
A incendia maºina cuiva este o crimã. O crimã care trebuie pedepsitã. Nu cred în accidente. ªi mai ales în acest tip de accidente. De-a lungul celor 27 ani de presã am avut ocazia sã mã confrunt cu mulþi ticãloºi. Unii de calibru mare. Chiar foarte mare. Cei mai mulþi nu erau obiºnuiþi sã fie înfruntaþi ºi prima lor ripostã era ameninþarea. Am fost ameninþat, rînd pe rînd, cu schilodirea, cu moartea ºi, cel mai grav, cu rãul care i se putea face vreunui membru al familiei mele. Unul din ei mi-a transmis chiar programul pe ore, minute ºi locaþii al bonei care se ocupa de fetiþa mea ºi locurile pe unde aceasta era plimbatã. Au fost luni de zile în care fetiþa mea n-a mai ieºit din curte decît cu noi ºi, eventual, însoþiþi de prieteni.
N-am considerat cã trebuie sã fac publice ameninþãrile ºi nici sã depun plîngeri penale. Privind în urmã, acum, cred cã am greºit. Pînã ieri aº fi putut spune cã ºtiu tot ce se poate ºti despre subiectul ameninþare ºi rãzbunare. Acum, am aflat cã nu ºtiu nimic. Am aflat cã lumea în care trãim a ajuns cu mult mai urîtã decît o ºtiam. Nu cunosc detaliile incendierii maºinii Oneliei Pescaru. Îmi imaginez însã spaima prin care a trecut atît ea, cît ºi familia sa. ªi nu pot accepta, ca mulþi alþii, cã un astfel de lucru se poate petrece în Braºov, în România anului 2017, fãrã ca autorii sã fie, cu toþii, pedepsiþi. Nu existã niciun fel de motiv care sã justifice un astfel de gest. Nici financiar, nici faptul cã nu a acceptat jocul cuiva ºi nu ºi-a trãdat ºeful, atunci cînd acesta a fost pãrãsit de toþi cei care au fost ani buni plãtiþi sã lucreze în trustul din care fãcea parte, neacceptînd sã-ºi batã joc de munca sa de 20 de ani. Pentru asta meritã, cred, toatã admiraþia.
Ce mi se pare cel mai grav este faptul cã, din spusele ei, existã un dosar penal în care colega noastrã a sesizat faptul cã a fost atacatã în biroul ei la televiziune, vizitatã acasã, ameninþatã ºi ºicanatã în trafic ºi, dupã un an, nu existã nicio soluþie în dosar. N-am de unde sã ºtiu dacã existã sau nu vreo legãturã între subiectul acelui dosar ºi maºinile care au urmãrit-o pe Onelia la intimidare sau incendierea maºinii. Nici mãcar nu am cum sã verific. Pot face asta însã organele competente. La fel cum pot asculta înregistrãrile convorbirilor în care s-au proferat ameninþãri. Totul este sã ºi vrea sã o facã. ªi nu vãd de ce nu. Maºinile acelea au un proprietar. Au avut ºoferi. ªoferi care ar trebui audiaþi, ca ºi proprietarul. ªi cu siguranþã au mai fãcut asta, chiar dacã cei terorizaþi s-au temut sã reclame. Nu cred cã este suficient pentru a ajunge la cel care a vrut sã se rãzbune aºa pe jurnalista braºoveanã. Cred însã cã o investigaþie la sînge ar putea potoli zelul celor care au ajuns sã se creadã Dumnezei în oraºul nostru, doar pentru faptul cã au ajuns, conjunctural, într-o poziþie sau doar pentru cã au tupeu. Extrem de mult tupeu.