în medie, în fiecare an. 40 supraviețuiesc. În Alpii francezi, statistica anunță 100 persoane/an implicate în avalanșe, din care 70 rămîn în viață.
O avalanșă de sfaturi
Expresia i-a surprins o avalanșă este de cele mai multe ori inexactă. Se spune că 90% din avalanșele ucigașe sînt provocate chiar de către victime și că 80% din ele sînt avalanșe în plăci. Iată cîteva sfaturi anti-avalanșă:
- Avalanșele se formează pe pantele muntoase netede, ierboase sau grohotișuri, cu o înclinație mai mare de 25 de grade și mai mică de 50 de grade, pe pantele care au o vale mediană, pe cele lipsite de păduri.
- Avalanșele apar după ninsori abundente și recente, cînd se încălzește brusc vremea, după ninsori slabe, dar cu vînt. Pericolul este mare și în următoarele trei-patru zile de la ninsoare, pînă la tasarea zăpezii.
- Intervalul orar în care s-au produs cele mai multe avalanșe: orele 9-16.
- Munții cu cele mai frecvente avalanșe: Făgăraș, Bucegi, Retezat, Piatra Craiului, Parîng, Rodnei și Maramureșului.
- Dacă vă surprinde avalanșa, acționați calm și rapid. Debarasați-vă de echipament. Dacă zăpada e afînată, acoperiți-vă nasul și gura cu un fular, pentru a evita asfixierea. E bine să fiți dotați cu aparate speciale de respirat sub zăpadă. Dacă sînteți dezorientați, pentru a afla unde e susul, scuipați sau urinați. Încercați să ieșiți din zăpadă făcîndu-vă loc cu brațele deasupra capului. Strigați scurt și pe ton înalt sau suflați într-un fluier.
- Nu mergeți pe mijlocul văii. Traversați pantele periculoase rapid și cît mai sus pe culme, unde zăpada e mai subțire. Nu se recomandă mersul pe cornișe și nici pe sub ele cînd temperatura aerului este peste zero grade.
- Semne că vine avalanșa: crestele fumegă, urme recente de avalanșe, riduri pe zăpadă produse de vînt, zgomote înfundate sub bocanci sau schiuri, crăpături în zăpadă.
- Nu mergeți singur, dar nici în grup mai mare de 5-7 persoane. Păstrați o tăcere absolută.
- Cei rămași la suprafață trebuie să sune la 112 și să înceapă rapid căutarea. Șansele de a găsi persoane în viață sînt mari doar în primele 15 minute.
- Înainte de a pleca pe munte, consultați prognoza nivologică: www.inmh.ro/images/nivologie/nivologie.pdf
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!