
Peste 40% din copiii de 15 ani ai României abia știu să scrie, să citească și să socotească. Peste 200.000 de copii nu au acces la nicio formă de educație. Marea majoritate provine din familii foarte sărace, în special din zone rurale. Nu o spun eu. O spune ultimul studiu UNICEF. Studiu care consideră că acest lucru se datorează în principal subfinanțării învățămîntului în momentul de față, bugetul alocat fiind de 4,1% din PIB. Avem peste 300.000 de analfabeți și numărul lor este în continuă creștere. Constituția noastră garantează dreptul fiecăruia la învățătură. Nu spune însă cum pot beneficia de acest drept copii din satele României care n-au cu ce să se încalțe, cu ce să se îmbrace sau, uneori, chiar nu au ce pune pe masă. Cîțiva parlamentari s-au gîndit la ei și au depus un proiect de lege. O lege care-i va ajuta să facă măcar o școală profesională sau chiar liceul, beneficiind de sprijinul statului. Legea ar urma să-i ajute pe tinerii respectivi cu 500 lei pe lună, pentru cheltuielile de cazare, și cu 900 lei pe trimestru, pentru rechizite și îmbrăcăminte. Nu știu dacă este destul, dar înseamnă ceva. Înseamnă o șansă pentru fiecare copil din familiile care cîștigă mai puțin de 500 de lei pe membru de familie și care dorește să învețe. Media de minim 7,50 necesară încadrării în condițiile de bursă este rezonabilă și ar proba chiar dorința elevului de a învăța. E prima inițiativă de cheltuire a banului public cu care sînt întru totul de acord. Mai rămîne să fie și adoptată. Există tot felul de inițiative punctuale susținute în special de ONG-uri. Foarte bune, dar sînt sesizabile strict punctual, nerezolvînd problema generală.
Părinții mei au făcut liceul, fiecare dintre ei, în orașele vecine cu satele în care s-au născut. Și-au dorit să ajungă să facă o facultate și familiile lor i-au sprijinit cum au putut. În gazdă, la internat, cu sacul de cartofi adus cu căruța, ca să aibă ce să mănînce, s-au chinuit pentru a-și atinge visul acela de a învața copii matematică, cum a fost cazul mamei mele, și acela de a vedea metalul topit bolborosind în formele pieselor din secția condusă de tatăl meu, inginerul Mihail Stoianovici. Dornici să învețe ca și ei sînt sigur că există mii de copii în satele noastre. Totul este ca să poată primi o șansă. Mai departe, depinde strict de ei și de voința lor.