Cum canicula este un fapt, pînă și în cîndva răcorosul Brașov, ne rămîne să ne întrebăm cum putem să luptăm împotriva ei. Sfaturile strict medicale le știm de la televizor. Le adăugăm acum o sugestie psihologică. Ce-ar fi să sfidăm puțin canicula? S-o tratăm nu ca pe un tigru furios, ci ca pe un motan plin de capricii? Sfidarea noastră, ne grăbim să precizăm, nu înseamnă să ne expunem în mod nesăbuit la soare, în ideea că accidentele îi lovesc întotdeauna pe alții. În schimb, dacă reușim să depășim panica, sistematic indusă de mass-media, lucrurile se îmbunătățesc, în conștiințele noastre.
O altă metodă ar putea fi o adoptare pasageră a fatalismului. Acum, cînd deșertul vine peste noi, observăm că, nu întîmplător, islamismul este una dintre cele mai fataliste religii. Cînd trăiești în condiții climatice atît de dure precum cele din regiunile deșertice, îți este imposibil să nu adopți o filozofie a supunerii fără condiții în fața unei divinități atotputernice. Protestantul, dominant în Occidentul de azi, în schimb, are o altă atitudine, mult mai rezonabilă, ca să spunem așa, față de divinitatea lui. Nici nu este de mirare. El trăiește într-o climă temperată, iar idealul lui de comoditate dusă spre desăvîrșire nu este la fel de utopic precum pentru populațiile din deșert.
În fine, un avantaj al caniculei este că ne servește o lecție despre ceea ce am putea numi deșertăciunea comodității. Într-o lume unde bogăția și primul ei avantaj, obținerea comodității, sînt țeluri supreme, duritatea caniculei ne amintește că și spiritualizarea are anumite avantaje.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!