
Cînd fiica mea cea mare a venit de la școală plîngînd și mi-a spus că a lovit-o învățătoarea peste ceafă și a dat-o cu capul de bancă, am luat foc. Am fost tentat să mă duc în acea secundă să îi aplic eu o corecție duduii care îndrăznise să-mi lovească fetița. Am așteptat-o în fața școlii a doua zi dimineață și, printre dinți, i-am spus că de copiii mei nu se atinge nimeni, nici măcar mama. I-am spus că mi-ar lua probabil cîteva minute să o dau afară din învățămînt pentru ceea ce a făcut, să-i fac probleme la școala unde studia dacă acel lucru se va repeta. I-am spus atunci că va înțelege reacția mea, oarecum exagerată, doar atunci cînd va avea un copil și acesta va veni de la școală spunîndu-i că l-a lovit cel care este plătit să îi dea educație. N-a mai atins-o, dar primul lucru pe care l-a făcut atunci cînd a ajuns în clasă a fost să plîngă și să le spună colegilor fiicei mele că am amenințat-o, fapt ce a întors toți copiii împotriva micuței cu tatăl justițiar.
Acum cîțiva ani m-am întîlnit cu doamna învățătoare, față în față, pe strada Toamnei. Era de mînă cu o fetiță de vîrsta fetei mele cînd a avut loc incidentul. Am fost tentat să le opresc și să îi povestesc celei mici ce a făcut mama ei cu ani în urmă. I-am privit doar adînc mama în ochi, în tăcere, în timp ce ea se îndepărta îngrozită. Am revăzut-o acum cîteva săptămîni, la deschiderea anului școlar. Preda, cred, la o clasa I. Nu știu dacă și-a potolit, odată cu maternitatea, pornirile colerice și nici ce fel de învățătoare a devenit. Știu însă că este încă în sistem și conducerea de atunci nu a luat nicio măsură împotriva ei.
Nu am vrut să fac un caz de presă din asta și, în principiu, încerc să fac cît mai puțin rău celor din jurul meu. Am rămas cu un gust amar și încă mai cred că faptele de violență ale unui cadru didactic sînt inacceptabile. E greu. Chiar foarte greu să ții lucrurile sub control. Generațiile actuale de elevi par să nu mai aibă nicio legătură cu cele care au fost odată. Majoritatea elevilor sînt impertinenți și fac tot ce pot să provoace profesorii. Stăpînirea unei astfel de clase gălăgioase pune mari probleme, inclusiv profesorilor cu experiență. Destui dintre ei sînt depășiți de situație și intratul la oră la acele clase a devenit un coșmar. Ar renunța și mîine la această meserie, dacă ar avea o alternativă viabilă. Neavînd o astfel de variantă, fac eforturi disperate de păstrare a ordinii în clasă, ajungînd, atunci cînd cedează nervos, și la ieșiri de genul celor înregistrate la școala din Victoria. Nu-i o soluție. Și pare să nu mai funcționeze nimic din tot ceea ce știau. Soluția este să găsești calea spre inima copiilor. Să știi să-i atragi, descoperind în mormanul de materie prost redactată frînturi de informații utile și aplicabile în viața reală. Să reușești să treci dincolo de platoșa teribilismului liderului informal al clasei și nu să-i înfrîngi cerbicia, ci să-l înveți că poate face și ceva util cu ea. Știu, ușor de zis....