Cine a spus cã totul este de vînzare pe lumea asta, la mijloc fiind numai o chestiune de preþ nu a fost un cinic. A fost realist. Sau un bun cunoscãtor al românului. Pe tarabã, la noi, poþi gãsi orice de vîndut ºi de cumpãrat. Nu numai lenjerie intimã uzatã sau tubul de oxigen al bunicii, ci ºi conºtiinþe, sentimente, fiinþe umane cu totul. Acum, în aceste zile, cea mai cãutatã marfã este votul. La tarabele cu voturi deja s-a fãcut coadã. Votul, marfã adusã în prim-planul comerþului sezonier în varã, la locale, a redevenit „numãrul 1“ în prãvãlia românului. Existã pînã ºi angrosiºti de voturi. Bat comunitãþile, de preferinþã pe cele mai puþin avute – afacerea a început cu oarece timp mai ’nainte, în comunitãþile romilor, unde, în urmã cu vreo douã-trei tururi de scrutin, voturile se cumpãrau în sistem barter. Adicã prin troc, pe mãlai, fãinã, ulei, zahãr – dar nu numai. Acum se negociazã la sînge. Chit cã actuala crizã economicã, dublatã de inflaþie, a fãcut ca preþul unui vot sã ajungã ºi chiar sã depãºeascã milionul de lei (vechi). Luate angro, voturile sînt ceva mai ieftine, dar nu în exces, pentru cã el, candidatul, tot suma aia o plãteºte. Tot aceleaºi miliarde le pune pe masã, diferenþa rãmînînd, în caracteristicul stil al comerciantului român, în buzunarele angrosistului. Nu este literaturã fantasticã. În varã, ca sã dau un exemplu, beneficiarii de voturi dintr-un orãºel de prin vecinãtãþi umblau cu sacoºele de bani cãutînd un angrosist de nãdejde, altul decît pentru comunitatea romilor. Nu ºtiu dacã l-or fi gãsit pînã la urmã pe cel bun. Cert este cã în sacoºe erau cîteva kile bune de bani. Aºa, spre trei miliarde de lei vechi. Desigur, cumpãrãtorii de voturi nu au tiparniþe de bani. ªi ei, la rîndul lor, trebuie sã iasã într-un fel sau altul la produs. ªi, atunci, vînd ºi ei ce au. Unii îºi pun la bãtaie dosul politic. Alþii conºtiinþa, alþii cuvîntul. Nimeni nu vinde soacre, pentru cã marfa asta nu se cautã pe piaþã. O face pentru cã are nevoie de bani pentru a cumpãra voturi. Voturi care, ulterior, se transformã în bani iarãºi. Pentru ei, pentru angrosiºtii de voturi, pentru finanþatori. Numai pentru amãrîtul care, cu foamea în maþe, îºi vinde votul pentru un nenorocit de milion, la patru ani odatã, nu. Partea proastã este cã la tarabele de voturi nu se vînd numai voturi. Acolo ne vindem ºi propriul nostru destin. Viitorul nostru ºi al celor dragi nouã. Viitorul copiilor ce sînt acum pe lume sau or sã vinã. Totul pe masã, la taraba de voturi.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!