V-am mai spus-o, și dacă nu v-am mai spus-o, v-o repet: televiziunea este înainte-mergătoarea lui Antihrist!. Observați, vă rog, ghilimelele Căile Domnului nepătrunse fiind, se cuvenea ca și cele ale adversarilor Lui să fie nebănuite; una dintre cele mai la îndemînă fiind desigur tubul catodic. Acest detergent cerebral care e televiziunea a mai întărit o dată, la ceas tîrziu (în noaptea de 17/18 septembrie 2007, pe Antena 2, la emisiunea Codul lui Oreste), de-acum clasica axiomă potrivit căreia murdărirea este bună. Musafirul lui Oreste Teodorescu nu a fost Pilade (care, cam la aceeași oră, dădea cu barda în clasa politică, pe o altă Antenă), ci domnul profesor Lucian Iordănescu, de profesiune parapsiholog. Și pentru că grămada cere vîrf, a intervenit în direct, din Germania, un martor al lui Iehova pe nume Mihai Măciucă, spărgînd toate oalele din car. Nu știu dacă a mîncat și sarmalele, dar borș au mîncat din destul tustrei. Rareori mi-a fost dat să asist la o mai lungă înșiruire de prostii suficiente și surîzător mascate. Dacă nu știați (shame on you!), Biblioteca din Alexandria nu a fost arsă nici de soldații lui Caesar, nici de califul Omar, ci de creștini. Sfîntul Apostol Ioan nu e totuna cu Sfîntul Evanghelist Ioan, care, la rîndu-i, nu are vreo legătură cu autorul Apocalipsei; cel puțin așa credea altminteri simpaticul domn profesor (o fi vrut oare să se refere la faptul că Revelația din Patmos a fost scrisă de ucenicul iubit în stare de transă? Jen doute!). Organizația martorilor lui Iehova nu a apărut la inițiativa lui Charles Taze Russell, în 1874 (cum scrie la Enciclopedie), ci ori în secolul XX (apud Oreste), ori pe vremea lui Moise (apud Măciucă).
Fioroasele bărbi ale fariseilor și saducheilor (despre dictatura bărboșilor ar fi fost mai îndrituit să vorbească dramaturgul Dumitru Crudu) se ițeau de sub (citez) patrafirele pe care le purtau pe cap (atenție, Houston: se spune potcap, fes, camilafcă sau oricum altcumva decît patrafir, care e sinonim cu epitrahil).
Jen passe et des pires. Oricît de amabilă ar fi fost gazda, oricît de inteligent invitatul și de zelos intervenientul, realitatea televizivă e sumbră, băi nene! Îndeobște, prostia nu e subtilă; de data asta însă, încercînd să-și mascheze goliciunea, împăratul s-a depășit pe sine. Și oricine se lasă crucificat pe sticla ecranului, își merită soarta. Să te crucești, nu alta!
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!