
Las-o așa!, este o expresie tipic românească. Las-o că merge
, lasă că nu este dracu atît de negru
sînt altele extrem de prezente în peisajul mioritic. Tragedia de vineri ar trebui să fie momentul în care să renunțăm să mai folosim aceste expresii. Să renunțăm să mai acceptăm jumătăți de măsură și să amendăm nesimțirea celor plătiți să ne păzească de pericole, a celor care, din comoditate, lene sau nevoia de șpagă, autorizează bombe cu ceas de genul celei de la Colectiv. Ziua în care vom muri ar trebui să devină Ziua în care vom învia! pentru a cinsti cumva memoria celor care au murit cu zile în clubul bucureștean. Ar trebui să fie ziua în care să cerem spitale în loc de catedrale, cea în care să le batem obrazul preoților care nu au binevoit să se alăture celor care omagiau jertfa tinerilor, asta în timp ce la moartea cîte unui politician se calcă pe sutană în fața camerelor de luat vederi. Nu-i vorba de imagine aici. E vorba de a fi lîngă cei pe care-i consideri de drept ca fiind din turma ta și față de pierderea cărora nu reușesc nici măcar să mimeze compasiunea. E ziua în care președintele ar trebui să ceară demisia unui guvern în frunte cu premierul Ponta pentru modul în care au gestionat această tragedie. E ziua în care ministrul Sănătății Bănicioiu ar trebui trimis la plimbare și pus să plătească alături de cei vinovați milioanele de euro investite timp de 15 ani în anexa secției pentru arși care nu a fost folosită în această ocazie.
E ziua în care ar trebui trimis acasă ministrul de Interne Oprea, care nu a găsit altceva de făcut decît să se vîre în cadrul camerei de filmare și să ne anunțe că este acolo ca să-l informeze pe premier și pe președinte. Asta în timp ce moartea colegului sau polițist nu a fost încă elucidată, iar tragedia actuală vine cumva exact la timp pentru a abate atenția publicului de la scandalul morții motociclistului
E ziua în care Raed Arafat cred că ar trebui să lase pe altcineva să încerce să organizeze serviciul de urgență care și-a dovedit competența în Apuseni, în cazul elicopterului prăbușit la Mamaia, în cazul planoristului brașovean negăsit nici pînă astăzi și, mai ales, în viteza celor 20 de minute în care pompierii și echipajele SMURD au ajuns la locul carnagiului vineri noaptea. E ziua în care nu ar trebui să-i lăsăm pe cei care vor încerca să devieze atenția noastră de la cei responsabili doar spre proprietarii clubului pentru a salva pielea celor dintîi. Mă întreb cu groază ce s-ar fi întîmplat dacă tragedia se petrecea în Brașov sau în alt oraș în condițiile în care în București autoritățile au fost depășite de situație. Tată, eu sînt la Vîlcea cu Anca. Să nu îți faci probleme legat de noi pentru evenimentul din clubul din București, a sunat mesajul primit în acea noapte de la fiul meu de 27 de ani care locuiește în București. Așa am aflat eu despre tragedie. Și cînd am văzut cele întîmplate m-a apucat un tremurat de care n-am reușit să scap întru totul nici acum. Am mulțumit cerului că fiul meu trăiește și că nu a fost acolo. Fiind zi de doliu, probabil ar fi trebuit să tac. Cred însă că am tăcut destul. Cu toții am tăcut prea mult! Ajunge! Să nu o mai lăsăm așa!