
Nu sînt un fan Marcel Butuza. N-am fost niciodată și nu cred că voi deveni prea curînd. Cred că mi-a devenit antipatic în momentul în care a devenit proprietar al fostului Palat al Pionierilor și al Parcului Dendrologic al Facultății de Silvicultură, locul în care, în urmă cu 30-35 de ani, făceam karting, navomodelism, ba chiar, la cenaclul de recitări, învățasem și puteam recita, fără probleme, tot Luceafărul lui Mihai Eminescu.
Faptul că, rînd pe rînd, firmele sale au cîștigat licitațiile tot mai consistente an de an de asfaltare sau de amenajare giratorii în municipiu, nu mi l-a făcut mai simpatic. Nici preluarea afacerilor Consal ale fostului său asociat și totodată fostul meu amic Liviu Pripon nu mi l-a făcut mai simpatic. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că și colectarea gunoiului sau marcajele par să fi ajuns tot în sfera sa de influență. Asfalt, gunoi, marcaje? Puțin cam mult pentru a fi un personaj obișnuit.
De-a lungul timpului, am urmărit oarecum intrigat tentativele sale de participare la raliul Paris-Dakar. Le-am catalogat drept un moft al unui om pasionat de motocros, care are suficient de multe pentru a avea nevoie de adrenalina unor astfel de excentricități.
A fost nevoie de experiența zilelor trecute pentru a vedea și o altă față a sa. Nimic nu-l obliga să facă ceea ce a făcut. Putea sta în fața șemineului înfundat de lemne, privind la știrile despre turiștii blocați la Bîlea. Dacă este să luăm de bune relatările presei sibiene, a preferat să-și scoată elicopterul din hangar și să facă atîtea curse cîte a fost nevoie, cot la cot cu elicopterele MAI, pentru a recupera turiștii rămași sinistrați în urma defectării cabinei. Asta fără să ceară să-i fie făcută publică identitatea. Și, cu ajutorul său, turiștii ghinioniști s-au putut întoarce la viața lor.
Domnule Butuza, remarcabil este faptul că ați făcut acest lucru fără să existe vreun cîștig vizibil sau să vă oblige ceva. Pentru asta, respect!