
A fost odată o țară unde erau peste 1.200 de întreprinderi în care munceau, în fiecare, peste 1.000 de oameni. În unele chiar zece mii sau chiar douăzeci. Unele dintre ele erau eficiente. Altele mai puțin. Cu siguranță, unele erau pe pierdere. În fiecare dimineață lucrătoare oamenii muncii mergeau la serviciu. Își făceau treaba după cum puteau și plecau la sfîrșitul programului la casele lor. La sfîrșitul lunii primeau salariul. Sau chenzina. Unii mai mult. Alții mai puțin. După merit sau posibilități. Nu toți erau mulțumiți. Cum nu toți se speteau muncind. Dar fiecare lucra. Țara se numea, și încă se mai numește, România. Ce nu mai există sînt întreprinderile de care vorbeam. Cele mai multe sînt terenuri virane. Utilajele au fost tăiate și duse la topit. Oamenii au fost concediați și, majoritatea celor care nu s-a pensionat între timp, au luat drumul străinătății, adăugîndu-se milioanelor de români plecați în acești ani. În urma lor, terenurile virane încăpute pe mîna samsarilor imobiliari. Să luăm pe rînd doar cîteva la Brașov: Fartec, singura întreprindere din țară care producea curele trapezoidale - teren viran. Se spune că acolo va fi construit un mall. Hidromecanica, întreprinderea de turbosuflante. În locul secției din Centrul Civic - teren viran. Urmează să se construiască un mall. Tractorul Brașov, uzina în care lucrau peste 20.000 de oameni. În locul ei s-a construit un mall! Cel mai mare din Transilvania. Care, ironic, are undeva, la intrare, macheta unui tractor. Asta în timp ce unul din foștii directori, avînd licența de fabricație, produce, undeva într-o secție la Băicoi, tractorul românesc U650 pentru Egipt.
De neregulile de la Roman SA am obosit scriind. Cineva ar trebui să facă doar un inventar. Nici măcar unul detaliat. Să verifice cîte secții mai sînt în picioare și cîte funcționale. A fost odată și o fabrică numită Rulmentul - teren viran s.a.m.d.
Mă întreb dacă am înnebunit eu cu totul sau chiar ne-am adaptat cu toții atît de tare la starea de anormalitate în care trăim încît nu ne mai miră nimic. Cum este posibil să se distrugă tot și nimeni să nu pățească nimic? Întreprinderile acestea, înainte de a fi tăiate și demolate, au fost căpușate, au fost supte pînă la ultima picătură. Unele, cu planuri de investiții enorme care n-au fost realizate niciodată, fără ca să ia cineva vreo măsură, au fost vîndute pe doi lei. Tot jaful acesta național a fost făcut sub oblăduirea mai marilor vremii, de toate culorile politice posibile. Ei și uneltele lor ar trebui aduși în fața instanțelor de judecată. Fiecare să răspundă strict pentru partea sa de vină. Vină care n-ar trebui să se poată prescrie, pentru că genocidul economic administrat industriei României trebuie într-un fel pedepsit întrucît, cel puțin moral, este imprescriptibil!