
Nu-mi era fricã. Inconºtienþa celor 22 de ani, absenþa informaþiilor legate de soarta prietenilor ºi a foºtilor mei colegi de facultate din Timiºoara, surescitarea generatã de manipulãrile TVR m-au fãcut sã fiu printre acei oameni în decembrie ’89. ªtiam cã o fac pentru mine, dar ºi pentru fiul meu, care avea atunci doar un an. Puteam fi unul dintre cei care au murit în acele zile. Tot ce am fãcut în acele zile mã califica pentru a fi victima perfectã. Aº fi murit dacã nu auzeam ultima somaþie a celor care ne-au percheziþionat dubiþa cu care ne întorceam de la colegii noºtri de la ICIM ºi cãrora le lãsasem douã zebeuri ºi cîte zece cartuºe, dupã ce le ridicasem, pe semnãturã, de la Uzina 2. Aº fi murit dacã nu aº fi avut stãpînirea de sine de a-i permite unuia dintre cei de la barajul de la Onix sã mã percheziþioneze atunci cînd i s-a pãrut suspect cã îmi þin mîna în buzunarul unde butonam un mic radio pentru a vedea ce se întîmplã la Bucureºti. Dacã m-aº fi speriat ºi aº fi fugit, aº fi fost o þintã perfectã pentru vînãtorii de teroriºti din acele zile. Culmea este cã aveam o stare într-atît de euforicã, încît nu cred cã mi-ar fi pãsat. De fapt, îmi doream sã trãiesc pentru cã muream de curiozitate sã vãd cum va fi. Ce se va întîmpla. Cum va arãta România peste cîþiva ani dupã ce scãpam de comunism.
Iatã-ne azi privind în urmã spre acele zile, constatînd cã au trecut 26 de ani. Ani în care nu am aflat cine i-a ucis pe cei 76 de oameni la Braºov. Cine sînt vinovaþii reali ai mãcelului de la Braºov, dar ºi din restul þãrii. Exceptînd rudele victimelor, nimeni nu a pãrut interesat cu adevãrat de aflarea vinovaþilor. Dosarul revoluþiei a fost clasat în octombrie. Vinovaþii sînt liberi. Ieri, la troiþa din faþa Modaromului, o mînã de oameni aprindea lumînãri. Pe lîngã ei, trecãtorii grãbiþi alergau dupã ultimele cumpãrãturi
pentru sãrbãtori.