
În loc de editorial, azi am decis sã vã spun o poveste. Povestea încercãrii amânãrii ratelor la bancã a unui cetãþean. O poveste pe care probabil o trãiesc mulþi români în aceste zile. ªi pe care nu o doresc nimãnui.
Conºtient cã a doua zi, când urma data scadenþei, n-am nicio ºansã sã-mi achit rata la împrumutul de nevoi personale, întrucât criza a risipit ºansele de a încasa ceva în firmã, mã prezint la sediul sucursalei bãncii de care aparþin. Descriu situaþia în care mã aflu ºi cer amânarea ratelor, pânã la remedierea situaþiei, cum auzisem la televizor, cã ar fi posibil, pentru a fi ajutat. Sunt invitat sã completez un formular ºi plec asigurat de funcþionarul amabil cã este suficient ºi voi fi contactat telefonic pentru detalii de un coleg. Cum nimeni nu pare interesat sã mã contacteze pe acest subiect, revin dupã o sãptãmânã în sediul bãncii. O domniºoarã, la fel de amabilã, îmi verificã situaþia pe calculator preþ de vreo 10 minute dupã care îmi recomandã sã sun la un call center, întrucât nu reuºeºte sã gãseascã informaþii legate de solicitarea mea. Sun ºi, dupã ce sunt avertizat cã sunt înregistrat ºi mi se solicitã acordul, mi se comunicã faptul cã voi avea mult mai mult de plãtit dacã îmi voi amâna ratele. N-am pe cine sã întreb cum este cu poveºtile de la televizor cu ratele egale ºi fãrã dobânzi suplimentare spuse de ministrul de Finanþe ºi de premier.
Încã nu am ajuns sã mã cert cu robotul. Mai am puþin. Preþ de 10 minute mã plimb prin meniurile cu „apãsaþi unu” apoi doi, ºamd, ascultând muzica ce acompaniazã mesajul conform cãruia toþi operatorii sunt ocupaþi. Aflu dupã o serie de întrebãri de identificare, gen cnp, adresã, nume, datã naºtere, cã am sunat greºit întrucât ei se ocupã doar de credite ipotecare. Mi se spune la ce viraj din meniu am greºit ºi mi se sugereazã sã mai încerc. N-am nicio ºansã sã-i mai prind, aºa cã mã decid sã trimit un mail la adresa de infocentru prinsã din zbor. Fac acest lucru cerând detalii asupra stadiului solicitãrii mele. Trece o altã sãptãmânã. Nu primesc nici telefon ºi nici email. Doar un SMS în care sunt înºtiinþat cã sunt restant cu rata de credit, lucru care mã convinge sã sun din nou. Parcurg labirintul telefonic, îmi dau acordul pentru înregistrare, trec examenul identificãrii, explic domniºoarei cã am sunat sã mã interesez de stadiul solicitãrii fãcute în sucursalã, iar tânãra, dupã ce-mi introduce datele, mã anunþã cã solicitarea îmi este respinsã de sistem întrucât am restanþã la ratã. Asta dupã ce am explicat cum mi-au scãzut veniturile, ce s-a întâmplat etc. Îi precizez, fãrã sã o impresionez, cã la momentul solicitãrii eram la zi cu ratele, moment în care tânãra îmi explicã faptul cã trebuie sã fiu la zi în momentul analizãrii solicitãrii. Rãmân interzis. Mã asigur cã am înþeles bine. Deci, dacã împrumut banii aferenþi ratei ºi vin la zi, mi se aprobã eºalonarea ratelor? „Nu. Trebuie sã faceþi o solicitare!”, vine rãspunsul doct. ªi dacã analiza dureazã pânã devine scadentã urmãtoarea ratã? „Nu. Ne sunaþi ºi primiþi rãspunsul pe loc!” (SIC). Mulþumesc politicos ºi închid.
30 de minute mai târziu sunã telefonul. O domniºoarã, de la aceeaºi bancã. Mã gândesc cã au conºtientizat greºeala. Nici vorbã. Parcurg paºii acceptãrii înregistrãrii, identificãrii, explicãrii. Înþeleg cã este vorba de solicitarea din agenþie. Prind speranþe. „Vãd cã aþi mai vorbit cu o colegã!” Îi explic de ce am sunat. „Ok! Revin eu cu un telefon dupã ce mã interesez!” Cam atât. Odiseea continuã. Ce ziceþi? Sã încerc sã-i sun, sã le scriu sau sã-i vizitez?