
N-am să-i pot uita niciodată privirea cînd, printre dinți, mi-a spus: atunci voi cumpăra ziarul și vă voi da eu pe voi afară! Asta urmare a faptului că refuzasem să o concediem pe colega noastră Raluca Feher cu ancheta căreia deschisesem ziarul în acea zi. Anchetă prin care arătam cum a făcut primii bani, girînd cu cetatea Codlea. Am mai scris despre asta. Culmea este că domnul din povestire susține că nu își amintește subiectul. Datorită faptului că s-a ținut de promisiune și a cumpărat procent cu procent acțiunile societății editoare, susținut de Aristotel Căncescu, pe care l-a și pus președinte al consiliului de administrație, cu 19 ani în urmă, mai exact în 17 decembrie 1997, deveneam liber de contract, mai exact muritor de foame, atît eu, cît și colegul meu Alexandru Ghiza. Urmare a acelui lucru, 6 luni mai tîrziu, lansam împreună, la Brașov, Monitorul și întreaga echipă redacțională a fostului ziar demisiona în bloc și ne urma.
Astăzi mă întreb dacă l-a privit în ochi pe procurorul care-i punea întrebări, cu aceeași îndrăzneală. Dacă îl sfida cu aceeași aroganță pe care ne-a arătat-o în toți acești ani. Ziarul nostru este unul dintre puținele care au scris despre lucrurile nu tocmai cușere petrecute în firmele preluate de Ioan Neculaie. Un scurt remember: Romacril-dispărută! Lemexim, fostul CPL, rasă din temelii și terenul vîndut. ICIM - cea mai mare firmă de construcții montaj din țară - praf și pulbere, în insolvență. Este suficient să treci prin fața sediului fostei centrale de pe Carpaților și să-i vezi geamurile spulberate pentru a realiza ce a reușit să facă dintr-o firmă fanion din domeniu. Priviți geamurile fostei fabrici de jenți din Dîrste, ale fabricii de camioane pe care firma aceluiași domn a administrat-o. Ruina pe care o vedeți este doar o mică mostră a ceea ce este dincolo de gardurile uzinei.
Secții întregi sînt pustiite, utilajele fiind tăiate și trimise la fier vechi. În timpul acesta, pavilionul administrativ a fost renovat tot de firmele sale, la prețuri incredibil de mari, care, dacă ar fi fost pe bune, ar fi permis placarea cu aur de 24 carate a podelei și a pereților. Contracte între firmele sale. Facturări pe situații mai mult sau mai puțin clare de lucrări. Plăți în grup greu de urmărit. O rețetă clasică ce părea infailibilă. Experți financiar-contabili care făceau ca totul să pară perfect legal. Asta pînă cînd în tonele de documente ridicate de la sediul societăților au început să se uite persoane interesate să facă lumină. Persoane care, probabil, s-au îngrozit cînd au realizat ce au descoperit. Și care acum au nevoie de clarificări de la cel care a generat această situație.
Mă bucur de acțiunile DNA-ului, altfel rămîneam fără țară. Dacă mai dura un an sau doi, eram fiii ploii, chiar rămîneam fără țară, nu mai rămînea nimic din ea. Așa că ar trebui să le mulțumim celor de la DNA!, spunea luna trecută Ioan Neculaie, lăsînd pe toată lumea cu gura căscată.
Susțin cele spuse: de aceea ar trebui să le mulțumim acum procurorilor care n-au mai așteptat un an sau doi!