
Nu știe nimeni care vor fi „roadele” acestor zile de așa-zisã libertate. Vom vedea probabil peste douã sãptãmâni, când vom avea oglinda cifrelor noilor infectãri care, sper din tot sufletul, sã-și menținã trendul descendent. Ar fi pãcat de tot efortul fãcut pânã acum și cred cã foarte puțini vor avea energia și moralul sã o poatã lua din nou de la capãt, trecând printr-o nouã perioadã de stare de urgențã. Sper sã nu fie cazul. Dar asta depinde doar de noi. De modul în care vom purta nesuferitele mãști devenite în ultimul timp, pentru multã lume, doar mascã de gușã sau de bãrbie, un accesoriu extrem de inutil purtat în acest fel. Speram cã, dupã descãtușarea resimțitã la ieșirea din casã, lucrurile se vor domoli în câteva zile. Nici vorbã. Traficul este la fel ca înainte de pandemie, iar piețele sunt pline ca într-o zi din preajma Paștelui. Grav însã mi se pare faptul cã numãrul celor care încep sã se îndoiascã de necesitatea acestor mãsuri pare sã fie tot mai mare, odatã cu trecerea timpului. Campania extrem de intensã de dezinformare, susținutã în special pe rețelele de socializare, de cãtre diverse site-uri obscure, care par sã lucreze coordonate din exterior, începe sã-și arate roadele pe fondul nemulțumirilor generate de trecutele restricții de mișcare și a stresului cotidian.
Singurii care nu par afectați de acest lucru sunt cei care profitã de situație și fac bani grei din aceastã conjuncturã. Cu o vervã și un elan demn de o cauzã mai bunã se fac achiziții la greu, în special în domeniul sãnãtãții, dar și al administrațiilor locale, pe sume la care nici n-ar fi îndrãznit sã viseze în vremuri normale. Conștienți cã este o conjuncturã temporarã, bãieții deștepți, conectați la sferele de influențã, se înfruptã din greu din banul public, profitând de complicitatea unor reprezentanți ai autoritãților care par sã se considere imuni la controlul organelor ce par inexistente, dar care, mai devreme sau mai târziu, vor veni peste ei. Și mã îndoiesc cã-i va gãsi curați sau imuni. CT-uri, RMN-uri, materiale sanitare se cumpãrã atât local, cât și centralizat la prețuri, chipurile, dictate de vremurile speciale pe care le trãim. Se spalã strãzi cu apã cu miros ușor de dezinfectant pentru care se plãtesc milioane de lei, bani care ar putea fi investiți în lucrãri necesare de reparații sau construcție. Nu știu dacã toate își au rostul sau dacã respectivii bani nu puteau fi folosiți pentru altceva mult mai util. Ignorând total criza economicã și financiarã în care suntem și-n care ne afundãm cu fiecare zi ce trece, se cheltuiesc bani tot mai mulți ca și cum fiecare ar dispune de un sac fãrã fund. Sacul imediat va fi gol și nu știu cât și cu ce costuri va putea fi pus ceva în el, eventual din împrumuturi externe, pe care le vom plãti toți. Cei care ar trebui sã-l alimenteze gâfâie sub povara taxelor, încercând sã-și relanseze vânzãrile și afacerile într-o lume în care fiecare își ține puținii bani rãmași doar pentru mâncare și facturi, neîntrezãrind momentan niciun viitor.