
Au trecut 20 de ani de cînd o redacþie întreagã demisiona de la cotidianul Bunã Ziua Braºov, cumpãrat la ambiþie de afaceristul Neculaie, doar pentru a mã concedia pe mine ºi pe colegul meu de atunci, Alexandru Ghiza. Am fondat ziarul Monitorul la Braºov ºi întreaga echipã ne-a urmat. Ziar cãruia nenumãraþi oameni politici ºi afaceriºti cu probleme i-au pus piedici ºi l-au vrut închis în toþi aceºti 20 de ani. Parte a celei mai mari reþele de ziare locale din România, la lansare, ziarul a supravieþuit acesteia, cu eforturi personale imense atît ale mele, cît ºi ale celor care au fãcut parte din echipa Monitorul. De-a lungul timpului ne-am fãcut un renume prin faptul cã nu am angajat ziariºti din alte redacþii. Am format propriii jurnaliºti, în urma unor selecþii extrem de dure: din sute de pretendenþi rãmîneau, în urma ºcolii de presã, unul sau doi monitoriºti veritabili. Faptul cã destui dintre ei, urmîndu-ºi propriul destin, au devenit nume sonore în presa localã, naþionalã sau chiar internaþionalã nu face decît sã confirme cã ªcoala Monitorul le-a construit, cred eu, o bazã extrem de solidã. Aici au învãþat, cred, ce înseamnã sã faci jurnalism autentic, ce înseamnã interesul cetãþeanului, responsabilitatea faþã de cititor, faþã de cel care are nevoie de ajutor ºi faptul cã, atunci cînd slujeºti un astfel de interes ºi îþi faci profesionist treaba, nu are de ce sã-þi fie teamã, indiferent de cît de puternic este cel despre care scrii.
Drumul nu a fost ºi nu este nici pe departe uºor ºi roz. Am avut momente în care clienþii noºtri de publicitate au fost supuºi unui veritabil ºantaj, pentru a-ºi rezilia contractele, din partea unor politicieni care s-au crezut tãtuci de neatins ºi care nu suportau adevãrurile spuse de noi. Am rezistat. Doar noi ºtim cum. Politrucii lacomi de care vorbeam sînt în prezent cercetaþi în nenumãrate dosare ºi se luptã în instanþã sperînd sã rãmînã în libertate ºi cu toþi banii pe care i-au produs în timpul acesta. Fiecare cu drumul lui.
Nu ºtiu ce ne rezervã viitorul. De fapt, nimeni nu cred cã ºtie. La nivel mondial, piaþa ziarelor tipãrite a cunoscut o prãbuºire fãrã precedent. Ziare naþionale renumite au ajuns sã aibã tiraje minuscule sau au dispãrut. În schimb, jurnalismul online a cunoscut o veritabilã explozie, mai puþin în generarea de venituri suficient de consistente pentru a putea susþine producerea unui conþinut de calitate, care sã nu facã rabat de la norme ºi care sã nu intre în moriºca vînturãrii unor ºtiri lipsite de substanþã, dar rostogolite la nesfîrºit de diverºi activiºti în mediul online. Ne-am strãduit sã ne adaptãm ºi acestei provocãri ºi sper cã, în mare mãsurã, am ºi reuºit.
Dat fiind momentul aniversar, aº vrea, pe lîngã toate cele spuse, sã mulþumesc.
Mulþumesc familiei mele cãreia Monitorul, al patrulea copil al meu, le-a rãpit o grãmadã din timpul pe care mi-aº fi dorit sã li-l acord. Mulþumesc celor care au rãmas alãturi de mine, indiferent cît le-a fost de greu. Mulþumesc celor care pe perioada în care au fost ºi fizic cu noi ºi-au fãcut treaba cum au ºtiut mai bine în departamentul sau poziþia în care au activat. Redactori, editori, tipografi, agenþi de vînzãri, tehnoredactori, ºoferi, curieri, promoteri, corectori, colaboratori externi, fiecare a fãcut parte din viaþa Monitorul. Lista e mult prea lungã pentru a fi amintiþi aici. Fiecare dintre ei, însã, ºtie ce a însemnat pentru el Monitorul. La fel cum ºtie fiecare abonat. Unii dintre ei sînt abonaþii noºtri de la început. ªi sper sã rãmînã aºa. Pentru cã toatã truda noastrã este recompensatã la final de mesajele primite de la ei, cei mai fideli cititori ºi critici ai noºtri. ªi cãrora acum, la 20 de ani, le mulþumesc!