
Tare mã tem cã data de 15 mai de care ne agãþãm fiecare dintre noi ca disperatul nu va aduce mari schimbãri în vieþile noastre. E clar cã aveam nevoie de ea ca de un mic reper sau de o ancorã în viitor care sã dea sens chinului prin care am trecut fiecare în aceste sãptãmâni. Cu fiecare zi care a trecut ne-am imunizat de fricã. Pe cât eram de speriaþi, unii chiar panicaþi în primele zile ale pandemiei, pe atât pare sã se fi estompat totul în ultimul timp. Ne-am obiºnuit chiar ºi cu cifrele infectaþilor ºi morþilor anunþaþi în fiecare zi. Fiecare deces anunþat, însoþit de bolile de care suferea respectiva persoanã (comorbiditãþi - un termen extrem de bine înfipt în dicþionarul acestor zile) ºi, în general, faptul cã majoritatea deceselor s-a înregistrat în rândul persoanelor în vârstã, ne-a cimentat cumva ideea cã nouã nu ni se poate întâmpla aºa ceva. Asta chiar dacã printre cei decedaþi s-au înregistrat ºi persoane tinere. Pânã ºi pe acestea am ajuns sã le considerãm eventuale accidente sau ghinion.
Aceastã stare poate duce la manifestãri greu de estimat, care sã compenseze frustrarea acumulatã în aceste zile de restricþii. E tot mai clar însã cã, deºi ne dorim, nu vom vedea prea curând grãtarele sfârâind ºi nu vom merge nici la picnicuri în grup. Va mai dura pânã vom merge la un restaurant, la spectacol sau la vreo sindrofie cu participare numeroasã.
Nici liceenii care terminã a XII-a nu vor avea parte de tradiþionalele banchete. Nu vom putea pãrãsi localitãþile decât cu motive bine întemeiate. Nu vom putea sta în grupuri mai mari de 3. Practic, nu se va schimba mare lucru. Poate doar sã scãpãm de completarea declaraþiilor care ne-au fãcut cu nervii, dar dupã ziua de ieri, pânã ºi acestea par sã rãmânã.
E logic întrucâtva, vãzând mulþimea de oameni care se buluceºte în aceste zile pe strãzi, în magazine ºi-n pieþe. Mã bucur pentru extinderea intervalului în care pot ieºi persoanele vârstnice. Orele acelea umilitoare între 11 ºi 13.00 fiind insuficiente, deveniserã pentru ei cumva aproape ore obligatorii de cumpãrãturi, dar ºi de plimbare. Ce nu înþeleg este de ce nu li se permite ºi lor sã iasã, ca toþi ceilalþi, din casã la orice orã vor, dacã au un motiv întemeiat. Cred cã sunt persoane mult mai responsabile decât majoritatea celorlalte categorii de vârstã. Interdicþia între 11.00 ºi 19.00 îi protejeazã de caniculã? Nu a venit încã. Infectarea nu are orar de prânz, dimineaþã sau searã. Se pot infecta la orice orã din zi. Cred cã nerestricþionaþi ºi fãrã program, numãrul lor ar scãdea pe strãzi ºi în magazine faþã de orele permise acum. Depresia, anxietatea sunt lucruri care-i pot efectiv dãrâma, mai ales pe cei singuri ºi izolaþi care, cu siguranþã, nu înþeleg cu ce au greºit.
Vrem sã se termine acest coºmar. Ne vrem fiecare viaþa înapoi. Cât mai iute. Fie ºi-n 15 mai. Cred cã trebuie sã ne pregãtim psihic pentru faptul cã aceasta nu se va întâmpla. Viaþa noastrã va fi afectatã mult timp de acum înainte de acest virus pe care nu-l înþelegem. 15 mai va fi doar un reper, o bornã din acest lung drum. Bornã care mã tem cã nu va marca nimic semnificativ. Cel mult cã suntem încã pe drum.