
Într-o țară normală, moțiunea de azi ar trece fără probleme. Oricărui politician i-ar păsa mai mult de cariera sa politică și de votul alegătorilor, decît de directiva șefului de partid. În primul rînd pentru că, într-o țară cu democrație consolidată, alegătorii nici nu uită și nici nu iartă așa ușor ca ai noștri. Cu siguranță că votarea unui premier trimis în judecată pentru corupție i-ar asigura celui care o face o pensionare politică anticipată. Pentru că respectivii au ajuns în parlamentele lor după o analiză extrem de atentă din partea alegătorilor și după ce i-au convins pe aceștia că le vor reprezenta interesele. Unde în lume rămîne în fruntea guvernului un premier acuzat de plagiat, corupție și, Dumnezeu știe, de mai ce? Dar, să mai aibă și tupeul să sfideze Opoziția, anunțînd că nu are nicio emoție cu moțiunea de cenzură, iar Opoziția încurcă proiectele Guvernului...
E incredibil! Și totuși extrem de românesc. La fel de românesc fiind controlul parlamentarilor proprii prin păstrarea lor în bănci pe durata votului care ar putea genera altfel surprize, dat fiind faptul că votul va fi secret, iar unii dintre ei ar putea uita pînă la urnă ce le-a cerut partidul. Rămînînd în această matematică simplă în care adunăm voturi de peneliști cu voturi de udemeriști și de populari democrați sau de social democrați de-ai lui Geoană, și ne rezumăm doar la atît, este evident că nu poate fi doborît Guvernul. Diferența de 100 de voturi nu are de unde să apară peste noapte, decît printr-o minune sau o trădare grosolană.
De fapt, ar fi necesare chiar mai mult de una, întrucît uneperiștii cu drept de vot ai generalului Oprea erau vreo 60 la ultima numărătoare. Ziua de azi este un exercițiu. Un exercițiu precum cel de pe vremuri cu turnesolul. Va arăta încă o dată, pentru a cîtă oară, cum stau apele în politica românească. Ne va confirma faptul că orice este posibil și nu ar trebui să ne mai mire nimic. Dar nici să nu mai credem în minuni...