
Oricît s-ar face că nu văd drama refugiaților la marginea Europei, autoritățile trebuie să ia măsuri urgente. Armata nu poate ține piept la infinit imigranților disperați, cu toată starea de urgență decretată în Macedonia. Mii de migranți luptă, cu orice preț, să treacă de barajul soldaților. Sînt bărbați, femei, bătrîni și copii care iau cu asalt zilnic frontierele Greciei, Macedoniei și Serbiei în drumul lor spre libertatea mult visată. Asta cei care au supraviețuit traversării apelor Mediteranei și pericolelor înfruntate pînă să ajungă pe continent. Folosind accesul relativ facil în insulele grecești, aflate în vecinătatea continentului african, migranții ajung relativ ușor în Grecia. În mod normal, ei ar fi trebuit înregistrați încă de cînd au pus piciorul în Grecia unde oricum nu au de gînd să stea și nu lăsați să meargă mai departe fără niciun control.
Este o problemă care ar trebui gestionată de toate statele membre ale Europei. Pasatul răspunderii și disputele pe baza numărului de emigranți asumat de fiecare nu fac decît să lungească o boală care amenință să devină cronică. Ridicatul de garduri de sîrmă ghimpată, cum fac autoritățile maghiare, pe distanțe de sute de kilometri, nu va proteja în final pe nimeni. E nevoie de bani și de acțiune. Este nevoie de centre de primire care să asigure condiții umane ocupanților și apoi distibuirea efortului între statele membre care ar putea chiar beneficia de pe urma fenomenului, dacă va fi făcut controlat. Îmbătrînirea cronică la nivelul întregii Europe, nevoia de forță de muncă ieftină sînt argumente greu de ignorat. Dar totul trebuie făcut organizat.
În primul rînd e nevoie să fie analizate cauzele fenomenului și făcută o estimare a efectelor. Ce-i determină pe acești oameni să-și riște viețile, luînd drumul pribegiei? Ce se poate face ca ei să rămînă în locurile în care s-au născut și să nu se lase vrăjiți de mirajul occidentului? Ce se poate face în cazul conflictului din Siria, al tulburărilor din Afganistan sau în cazul eșuării creării guvernului de unitate națională din Libia? Dar în cazul conflictelor din celelalte state africane sau al crizei alimentare fără precedent din Yemen? Sînt întrebări la care trebuie găsit urgent răspuns pînă cînd Europa nu va fi sufocată de valurile de oameni care-și caută salvarea. Se estimează că peste 2.300 de persoane au murit în apele Mediteranei în încercarea de a ajunge, pentru început, în Italia. Mă îndoiesc că vreunul din statele europene poate face față unui număr nelimitat de refugiați pentru care nu mai există nici măcar frontiera dintre viață și moarte.